Amintiri din perioada sarcinii (partea a II-a)

     Imi aduc aminte de momentul cand am decis impreuna, noi doi, sa pastram doar pentru noi sexul copilului (pe care l-am aflat din a doua luna de sarcina) si desi au existat insistente din partea parintilor sau a altor cunostinte, ne-am mentinut pozitia si am cerut respectarea deciziei.

     Ca sa va explic putin, am avut o baza foarte rationala pentru care toti cei din jurul nostru au aflat abia la nastere sexul copilului: lumea in general este foarte dornica sa ajute, sa cumpere cadouri (foarte de apreciat), dar in acelasi timp, oamenii sunt foarte usor influentati de sexul copilului si desi nu o fac intentionat de cele mai multe ori, cadourile ajung sa fie cu tematica specifica, considerate “doar pentru baieti/ fete, cadouri/ haine in culori predominant albastre/ roz si atunci am zis clar ca vom incerca sa evitam astfel de situatii. Exista atatea culori vii, frumoase, care se potrivesc unui copil indiferent de sexul pe care il are si am decis ca e mai sanatos sa nu expunem acest detaliu mai devreme decat am considerat a fi cazul. Cei care au dorit sa ne faca cadouri pentru cel mic pana la urma au demonstrat ca se poate si fara sa stie daca vor fi adresate unui baietel sau unei fetite.

     Dupa ce a trecut perioada sensibila a primului trimestru (perioada cu gradul cel mai ridicat de pierdere a sarcinii), in a treia luna am anuntat la serviciu, pentru a-mi inregistra “starea de graviditate” si pentru a-mi reduce programul zilnic de lucru cu 2 ore.

     Din luna a patra mi s-a redus numarul de ore lucrate saptamanal si desi nu am avut probleme cu sarcina, era dreptul meu sa am programul mai scurt si am considerat de cuviinta sa fac acest lucru pentru a-mi reduce din timpul petrecut la birou, timp pe care o buna parte din timp il petreceam pe scaun, si astfel am redus la minimum nivelul de stres generat de mediul de lucru in general. Totodata evitam cele mai aglomerate ore in trafic/ metrou si imi ramanea mai mult timp pentru mine, pentru odihna, pentru relaxare, pentru citit si pentru alte aprofundari in ceea ce privea ariile de interes. Minunat!

     Pe cand sarcina intrase in saptamana 14, am plecat intr-o vacanta incantatoare, vacanta despre care am povestit aici, si au mai urmat apoi alte cateva iesiri din cotidian pentru o stare aprofundata de relaxare. Pe perioada calatoriilor totul a decurs normal si ne-am putut bucura fara probleme de tot ce am experimentat (bineinteles, tinand cont de tot ce aveam voie sa fac/ consum si tot ce nu era indicat pe timpul sarcinii – despre acest subiect, am detaliat aici).

     De la inceputul verii deja nu ma mai puteam concentra prea mult la serviciu (nu ma intelegeti gresit, imi placea mult ceea ce faceam, dar in timpul programului, eu respectandu-mi cu strictete orele si organizandu-mi activitatea astfel incat sa ma incadrez in programul prevazut de lucru si sa nu imi impacteze timpul personal), ma gandeam la sarcina, la ce controale mai aveam de facut, la cum o sa fie momentul nasterii, cum va fi dupa ce vom ajunge cu copilul acasa, stiti, multe ganduri, toate frumoase, totodata neexperimentate.

      De-abia pe la inceputul lunii a saptea a inceput sa fie vizibila sarcina (atunci au inceput sa ma creada “oficial insarcinata” colegii), iar dupa jumatatea aceleasi luni am intrat in concediul de maternitate (initial incepand cu acea perioada legala de concediu prenatal care decurge pana la momentul efectiv al nasterii).

      A fost o perioada de liniste, de contemplare, de invatare, de multa relaxare (dupa cum ati observant am pus mult accent pe aceasta stare de foarte mare importanta si impact pentru minte si corp), o perioada care ne pregatea si ne aducea mai aproape de momentul nasterii, un moment atat de deosebit, atat de asteptat, totodata plin de necunoscut. O perioada incredibila.

     Pana la urma, totul se reduce la doua cuvinte: atitudine si mentalitate. Daca plecati la drum cu o atitudine pozitiva, cu o mentalitate sanatoasa, veti fi mai pozitivi, mai putin stresati si puteti trata orice situatie neplacuta apare rational, fara sentiment de panica.

     La voi cum a decurs perioada din timpul sarcinii?

 

Sursa foto: Pexels


Prima parte o puteti citi aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s