Iau hobby-urile o pauza dupa aparitia copilului? (perspectiva sotului)

Am mai povestit în trecut despre toate poveștile de groază spuse de oameni, toate evident susținând același lucru: acela că odată ce a venit copilul pe lume, sigur vei ajunge să te transformi în personajul lui Robin Williams din Jumanji, care rămâne blocat în joc timp de câteva zeci de ani și când iese în sfârșit întreabă “În ce an suntem?!”.

Evident, a avea un copil implică să îți dedici mai mult timp creșterii lui, dacă vrei să crească armonios și toate cele. Dar de aici până la a renunța complet la pasiunile tale ține doar de tine ca individ. Am auzit de oameni care au renunțat la a face ce le place după ce au avut copil, motivele invocate fiind lipsa de timp și celelalte aspecte asociate.

Este ușor să pici în această capcană, dar adevărul este puțin diferit, cel puțin în cazul nostru. Într-adevar, anumite pasiuni de genul cântatului la vreun instrument sau din voce nu le mai poți face la orice oră și, dacă e să fim sinceri, nici înainte nu le puteai face chiar la orice oră fără să te trezești că îți bate cineva în țeavă că nu aude ce zice nu-știu-cine la TV sau știți voi, e trecut de 10 seara.

Soluția la această problemă nu este să renunți să faci ceea ce îți place. În schimb, odată ajuns acasă, poți să îți rezervi puțin timp până se culcă cel mai mic membru al familiei, în care să te ocupi de acea pasiune a ta, fie că implică să cânți sau să desenezi. Asta binevoiesc să fac și eu și partea amuzantă e că în prezent mă ocup mai mult de partea de cântat la chitară decât o făceam înainte.

Celui mic îi place mult să audă instrumentul și, în general, dacă am starea necesară și nu sunt extrem de obosit de la locul de munca, reușim să cântăm împreună vreo 20-30 de minute. Mai mult de atât nici nu are el răbdare să asculte momentan, iar dacă fac asta zilnic, ajută mult mai mult decât dacă exersez 2 ore o dată la câteva zile.

Desigur, noi culcându-l mai devreme, implică să ne distrăm cu chitara înainte de masa de seară, ceea ce presupune ca eu să fiu acasă la o oră rezonabilă, ceea ce reușesc să fac foarte ușor având în vedere faptul că sunt o persoană mai matinală și ajung devreme la birou (prin urmare, pot să plec la ora 5 spre casă).

Ideea e că a te ocupa de propriile pasiuni după apariția unui copil este posibil. Desigur, implică anumite modificări în programul zilnic, însă cu voință și puțin efort se poate ajunge la situația în care nu trebuie eliminate complet din viața noastră. Primul pas este acela de a înceta cu scuzele și de a analiza ce trebuie făcut cu adevărat pentru a obține acele 20-30 de minute necesare zilnic. Apoi, nu trebuie decât urmați acei pași.

 

Sursă foto: Pixabay

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.