Ce cuminte este copilul tau…Cum faci asta?

Chiar zilele trecute vorbeam cu o bună prietenă despre acest subiect și de ce unii copii sunt cuminți, iar alții nu.

Ca să încep cu începutul, și copilul meu face parte din categoria copiilor cuminți. Însă, ce înseamnă, cu adevărat, un copil cuminte? Și care sunt factorii care duc la această cumințenie?

Și nu, nu vorbesc de acea interpretare greșită a cuvântului cuminte în care mulți fac referire la copiii care nu sunt crescuți într-un mediu blând, ce susține îndrumarea și parentingul pozitiv, ci cei care sunt controlați să răspundă ca niște executanți la anumite comenzi, fără să aibă încredere în ei și în alegerile lor ulterior făcute și fără să își pună anumite întrebări atunci când va fi cazul.

Potrivit dexonline.ro, cuminte înseamnă cu purtare bună, așezat, liniștit, calm, cu judecată, deștept, înțelept. Așa este – băiețelul meu este un copil foarte înțelegător, cooperant, liniștit, calm și are, într-adevăr o purtare bună, nerespecând (dacă pot spune așa) tiparele clasice de care cei mai mulți oameni se plâng adesea la vârstele mici și foarte mici ale copiilor lor.

Nu am avut probleme la locul de joacă sau în orice alt spațiu public atunci când urmează sa fim nevoiți să mergem acasă (sau în altă parte), nu a avut ieșiri, tantrumuri sau alte comportamente nepotrivite și care să atragă atenția în mod nedorit asupra noastră. Nu a țipat, mușcat, tras de păr sau alte asemenea cum aud și citesc peste tot.

Copiii, dacă stăm să ne gândim, nu vor să ne facă viața mai grea, ci vor să îi iubim, să ne iubească, vor să se simtă în siguranță, să ne facă pe plac și să ne fie de ajutor, să fie implicați în activități de calitate împreună cu noi cât mai mult și aici contează să adaptăm mediul și activitățile pentru nivelul și statura lor pe cât posibil și astfel, că simtă că nevoile și dorințele (raționale) le sunt îndeplinite.

Puiul nostru de om are 1 an și 8 luni, crește și tot crește și sunt convinsă că se va dezvolta în continuare frumos, armonios, urmând aceeași cale cu care am început drumul lui după momentul nașterii.

Nu zic asta ca să mă laud, că uite ce grozav e copilul meu și ce urât se comportă toți ceilalți, ci o zic pentru a explica cum am ajuns să avem un astfel de copil minunat și să povestesc tot efortul nostru din spatele acestui copil înțelegător, cu un comportament frumos, care sper eu, să poată servi drept model de urmat și altor părinți care doresc și sunt dispuși să încerce să își îndrume copilul/ copiii și nu să-l/ să-i forțeze un anumit comportament ce poate avea rezultate opuse față de cele dorite.

Știu că poate credeți doar atât are? Las` că mai e timp, să vezi mai târziu când o ajunge la o anumită vârstă cum o să fie/ facă. Și totuși, am încredere că ne vom menține și chiar îmbunătăți și mai mult stilul și modul în care îl creștem, am încredere în noi și cu siguranță am încredere în copilul nostru care e în continuă dezvoltare.

  • Stilul de parenting ales contează

Noi, în creșterea puiului nostru, ne-am ghidat după parentingul pozitiv și îi oferim o educație cu blândețe, bazată pe empatie, respect, răbdare, iubire necondiționată, mult timp împreună de calitate, mult ținut în brațe, vorbit, explicat, povestit și, bineînțeles, și mult citit, toate acestea fiind susținute zilnic de exemplul pe care noi îl oferim în comportamentul și acțiunile noastre, indiferent de situație.

Consider că nu trebuie ca cel mic să atingă un anumit prag de dezvoltare sau o anumită vârstă ca să-i arătăm respect și toate celelalte virtuți și aspecte menționate mai sus.

Oricât de mic ar fi un bebeluș și oricât de mult ar părea mai ales în primele luni de viață că nu înțelege, de fapt, copilul, chiar și la acea vârstă fragedă, înțelege – nu poate verbaliza, însă în subconștient se înmagaziează absolut toate informațiile cu care el vine în contact, fie că vede și observă/ analizează comportamentul părintelui, fie că aude anumite vorbe spuse de acesta (mă raportez în special la părinte, întrucât în primele luni/ primii ani, de preferat, cel mic își petrece tot timpul (sau cea mai mare a timpului) alături de mamă și/ sau tată și atunci el își va modela comportamentul, felul său de a fi, după cum a văzut la unul sau la celălalt că face, considerând că așa este corect și prin mimetism, așa va deveni și el/ ea după ce va crește).

  • Lucrăm zilnic cu noi ca lui să îi fie bine

Zilnic, este un efort susținut din partea noastră, de a lucra cu noi, cu emoțiile, sentimentele și stările care ne încearcă, pentru a-i oferi un cadru cât mai sigur și iubitor copilului, fără reacții nepotrivite și eventual, exagerate din partea noastră într-o anumită situație dată.

Sigur, sunt anumite momente în care efectiv, oricât de mult încercăm, se întâmplă să ne enervăm/ frustrăm dintr-un anumit motiv și asta să se observe în comportamentul nostru și în felul de a vorbi, totodată contează să devenim conștienți de această stare care ne inundă corpul și mintea și să putem acționa cât mai curând pentru a ”îmblânzi” acel vulcan care stă să erupă.

După cum spune foarte frumos, Dr. Laura Markham, este perfect normal să simțim ceea ce simțim și nu putem decide noi când apar anumite emoții, nu avem cum să știm dinainte, însă, ce putem face și este responsabilitatea noastră de adulți este să conștientizăm această emoție, să o numim și să decidem cum să acționăm printr-un răspuns productiv, pentru a reduce la minimum acele reacții care să servească drept model (nepotrivit) copilului și care să-l sperie, inducându-i o stare de teamă, anxietate, dispreț, tristețe ș.a.

Așa facem și noi, după mult lucru de timpuriu, am ajuns să conștientizăm imediat stările emoționale resimțite și le numesc de față cu cel mic, pentru a i se reduce din intensitate, dar și pentru a-i oferi exemplu băiețelului că nu este nicio rușine și niciun pericol să avem acele emoții, noi deținând controlul asupra lor și nu invers. Această abordare îl va ajuta pe copil în autoreglarea emoțiilor.

Ca să putem crește un copil sănătos, nu doar din punct de vedere medical, ci și mental, mai întâi este nevoie să lucrăm cu noi zilnic, până reușim ceea ce ne-am propus, iar apoi să menținem acel nivel de conștientizare ridicat, pentru a-i oferi acel cadru armonios de care povesteam mai devreme în care să crească.

  • Îndrumare, nu control

Ce a ajutat foarte mult iarăși a fost faptul că nu am încercat niciodată să îl controlăm, să facă ceva pentru că așa zicem noi, adulții și punct, ci îl îndrumăm, arătându-i, explicându-i pas cu pas tot și în multe cazuri rugându-l pe el să facă o alegere în detrimentul alteia.

Da, sunt și limite impuse cu empatie, nu e totul la liber, sunt limite raționale pe care le-am explicat celui mic și pe care le respectă, educația cu blândețe nu înseamnă că e lăsat de capul lui să facă ce vrea. Nu vă așteptați să le respecte pe toate de la început, însă cu multă răbdare, calm, cu mult explicat și repetat ori de câte ori este nevoie, fără a ne enerva că nu vrea să înțeleagă, am reușit să-i conturăm această latură pe care e bine să o respecte pentru a fi în siguranță. Suntem lângă el mereu să îi explicăm tot ce este nevoie și chiar mai mult și acest lucru l-a ajutat foarte mult, devenind foarte înțelegător și foarte răbdător pentru vârsta lui.

  • Implicare în activitățile zilnice

Copiii vor să fie ccooperanți, le place să se simtă utili, să ajute și la final să vadă și să simtă fericirea părintelui în urma aportului lor adus. Trebuie doar să știm cum să echilibrăm cantitatea de implicare și să adaptăm cât mai bine mediul nostru gigant la statura lor ceva mai mică și la posibilitățile mai reduse, acceptând că vor face mai încet decât noi anumite lucruri, dar care îi va ajuta și responsabiliza ulterior incredibil de mult.

Noi îl implicăm pe cel mic în toate activitățile casnice, oferindu-i ceva de făcut, pentru că își dorește să ajute, fără să îl pună în pericol, iar la final se simte mai fericit, vede că e capabil să facă ce facem și noi și are o motivație intrinsecă foarte crescută.

  • Oferirea posibilităților de alegere din care poate decide singur

De asemenea, am evitat să intrăm în situații precum luptele de putere, pentru că nu a fost cazul și nu mi se par necesare, considerând că fac mai mult rău. Atunci când situația ne permite (și de cele mai multe ori, chiar e foarte permisivă) îl punem să facă o alegere, astfel se simte mai încrezător în forțele proprii și observă că avem încredere în el să aleagă singur, fără să decidem noi pentru el atunci când se poate.

Spre exemplu, îl rugăm să aleagă cu ce se îmbracă noaptea, ziua prin casă, dar și afară – îi scot câte două pijamale/ bluze/ tricouri/ pantaloni/ lenjerie intimă/ scutec sau alte articole vestimentare în funcție de caz și pe rând, pe categorie, îl întreb ce alege dintre cele două, numindu-i articolele în timp ce stau așezată la nivelul lui, încercând să nu par grăbită chiar și atunci când e nevoie să ne mișcăm mai repede ca să ieșim, pentru a nu-i transmite o stare de agitație care ar putea duce la decalări.

Întodeauna îi mulțumesc pentru alegerea făcută și îl las să știe că a făcut o alegere foarte bună. Astfel, se îmbracă cu ce a ales singur, fără ca această acțiune de îmbrăcat să ne inducă o stare de stres.

Este valabil și pentru alegerea încălțămintei, sau pentru momentul când urma să îi cumpărăm pălărie, șapcă, cască de protecție sau alte haine. L-am rugat să aleagă din două modele sau să aleagă din două culori ce șapcă/ pălărie/ cască dorește să poarte. E alegerea lui și învață astfel să își asume responsabilitatea pentru decizia luată.

În același timp, această alegere se poate extinde și în zona alimentară. Când urmează să gătesc, îl rog să-și aleagă din două feluri pe care i le menționez și cu care e familiarizat și în funcție de răspunsul său, fac ceea ce dorește, fie că e vorba de micul dejun, de masa de prânz sau cină. Și atunci când urmează să pregătesc legumele gătite la abur, îl rog să mă ajute la congelator cu alegerea legumelor și apoi punem cele trei tipuri de legume în aparat.

Există și momente în care își dorește anumite fructe sau legume pe care nu le avem în casă la momentul respectiv sau care nu se găsesc pentru că nu e sezonul lor (și le vede în carte), însă îi explic situația și țin cont de dorința lui, data viitoare când avem ocazia cumpărându-i ce ne menționase.

În cazul în care, din diverse motive, în funcție de situația dată, nu îl putem pune să aleagă și e nevoie să facem ceva anume, pentru că avem treaba sau pentru că așa e mai bine pentru siguranța lui, îi explic de ce nu depinde de noi sau de el să aleagă, chiar dacă îl deranjează ce urmează să facem/ unde urmează să mergem.

E în regulă să nu fie de acord cu tot ce facem și îi mulțumim că ne spune, chiar îl încurajăm să ne spună mereu, în felul său, ce nu-i place mai ales pentru că e important să știe că părerea lui contează și chiar și în momentele în care nu putem schimba situația ca să-i placă mai mult. Știm că poate fi foarte înțelegător și îi spunem asta, iar copilul, când vede, simte și aude că îi înțelegem supărarea/ teama/ frustrarea/ altă emoție și i-o numim, deși nu e de acord cu ce urmează să facem, acceptă mult mai ușor situația, știind că am înțeles ce îl deranjeză și că îi respectăm opinia.

  • Etapa de negociere vine în ajutor

În cazul mâncării (deși nu am avut deloc probleme să refuze mâncare încă de la începutul procesului de diversificare), în anumite zile la masa de legume are momente în care (ca noi, de altfel) într-o zi preferă mai mult o legumă din farfurie (aleasă de el) în detrimentul alteia (de obicei, îi facem combinații de trei legume la o masă) și îi menționez că după ce va lua o bucată de morcov, de exemplu, poate lua și o bucată de broccoli sau conopidă (care îi plac mult mai mult) și atunci e dispus să coopereze și să facă acest compromis pentru că știe că va primi și ceea ce își dorește.

La fel facem și în cazul gustărilor – mereu la gustare avem o varietate mare de fructe din care îl rog să-și aleagă (în față îi pun trei variante), iar dacă într-o anumită zi avem făcut în casă și chec/ biscuiți/ fursecuri (pe care le fac doar cu miere sau sirop de arțar, nu cu zahăr), întrucât îi plac foarte mult, la una dintre gustări îi combin o felie de chec/ 1 biscuit cu fructul ales și fie le mănâncă pe rând, fie îl rog să ia o gură de chec, apoi două guri de banană/ alt fruct și apoi revenim iar la chec (și tot așa). Vă spun, este foarte mulțumit de rezultat, stomacul lui pare la fel de fericit și este foarte cooperant, mănâncă bine, fără insistențe sau alte comportamente neplăcute.

  • Oferim respect și ne ținem de promisiuni

Noi extindem acest fapt și pentru promisiuni în general. Atunci când îi menționăm că urmează sa facem ceva anume, să mergem undeva sau orice altceva ar fi, ne ținem de cuvânt, respectăm ce îi spunem, iar dacă e ceva ce nu depinde de noi, îi spunem asta și sperăm să putem face/ găsi acel lucru. În același timp, copilul ne readuce aminte des și foarte des (știți cum e) să facem sau să mergem unde am spus și îi mulțumim de fiecare dată pentru acest fapt, îl asigurăm că nu am uitat și că se va întâmpla în 5/ 10 minute/2 zile sau alte repere temporale.

De asemenea, chiar îl rugăm să ne aducă aminte ca să nu se întâmple din greșeală să uităm să facem acel lucru pe care i-l promisesem și dacă se întâmplă, nu facem intenționat și ne cerem scuze față de el, reluând promisiunea și ducând-o la capăt.

  • Reperele temporale sunt foarte importante

Un alt aspect important pe care l-am introdus foarte devreme și care funcționează de minune este reperul temporal pe care îl menționasem mai sus. Încă de când era foarte mic, ne-am obișnuit să îi spunem ce vom face și când vom face, cât timp durează ș.a.m.d. În timp, chiar repede, s-a obișnuit, și știe că în 5 minute ajungem în parc sau plecăm din parc, de exemplu, în 2 minute suntem acasă, în 10 minute mâncăm masa de prânz, în 5 minute vine înapoi la mine în brațe (când mai obosește spatele, îl rog să meargă în brațe la soț pentru câte 5 minute, asigurându-l ca la finalul acelor minute vine înapoi la mine în brațe, și așa face, arătând mereu spre mine ca să se asigure ca așa facem), în 10 minute o să mergi la somn, peste 2 minute citim, dar lista cu exemple poate continua cu absolut orice activitate. Am observat că dacă îi zic că fac ceva imediat (exact așa), el neînțelegănd cât timp înseamnă imediat, nu are răbdarea necesară să vad să aștepte, însă când menționăm intervalul de timp, îl liniștește să știe concret și atunci are răbdare și se stăpânește chiar bine.

  • Îi vorbim corect încă de la început

Nu i-am vorbit niciodată ca unui bebeluș, să gânguresc ca el doar, să-i vorbesc stâlcit sau să nu-i vorbesc deloc pentru că e doar un bebeluș, oricum nu știe ce zic și nu poate să-mi răspundă în cuvinte. Încă de la început mi-am format obiceiul să-i vorbesc corect, normal, să-i povestesc orice și oriunde, ca unui copil mai mare sau unui adult pentru că așa a putut observa că îl tratez cu respect, ca un egal, nu ca cineva mic și neînsemnat (cum am mai auzit de curând).

Un alt motiv pentru care am ales să îi vorbim așa a fost faptul că efortul lui de a înțelege ce vorbeam nu era îngreunat apoi. Ce vreau să spun cum asta? Dacă vorbim doar stălcit, numai cu diminutive sau doar gângurit fără o esență de limbă maternă corectă, copilul, atunci când iși va dezvolta limbajul vorbit va vorbi mai îngreunat și va fi obișnuit cu cuvintele auzite, multe diminutive și multe cuvinte greșite (doar pentru că sună drăguț să i le spunem unui bebeluș), fiindu-i astfel nevoit să depună de două ori mai mult efort pentru a vorbi corect mai târziu.

  • Nu îi oferim acces la ecrane (TV, laptop, telefon ș.a.)

De acest aspect am mai scris și în alte articole, precum aici și ne menținem în continuare fermi pe poziție – accesul la ecrane dăunează copiilor și cu cât sunt mai mici, cu atât îi poate afecta mai puternic și pot avea repercursiuni pe parcursul vieții lor de adult.

Starea emoțională a băiatului clar depinde și de acest factor pe care îl văd din ce în ce mai ignorat în familiile cu copii mici.

În jurul vârstei de 1 an, copilul vede aproape la fel de bine precum vede un adult, însă din punct de vedere al dezvoltării creierului, nu poate înțelege mișcările rapide și multitudinea de imagini. Creierul este bombardat în interval de câteva secunde cu informații și imagini în exces pe care nu le poate prelua și procesa, întrucât această capacitate nu este încă dezvoltată. Suprastimularea creierului din cauza ecranelor duce la agitație, nervozitate, lipsă de concentrare, lipsa răbdării, tantrumuri, obiceiuri nesănătoase care pot duce la o calitate îndoielnică a somnului și a vieții după ce va crește.

Noi avem foarte mare grijă la acest capitol și nu i-am oferit deloc acces la ecrane până acum, ceea ce vom păstra cât putem de mult, până va mai crește suficient de mare. Da, a mai văzut în trecere la Therme sau prin mall (când am avut nevoie să intrăm) câte un ecran care se mișca (că deh, sunt prea multe și la un moment dat nu avem cum să le ocolim), însă am observat că nu îi atrăgea atenția așa tare cum ne-am fi așteptat,  și fie nu era atent/ se uita în altă parte/ se concentra pe altceva până treceam de ecran, fie atunci când se uita îi povestim mereu și știe că ecranele nu sunt pentru el, că nu îi fac bine și am observat că nu insistă să vadă, chiar dacă oricum trecem repede de ele.

Acasă eu nu stau pe telefon cu el în preajmă, decât dacă e nevoie să primesc/ dau un telefon și asta foarte rar, iar soțul, când folosește telefonul (ceva mai intens decât mine), are grijă să nu ofere acces la ecran.

De asemenea, lucrez pe laptop doar atunci când cel mic doarme, iar în zilele când tati lucrează de acasă, știe că e pe laptop și ne facem activități împreună astfel încât nu simte nevoia să vină să vadă ce face tati în ecran (nefiind vizibil oricum de jos, întrucât e destul de înalt pus pe birou), iar atunci când vrea să-l iubească pe tati în timp ce lucrează, se duce la el în brațe, însă nu are nici măcar tendința să întoarcă capul spre ecran (iar soțul, după ce îl ridică în brațe pe micuț, oricum închide ecranul ca să nu fie atras ulterior.

Având acest model de la noi, că stăm foarte rar sau chiar deloc în fața ecranului, nu are de ce să fie atras de TV, punând accent pe timpul petrecut împreună și diverse activități stimulatoare precum muzică, dans, lego, citit și plimbări multe.

  • Petrecem cât mai mult timp în natură

Fie că este vorba de o ieșire mai lungă în timpul zilei, mai multe ieșiri în aceeași zi prin parc, fie că vizităm vreo grădină (ex. Botanică) sau că ne facem drum, în zilele de weekend, prin alte locuri înverzite de pe lângă București, punem foarte mult accent pe petrecerea unui timp de calitate la aer și nu închiși în casă.

Indiferent de vreme, încercăm să fim cât mai pregătiți – dacă e soare, ne protejăm cu cremă de protecție solară și pălărie din in/ șapcă cu protecție UV, iar dacă e vreme vântoasă și/ sau ploioasă îi aplicăm o cremă de protecție împotriva vântului și a pielii atopice pe față pentru reducerea riscului de reapariție a dermatitei atopice și ne îmbrăcăm cu haine adecvate vremii – jachetă, pantaloni de ploaie și cizme de cauciuc, astfel încât să ne putem bucura de natură indiferent de vreme, fără a sta stresați că ne putem uda.

Știu, sunt conștientă, lista e lungă, sunt atât de mulți factori care duc la modelarea unui comportament adecvat, care duc la conturarea unui copil bun și cu un grad de inteligență emoțională ridicat, însă acestea sunt cele mai importante aspecte care, aplicate corespunzător, duc la o viață liniștită, relaxată, mai fericită, alături de copii cooperanți, fără a avea tendința de a se opune la fiecare pas.

Nu este ușor, chiar deloc, nu există o rețetă minune ca să funcționeze toate ca pe roate, totul necesită timp, atenție, consecvență, răbdare, multe încercări, conștientizare, încredere că putem și că puteți face asta, dar și încredere în copiii noștri că nu sunt așa firavi și neajutorați precum pare. Va deveni obositor câteodată, încercări nesfârșite, repetiție peste repetiție și asta nu e o stare de condamnat – nu înseamnă că e rău să fim obosiți, înseamnă că avem o viață plină, fructuoasă, cu zile pline de activități la care participăm activ pentru a oferi un exemplu copilului nostru și pentru a ne bucura de și împreună cu el la tot pasul.

Mai devreme decât v-ați aștepta, rezultatele eforturilor depuse se vor vedea. Totul merită!

Sursă foto: Pexels

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s