Scurtatul unghiilor la copii: o adevarata aventura…sau nu?

Acum 19 luni începea aventura: aceea de a fi mamă. Odată cu ea, multe lucruri și întâmplări noi la tot pasul. Printre acele multe lucruri noi se număra și scurtatul unghiilor bebelușului.

Știam de dinainte de a se naște că unghiile se formează și cresc odată cu copilul în interiorul mamei, le văzusem și la ecografie, însă nu știam cu adevărat ce mă așteaptă până nu s-a născut.

A doua zi după naștere, după ce m-am mai odihnit puțin (pentru că recunosc că mă simțeam puțin obosită după acele aproximativ 23 de ore de travaliu), am observat ce unghii lungi, moi și subțiri avea puișorul abia născut și mă gândeam în clipele alea de ce nu am fost inspirată să îmi adaug în acel mic bagaj de maternitate și setul de îngrijire al unghiilor pentru bebeluși (cine știa ca ai nevoie de așa ceva în spital, după naștere? Eu nu.)

După o zi și jumătate de la naștere am ajuns acasă. Bun, și acum ce fac, chiar trebuie să îi scurtez unghiile? Pf…dar, e așa de mic îmi spuneam. Cum să fac asta? Acum nu mai puteam da înapoi, eram nevoită să fac asta. Așa că am pus mâna pe forfecuța pe care o cumpărasem cu ceva timp în urmă și hai, la treabă. Eh, vă spun că după primele două unghii deja mă simțeam mult mai bine, deja eram aproape expert în manichiura bebelușului (glumesc, bineînțeles). Parcă nu era așa de greu cum crezusem inițial, însă la început a fost acea mică teamă de nou, să nu-i scurtez prea mult, să nu tragă mâna, să nu se sperie, să nu îl rănesc din greșeală.

În primele 6 luni, o dată la două zile, asta era activitatea de bază, să scurtez unghiile. Îi creșteau foarte repede și pe lângă asta, încă de la o lună după naștere începuse să își bage cât putea de apăsat unghiile în față, având permanent răni/ zgărieturi pe obraji.

În prima jumătate de an recunosc că i le-am scurtat doar atunci când dormea, pentru că era foarte activ cu mâinile și nu apucam să scurtez nicio unghie, mai ales că nu voiam să îl țin prea mult de mână, ca să nu o tragă și să-l doară sau să se sperie. La un moment dat, pe la 4 luni am mai încercat să le scurtez când era treaz, dar fără succes, așa că încă două luni am continuat ca înainte.

După vârsta de 6 luni, lucrurile au început să se mai liniștească – brusc, după ce a împlinit 6 luni, nu și-a mai înfipt unghiile în față și, de asemenea, unghiile începuseră să aibe un ritm de creștere ceva mai normal, astfel că am putut să să le scurtez o dată la 5 – 7 zile. Totodată, cam în aceeași perioadă, am decis că este cazul să îl obișnuiesc să i le scurtez atunci când este treaz, pentru că tot crescând, înțelegea mai multe lucruri și doream să îl fac conștient de această activitate.

I-am explicat ce presupune în câteva cuvinte, i-am prezentat forfecuța și pila de unghii, erau și verzi, iar culoarea asta îi plăcea; în plus de asta, săptămânal îi arătam că asta facem și noi, adulții și îmi scurtam unghiile de față cu el.

Totodată, ce mi se pare important de precizat în tot acest proces este faptul că, după cum ați observat, fac referire la scurtat și nu la tăiatul unghiilor. Este un cuvânt mai ușor de acceptat, mai maleabil, mai puțin dur decât al doilea cuvânt. Tăiatul mi se pare că induce o stare de permanență, ceva dureros și nu asta am dorit să îi transmit, iar noi fiind atenți la cuvintele folosite în orice situație, am considerat că este mai bine așa în acest caz.

A fost foarte receptiv și la început m-a lăsat să-i scurtez cam două/ trei unghii pe zi, până când am reușit să am cooperarea lui ca în aceeași zi să-i fac  manichiura, dar și pedichiura, având un întreg ritual de povestire – îi prezentam ce făceam la fiecare unghie, după scurtare o pileam, iar apoi îi mulțumeam pentru ajutor, îi spuneam cât de bine s-a descurcat și pupam unghia în semn de mulțumire. Am încercat să-l atrag în activitate prin cântat, însă, deși îi place mult să cântăm (și facem asta zilnic), la această activitate nu considera că se potrivește la fel de bine muzica.

Acum, în prezent, îl anunț cu o zi înainte că urmează să scurtăm unghiile, ca să știe din timp și să se simtă pregătit și de obicei încerc să potrivesc momentul scurtatului unghiilor seara, după baie, înainte de somn, deoarece unghiile sunt mai moi și mai ușor de scurtat, iar el simțindu-se mai obosit, după o zi plină de activitate, are și mai multă răbdare decâț în multe momente din zi. De asemenea, fie cu o zi înainte, sau în aceeași zi, îmi scurtez și eu unghiile și văzând asta la mine, știe că nu i se va întâmpla nimic rău.

Avem un loc pe care și l-a ales singur și unde acceptă foarte ușor să facem asta, pe un taburet, așezat lângă pianină. Se așează acolo și îi iau pe rând degetele de la mâna dreaptă, apoi mâna stângă și ulterior unghiile de la picioare (se simte foarte confortabil să respectăm exact această ordine). Într-o seara chiar m-a uimit și i-am mulțumit, știa că urmează să facem asta, însă de la oboseală recunosc că pe moment uitasem (deși îi spusesem ce urmează să facem cu 10 minute înainte) și după aproximativ acele 10 minute trecute s-a dus singur pe taburet și mi-a arătat locul unde știe că ținem forfercuța și pila.

În timpul procesului, fie cântăm, fie îi număr (îi plac foarte mult cifrele și numerele), fie îi povestesc ce fac la fiecare unghie. După scurtatul tuturor unghiilor, le pilesc, le pup și îi mulțumesc pentru răbdare și îi confirm încă o dată cât de bine s-a descurcat. Totul decurge lin, cu calm, fără stres sau alte stări negative asociate.

La începuturile mele legate de scurtatul unghiilor aveam o mică temere, gândindu-mă cât de ușor sau de greu va accepta cel mic activitatea aceasta, mai ales după câteva luni în care le scurtam doar când dormea. Însă cu multă răbdare, calm, perseverență, creativitate și multe încercări, nu a fost atât de dificil procesul pe cât mai fi așteptat.

Noi suntem diferiți și copiii noștri la fel. Fiecare povestește și percepe altfel acest lucru, de aceea atunci când vedem că copilul nu acceptă, e nevoie să schimbăm tactica/ abordarea, însă, oricât de mult ar dura acceptarea activității în sine, important este să fim mereu acolo, implicați, pentru că la un moment dat va da roade.

Este ideal ca cel mic să se simtă liniștit, în siguranță, să nu se simtă forțat sau să fie speriat de aceasta, pentru că acest fapt îl poate afecta emoțional și în loc să coopereze și să accepte cu plăcere, va avea temeri și nu va știi ce să facă ca să evite tot procesul de scurtare al unghiilor.

În cazul vostru cum a decurs tot acest proces de scurtare al unghiilor? Cât de ușor au acceptat cei mici forfecuța?

 

Sursă foto: Pexels

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.