Empatia la copiii mici

Din momentul în care știm că urmează să devenim părinți, tot universul se schimbă. Începem cu schimbări în casă, la noi și continuăm cu schimbările și etapele prin care trece la tot pasul micuțul nostru, odată născut.

Ne dorim ce e mai bine pentru copiii noștri și suntem dispuși să facem tot ce ne stă în putință ca să le susținem o creștere și dezvoltare armonioase, să le oferim un exemplu demn de urmat, să îi învățăm să deosebească răul de bine, să îi ajutăm să deprindă anumite abilități cu care vor rămâne tot restul vieții.

Avem de asemenea dorința ca, în urma eforturilor noastre, să fie înțelegători, să observe și să coopereze, să nu se rănească, să învețe ce presupun virtuțile și cum ne ajută să fim oameni mai buni – ne dorim să învețe ce este respectul, empatia, loialitatea și multe altele, importante în egală măsură. Acestea îi vor ghida apoi în viața lor de adult.

  • Ce este empatia

Empatia este baza inteligenței emoționale și ea ne ajută să oferim compasiune celor din jur.

Empatia este capacitatea de ”a vedea” lucrurile din perspectiva interlocutorului. Empatia presupune să simțim într-o anumită măsură și să înțelegem sentimentele și emoțiile celuilalt, în loc să ne îndreptăm atenția către ce a dus la declanșarea acelor sentimente și emoții (evenimente, fapte/ acțiuni, obiecte).

Prin manifestarea empatiei, ascultăm și acceptăm fără presiunea de a rezolva ceva (acceptăm dreptul copilului de a avea propriile emoții). De asemenea, aceasta reprezintă oglindire, admitere și reflectare, dupa cum scrie foarte frumos și ușor de înțeles Dr. Laura Markham in cartea sa, Părinți liniștiți, copii fericiți (Te simți atât de furios acum/ Pare că îți este teamă de acel lucru/ Ia te uită ce te-ai înfuriat!). 

Nu în ultimul rând, empatia reprezintă respectarea unor limite sănătoase – înțelegerea pe care i-o oferim copilului îi transmite acestuia că înțelegem de ce el se simte astfel în momentul dat; totodată capacitatea noastră de a ne păstra un echilibru emoțional îl asigură că există o cale de ”scăpare”, că totul va fi bine.

  • De ce avem nevoie de empatie

În primul rând, această virtute ne deosebește de toate celelalte mamifere, ne deosebește de mașinării și calculatoare și ne ajută să relaționăm mai bine cu cei din jurul nostru.

Printre sursele empatiei sunt bunătatea și curajul – curajul de a ne apăra singuri, de a lupta pentru drepturile noastre și pentru alții.

Într-un studiu efectuat în 2014 care a urmărit comportamentul a 900 de copii britanici cu vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani, s-a observat faptul că cei care aveau nivelul ridicat de empatie erau mult mai probabil să se angreneze în ”comportamentul asertiv al spectatorilor” (assertive bystander behaviour) – erau mult mai dispuși să apere o persoană din afara cercului lor de prieteni în caz de bullying (hărțuire, intimidare) (găsiți aici studiul prezentat).

De asemenea, empatia ne face mai fericiți – cei cu un nivel ridicat de empatie stabilesc legături puternice și au relații sănătoase, pe termen lung.

Un alt aspect important de care să ținem cont este faptul că empatia este o parte integrantă a învățării sociale și emoționale (social and emotional learning – SEL) – SEL reprezintă procesul  prin intermediul căruia copiii și adulții deopotrivă dobândesc și aplică în mod eficient cunoștințele, atitudinile și abilitățile necesare pentru înțelegerea și gestionarea emoțiilor, stabilirea și atingerea unor obiective pozitive, simțirea și manifestarea empatiei față de ceilalți, dar și stabilirea și menținerea relațiilor pozitive și luarea deciziilor responsabile.

Oamenii de știință consideră chiar că în urma unor studii efectuate, SEL (cu empatia la baza acesteia) influențează direct rezultatele academice, iar Vicki Zakrewski, Directorul Educațional al Centrului de Știință din cadrul Universității din California, Berkeley susține că rezultatele cognitive reprezintă 50% din ecuație, iar abilitățile sociale și emoționale completează cu celelalte 50 de procente. Mai multe despre SEL, puteți citi aici.

În cele din urmă, un puternic simț al empatiei poate fi cheia succesului profesional.

Acest lucru se datorează faptului că empatia conduce la rezolvarea problemelor cu grijă și cu atenție sporită, deoarece permite persoanei empatizante să se transpună în locul altor persoane pentru a rezolva o nevoie a consumatorului sau a clientului. Angajatorii recunosc acest lucru și în urma unui studiu s-a constatat a fi a cincea cea mai importantă abilitate necesară angajaților pentru a reuși la locul de muncă.

Deci, este clar că empatia nu este doar o calitate personală pozitivă, ci și o abilitate de viață benefică, utilizată în permanență.

  • Să îi învățăm pe copii să fie empatici

Empatia nu este înnăscută, ci învățată. Ea este elementul-cheie al părinților eficienți, după cum susține  John Gottman (Raising an Emotionally Intelligent Child).

Empatia se învață de-a lungul copilăriei timpurii și cei mai buni profesori pentru cei mici sunt, bineînțeles, părinții. Copiii imită și deprind anumite valori bazate pe ceea ce văd, simt și aud acasă, în cadrul familiei și e foarte important să le arătăm empatie, ca să devină empatici la rândul lor.

După cum Laura Markham spune în cartea Părinți liniștiți, copii fericiți (Peaceful Parent, Happy Kids), bebelușii și copiii mici care au fost alinați și au primit ”înțelegere” emoțională au o bază solidă pentru formarea inteligenței emoționale.

Totodată, modul în care le arătăm copiilor empatie poate fi mai important decât orice spunem. Dacă, de exemplu, copilul de 3 ani strigă cu voce tare: “Uitați-vă la doamna aia grasă/ urâtă!”, iar noi, părinții reacționăm vehement în public la auzul celor spuse și îi zicem copilului că nu ar trebui să-i facă pe alții să se simtă prost și să folosească astfel de apelative, se va întoarce împotriva noastră. În schimb, putem explica pe un ton calm și blând de ce spunând acele lucruri o poate face pe acea doamnă să se simtă prost, întrebându-l dacă s-a simțit vreodată neplăcut din cauza a ceva ce a spus altcineva. Chiar și așa, unii copii cu vârsta de 3 ani pot fi prea mici pentru a înțelege ceea ce le transmitem.

Când un copil ajunge la vârsta de 5 ani, el poate învăța despre empatie vorbind despre probleme ipotetice: Cum te-ai simți dacă cineva ar lua o jucărie departe de tine? Cum s-ar simți prietenul tău dacă cineva ia o jucărie departe de el? Până când copilul împlinește 8 ani, el poate lua decizii morale mai complexe, în care trebuie să-și dea seama că sentimentele altcuiva pot fi diferite de ale lui.

De fiecare dată când le spunem celor mici ”Știu/ Înțeleg cum te simți”, ”Cred că ai avut o zi grea”, ”În situația dată nu e de mirare că te simți așa (și numim emoția resimțită)”, arătăm empatie.

Acceptarea sentimentelor și numirea emoțiilor îi învață pe copii să își recunoască stările, sentimentele, emoțiile și să accepte că fac parte din natura umană, trecând mai ușor peste ele. Nu e nevoie să reacționăm, ci doar să admitem prezența acestora și atunci copiii vor învăța să depășească mai ușor cumulul de sentimente și emoții care le ”inundă” corpul și mintea.

De asemenea, acceptarea sentimentelor și numirea emoțiilor le arată copiilor faptul că este în regulă să se simtă așa, cei mici învățând că viața lor emoțională nu este periculoasă și/ sau rușinoasă, simțindu-se înțeleși și în siguranță.

  • Ce nu este empatia

– permisivitate – putem și e necesar să impunem limite clare, cu blândețe; ideal este să admitem supărarea copilului nostru cu privire la respectivele limite și este foarte important ca cel mic să știe că îi putem accepta multitudinea de sentimente pe care le are.

– rezolvarea problemei – atunci când copilul își exprimă sentimentele cu privire la o situație dată, important este să îl/ o ascultăm și să admitem starea, în loc să oferim soluții (astfel, suntem nevoiți să ne gestionăm noi, adulții, propriile emoții în legătură cu problema existentă, ca cei mici să observe și să învețe la rândul lor cum să facă acest lucru).

– acord – parafrazând-o pe Dr. Laura Markham, ”acceptarea sentimentelor și acceptarea acestora nu înseamnă că suntem de acord cu ele sau că le aprobăm, ci îi arătăm că îl înțelegem, nici mai mult, nici mai puțin”.

– întrebări – să acceptăm ceea ce ne arată și ce ne transmite copilul, fără să îi adresăm întrebări de genul Spune-mi ce simți.

– analiză – trebuie să remarcăm starea, sentimentele, emoțiile resimțite și un simplu Te simt foarte furios/ frustrat/ etc. va fi mai de ajutor decât argumentarea starii (Cred că te simți furios, pentru că ești gelos că astăzi este ziua de naștere a fratelui tău și el va fi în centrul atenției).

– dramatizare – să ne adaptăm reacția, în funcție de emoțiile resimțite și de dispoziția copilului, fără a-l face să se simtă neînțeles, sau să îi exagerăm starea.

– contestarea emoției – nu ajută copilul să se simtă mai bine sau să își înțeleagă propria stare, ci îi invalidează sentimentele și emoțiile și va avea sentimentul că este greșit sau periculos să se simtă astfel.

– încercare de înveselire – dorim să ajutăm copilul să depășească un sentiment neplăcut, însă fără a-i transmite mesajul că trebuie să se ascundă de emoții. După remarcarea, acceptarea și exprimarea sentimentelor trăite și emoțiilor care îl/ o încearcă pe cel mic/ cea mică, acestea vor dispărea în mod natural, de la sine, se va ”vindeca” ușor.

  • Atunci când cel mic a dat dovadă de empatie

Noi punem foarte mult accent pe dezvoltarea laturii emoționale celui mic și bineînțeles, facem acest lucru lucrând mult cu noi, zilnic, ca să îi putem oferi exemple pe care să le poată prelua/ imita în mod corect și ulterior să poată înțelege și accepta cu ușurință că este perfect normal să simtă anumite emoții, să aibe anumite sentimente, să perceapă o anumită stare, în funcție de situație.

Deși are 1 an și aproape 6 luni, ne-a demonstrat că deschiderea sa emoțională este mai mare decât am fi crezut, la această vârstă, și ne-a manifestat empatie de-a lungul ultimelor zile.

Ca sa vă ofer exemple concrete și mi se pare absolut fascinant și mă bucur enorm că preia această virtute de timpuriu, un prim moment de manifestare a empatiei a fost atunci când într-o zi nu mă simțeam bine. Resimțeam niște crampe abdominale care mă făceau să stau pentru câteva minute (măcar) în pat, fără efort.

Știu că nevoia puiului nostru de a fi foarte activi împreună este foarte mare, facem totul împreună și de multe ori, nu stăm o clipă locului și m-am gândit că o să fie poate mai dificil de acceptat că mami are nevoie de o pauză mică în pat. Însă a afost atât de înțelegător – i-am explicat faptul că nu mă simțeam foarte bine, că am nevoie de 10 minute să stau întinsă și l-am asigurat de faptul că se poate juca lângă mine, poate aduce o carte să ne uităm împreună sau sa îi povestesc pe baza imaginilor, să îi citesc, dar acolo, stând în pat.

A venit și soțul să stea cu noi și s-au jucat puțin împreună, însă apoi venea la mine în pat, pe saltea și nu voia să facă nimic altceva decât să stea cu mami. Am citit puțin împreună toți trei, și apoi s-a așezat lângă mine, s-a întins cu capul pe pieptul meu și s-a alintat puțin, văzând în privirea lui și simțind că mă înțelege. Nu voia la un moment dat să se mai joace cu soțul, ci cu mine, răspunzându-ne afirmativ (în felul său) când l-am întrebat acest lucru, însă după ce i-am spus din nou de starea mea, a înțeles și a reluat coloratul împreună cu tati, uitându-se din când în când și la mine.

Într-o altă zi, dorea să ne jucăm la mânerul de la ușă – încă nu poate ajunge la acesta și îi place deschidă/ închidă ușa folosind mânerul, așa cum facem și noi. După o perioadă în care l-am ținut în brațe, pe genunchi și cum am putut ca să ajungă, l-am anunțat că într-un minut voi fi nevoită să-l cobor, pentru că începuse să mă doară rău spatele. Nici nu a mai așteptat acel minut să treacă și a coborât, s-a uitat la mine cu o privire ușor întristată, dorindu-și să se mai joace la clanță, însă nu a insistat. Un minut mai tarziu, s-a dus la taburetul din camera sa și mi-a arătat să-l pun în dreptul ușii, ca să nu mai fiu nevoită să-l țin în brațe. Hei, situație win-win: pe mine nu mă mai durea spatele și doar stăteam lângă taburet ca să fie în siguranță cât timp stătea în picioare acolo și el putea să își continue joaca la ușă.

Închei seria exemplelor prin a vă spune că am rămas plăcut impresionați de faptul că a manifestat empatie față de motanul nostru, pe care îl îndrăgește foarte mult.

Sub colțar îi ținem cușca (pe care, vă vine să credeți sau nu, motanul o adoră – cum o vede, vrea în ea, fără să îl închidem, ci îi place mult să intre și să stea acolo) și cel mic atunci când a văzut cușca nu a fost foarte încântat (nu îi place să știe animalele închise – avem o carte cu câteva animale care sunt în cușcă, pentru a putea zbura cu avionul și mereu îmi indică că nu îi place acest lucru). I-am explicat că nu îl închidem pe motan în ea, și că lui îi place cușca (chiar atunci, hop și Kimi sus pe cușcă). S-a uitat lung la prietenul nostru blănos, lung la cușcă și apoi și-a schimbat mimica feței și m-a rugat, în stilul său propriu, să-i scot cușca din colțar, fiind foarte încântat apoi să-l vadă pe acesta cum intră fericit în cușca sa roșie. După aceea stătea lângă cușcă și se uita zâmbitor la motan, arătându-mi că nu i-am închis ușa.

Așadar, ca să trasez o concluzie, este foarte important să lucrăm cu noi și să ne creștem nivelul de inteligență emoțională, și respectiv, de empatie, pentru a putea susține creșterea armonioasă a copiilor noștri și de a-i ajuta să ajungă cu un EQ ridicat, acest fapt susținându-le un stil de viață ulterior propice.

Surse articol: Cartea ”Părinți fericiți, copii liniștiți”, Cartea ”Parenting. Cum să creștem copii inteligenți emoționalMelbourne Child PsychologypsychcentralStudiu ”The Emerging Study of Positive Empathy”Studiu SSPSICasel – SEL

Sursă foto: Pexels

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s