Mai mult timp liber, mai mult timp de calitate petrecut impreuna

Nu cu mult înainte de nașterea puiului nostru de om, am început să ne gândim și mai serios decât înainte de acel moment la ce putem face astfel încât după apariția noului membru al familiei să putem petrece cât mai mult timp împreună, toți trei.

Noi am făcut și facem totul împreună, mergem împreună peste tot (acolo unde se poate, bineînțeles), pe scurt, încercăm să profităm de fiecare firicel de timp ca să ne bucurăm unul de celălalt, de și cu cel mic. Considerăm că timpul trece prea repede și fiecare moment este prețios, copilul crește repede și e păcat să pierdem timpul făcând altceva sau fiind în locuri diferite, pentru că se pot pierde momente, deși mici, atât de importante.

Oricât de bine organizați am fost (și suntem în continuare), timp mort tot exista. Așa că ne-am gândit împreună la soluții eficiente care să ne ajute să reducem acest timp care nu ne aducea niciun beneficiu și să creștem mai mult perioadele de timp de calitate.

Am început prin a ne analiza ziua: ce făceam, cât petreceam în medie făcând anumite activități, ne-am gândit dacă merită să modificăm sau să reducem timpul din anumite lucruri și ce anume ar presupune aceste schimbări. Rezultatele nu au încetat să apară. Vorbesc aici de la aspecte ce țin de timpul petrecut pe telefon, pe rețelele de socializare, pe site-urile de știri/ pamflet sau alte site-uri de conținut media, timp petrecut în fața televizorului pe diverse posturi sau Netflix, timpul petrecut pe Xbox sau pe calculator/ laptop în general, până la timpul petrecut în trafic, la cumpărături, la cozi și alte asemenea.

Am început să ne structurăm activitatea și mai bine (și da, întotdeauna se poate mai bine) și am făcut unele schimbări:

– am redus la minimum accesarea site-urilor media și de socializare, totul venind natural, noi nefiind genul de persoane dependente de conținut media;

– am redus la minimum utilizarea telefonului (personal, îl folosesc doar atunci când cel mic doarme sau dacă este necesar să raspund la telefon, în momentele în care e cu mine) și nu simt nevoia să mă afund în online imediat ce prind un moment mai liber; sunt multe momente din zi când nici măcar nu îl iau cu mine afară când ieșim;

– în ceea ce privește cumpărăturile, în funcție de ce anume avem nevoie, facem o listă și dacă sunt lucruri mărunte, necesare imediat (de exemplu anumite consumabile sau mâncare/ fructe cel mai adesea, după plimbarea în parc din ziua respectivă, soțul intră în supermarketul din apropierea casei să cumpere cele necesare, iar eu cu cel mic rămânem afară să ne bucurăm de aer (extrem de rar intrăm în vreun supermarket, magazin etc. – evităm astfel de spații comerciale întrucât este aer inchis, recirculat, unele astfel de spații pot fi foarte aglomerate, unde se pot răspândi rapid anumite tipuri de bacterii și virusuri, iar alte spații comerciale au diferențe prea mari de temperatură față de cum e afară, becurile sunt prea puternice sau există multe ecrane pe metru pătrat), apoi urmând să mergem împreună spre casă.

Dacă vorbim de o listă de cumpărături mai cuprinzătoare, care ne-ar indica faptul că ar fi cazul să mergem în hipermarket să ne facem ”plinul” cu tot ce e nevoie pentru casă și pentru noi, dăm comandă online de la hipermaket și așteptăm bucuroși comanda în ziua și în intervalul orar selectate de noi. De asemenea, în cazul consumabilelor precum făină (noi facem pâine în casă), diverse ingrediente pentru gătit, feluri de paste, cereale (fulgi de orz, ovăz, hrișcă, mei) și diverse produse pentru baie luăm cantități mai mari pe care le depozităm în cămară/ dulap pentru că oricum le folosim constant și astfel nu ajungem să dăm prea multe comenzi, prea des.

Așadar, am redus timpul pierdut pe drum până la magazin, timpul petrecut efectiv alegând produsele, timpul de așteptare la coadă (și depinzând de zi/ ora când mergeam în trecut, au fost dăți în care am stat și 45 de minute până am ajuns să plătim ce pusesem pe banda de produse) și timpul pe drum înapoi spre casă. Nu ne întrerupem din activități, nu e nevoie să mergem în spațiul comercial și nu ne agităm cu timpul pierdut în total și cu traficul (care poate fi foarte challenging și neprietenos în cele mai multe momente din zi), iar soțul nu e nevoit să care greutăți/ pungi încărcate. În schimb ne bucurăm de un timp de calitate împreună, facem plimbări, ne întâlnim cu prietenii sau alte diverse activități în funcție de ce stabilim pentru ziua respectivă și apoi când știm că am ales intervalul, doar vine comanda și așezăm fiecare produs achiziționat la locul său.

La final de zi suntem mulțumiți de faptul că am petrecut o zi cu un nivel redus de stres, că am avut o zi plină, că am stat împreună și ne-am bucurat de momente minunate împreună, dar cu cumpărăturile făcute, fără griji suplimentare.

– dacă vorbim de achiziționarea de haine, fie comandăm online (de la furnizorii de haine la care cunoaștem măsurile și croiala și atunci știm că ni se potrivesc), fie facem listă cu ce avem de cumpărat și ne alegem o perioadă din zi când mergem împreună să cumpărăm cele necesare, fără a fi nevoie să revenim prea curând în magazin/ mall. De obicei suntem constanți în ceea ce privește locurile de unde ne cumpărăm haine (și facem acest pas doar când avem cu adevărat nevoie de un lucru nou) și atunci când intrăm în mall, mergem direct în magazinele selectate dinainte, fără să pierdem timp căutând în alte magazine în care probabil nu am găsi nimic pe gustul/ măsura noastră. Mergem la sigur și pentru noi această strategie funcționează foarte bine.

– similar cu punctul anterior ne organizăm și în ceea ce privește cadourile – în funcție de perioada din an, în funcție de zilele de naștere și sărbătorile care urmează, fac o listă (v-am spus cât îmi plac listele?) cu ce cadouri dorim să cumpărăm și cui le adresăm. Apoi, în funcție de ideile de cadouri pe care le avem, fie dăm comandă online cu toate odată, fie mergem într-o zi în magazinele în care știm că găsim ce dorim să luăm și apoi stăm liniștiți, știind că avem totul pregătit din timp.

– plata facturilor o facem exclusiv online – fie că vorbim de facturile la furnizorii de telefonie, cablu sau plata impozitelor, totul decurge ușor și rapid cu doar câteva click-uri (fără timp pierdut pe drum, fără stat la coadă, fără factori de stres suplimentari); de asemenea, asigurările le facem prin telefon/ e-mail și doar mergem să ridicăm apoi documentele în original, fără să mai petreacă soțul timp la locație și să aștepte să fie gata documentele.

– nu lăsăm nimic de făcut pe ultima sută de metri – indiferent de ce ar mai fi vorba, mereu facem lucrurile din timp, acest lucru consumându-ne mai puțin timp și oferindu-ne un sentiment de siguranță că totul e gata din timp, fără să devină un factor de stres dacă nu e gata totul atunci când trebuie. Fie că facem referire la aspecte pe care le-am menționat mai sus, fie că este vorba de stabilirea unor concedii sau de aspecte de altă natură, facem totul cât mai repede posibil, în funcție de priorități și timpul disponibil, pentru a știi că avem totul pregătit și că nu ne lipsește nimic (de exemplu pentru concediu), nesimțindu-ne grăbiți și stresați.

Sunt de părere că dacă lăsam totul până în ultima clipă, intervine starea de agitație, de stres și organismul intră în modul de panică, că mai e puțin timp, riscăm să uităm anumite obiecte importante dacă ne grăbim, iar dacă avem nevoie să cumpărăm ceva, ideal e să avem timp pentru că dacă nu găsim acel obiect necesar într-un magazin, să fie timp să mai căutăm.

– seara, după ce se culcă copilul nostru drag, petrecem timp de calitate în continuare și ne ocupăm de alte activități care ne oferă o satisfacție majoră și care ar fi puțin mai dificil de făcut în preajma celui mic – fie ne uităm la un episod din serialul favorit, ne jucăm jocuri de societate sau mai gătim împreună (ce nu am apucat să gătim pe timpul zilei), fie scriu, citesc, mai urmăresc câte un curs online sau facem alte activități care ne plac și ne relaxează în același timp.

– în zilele în care soțul lucrează, după-amiază după finalizarea programului său de lucru, mergem să ne întâlnim cu tati în drum spre casă și astfel petrecem mai mult timp împreună, făcând încă o plimbare, până acasă.

– lucrul de acasă (work from home) – m-am bucurat nespus de mult (și zilnic apreciez acest lucru) atunci când eforturile soțului meu de a lucra două zile pe săptămână de acasă au fost răsplătite. După o perioadă de trial (încercare) oferită de cei de la serviciul său, au fost de acord să facă această schimbare permanent în progamul de lucru și contează extrem de mult, atât pentru cel mic, cât și pentru noi doi.

Tot acel timp care se putea pierde pe drum înspre și dinspre serviciu și pauza de masă acum sunt în favoarea noastră – ne bucurăm să ne vedem toată ziua, mâncăm împreună și cum s-a încheiat programul de lucru deja putem face activități împreună afară sau în casă (nefiind nevoie să mai așteptăm 45 de minute – o oră până ar fi venit acasă ca să facem acele activități cărora oricum le-am fi acordat o durată de timp mai redusă, ca să nu se facă prea târziu apoi).

Cu siguranță mai sunt și alte modalități de a reduce timpul mort și de a crește durata timpului de calitate petrecut împreună cu partenera/ partenerul și cu copilul/ copiii, însă acestea au fost principalele aspecte de care am ținut cont în cazul nostru.

Fericirea care se citește în ochii băiatului nostru atunci când suntem și când facem cât mai multe împreună, zâmbetul larg care se conturează pe fața lui mică și fină, râsul acela dulce inconfundabil ne arată cât de mult îi place, cât de bine se simte și cât de fericit este să petrecem cât mai mult timp cu toții. Aceste aspecte ne indică faptul că ceea ce facem, facem bine și că ne-am aranjat foarte bine prioritățile și ne-am organizat cât de bine putem timpul (care câteodată pare extrem de scurt) ca să ne bucurăm la maximum de prezența celuilalt de lângă noi.

Îmi doresc ca toți copiii să fie fericiți și în măsura posibilităților, părinții să reușească să își aranjeze prioritățile din zi astfel încât să existe timp prețios dedicat exclusiv familiei, copilului, partenerului pentru că acest timp nu se mai recuperează și e păcat să existe regrete mai târziu de ce anume s-ar fi putut face, dar nu s-a făcut.

În funcție de fiecare dintre voi, în funcție de fiecare familie în parte, de programul avut, de serviciu și de alte aspecte de care e nevoie să țineți cont, vă puteți adapta un plan pentru reducerea timpului care nu vă aduce niciun beneficiu, ci doar trece și vă face să vă simțiți mai frustrați că nu ați apucat să faceți ceva anume împreună.

Împreună totul e mai bine, totul decurge mai ușor și stresul se reduce considerabil. Ține de fiecare dintre noi să ne dedicăm timpul unor activități care ne induc o stare pozitivă, care ne fac să ne bucurăm de tot ceea ce avem, cu cei pe care îi avem lângă noi, fără a acorda energie și timp unor treburi care nu merită atenția noastră sau nu într-o măsură așa de mare.

Sursă foto: Pexels


Mai puteți citi:

Nu uitati de voi!

Se schimba atat de multe dupa aparitia bebelusului? (perspectiva sotului)

Implicarea tatalui in cresterea si dezvoltarea copilului

Ikigai, o filozofie de urmat

Ce faci atunci cand 24 de ore intr-o singura zi nu sunt suficiente

2 Comments Add yours

  1. Ioana says:

    Asa de mult imi place cum va organizati, felicitari! Si mie imi plac listele si unele lucruri le fac asa ca voi, dar cu ocazia acestui articol am mai preluat niste idei. Multumesc! 🙂

    Like

    1. Multumim!
      Ma bucur ca ai gasit utile unele idei pentru a le adapta stilului tau. Spor la facut liste si in procesul de organizare 🙂.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.