Cea mai scurta vizită la locul de munca si ce urmeaza

Astăzi a fost oficial ultima zi în care am trecut pragul locului de muncă în care am lucrat în ultimii ani, înainte de perioada maternității.

Ultima dată am fost acolo acum doi ani și câteva zile (wow, ce a trecut timpul), când îmi luam la revedere de la colegi pentru o perioadă mare (știind că acea perioadă se va extinde dincolo de anii aceștia).

Cu colegii din departament (din alt oraș), pentru stabilirea ultimelor detalii, am mai povestit acum câteva săptămâni, ca să știe faptul că planurile mele nu vor continua în aceeași direcție cu a lor.

Pe parcursul timpului am mai păstrat legătura cu câteva foste colege și știam că atunci când voi reveni nu voi mai recunoaște persoanele angajate – timpul trece, persoanele își schimbă prioritățile și locul de muncă, angajatorii își schimbă modul de lucru și perspectiva lor nu mai coincide cu principiile multor oameni.

Am urcat, hotărâtă să predau un plic cu documentele necesare pentru încetarea oficială a activității mele acolo, să las un card de la serviciu și cardul de acces în clădire.

Sunt eu eficientă, dar tot nu mă așteptam să dureze doar atât de puțin vizita.

M-am prezentat colegelor, le-am spus motivul pentru care mă aflam acolo, am pus plicul și cardurile pe masa și gata, două minute mai târziu așteptam liftul ca să cobor. Good ridance.

Nici măcar nu mai trebuia să semnez pentru predarea cardului, ca în trecut…lucrurile se schimbă.

Însă oamenii nu se schimbă, ci devin mai mult din ceea ce sunt de fapt (ce-mi place vorba asta a soțului meu, care e atât de adevărată). Așa și în cazul meu, am fost corporatistă, însă nu mi se potrivește pe termen lung această categorie din care am făcut parte și simțeam asta încă de la început.

Nu sunt făcută să lucrez după un stil impus, care nu pune în echilibru nevoile omului ca individ, cu cantitatea de lucru efectivă. Omul e văzut ca un număr care dă bine în grafic, dar cam atât observ. Peste tot, nu doar în capitală.

Un alt capitol din viața mea s-a încheiat și fac loc pentru multe altele ce vor urma.

Până la urmă viața este așa cum ne-o facem noi și dacă simțim că trebuie schimbat ceva ca să ne fie mai bine, atunci e nevoie să luăm atitudine și să ducem la îndeplinire acea schimbare, nimeni altcineva nu are puterea să ia decizii în locul nostru, pentru că nimeni în afară de noi nu cunoaște cu adevărat ce simțim și ce ne dorim.

Ideal e să fim așa cum ne dorim și să facem lucrurile într-un mod cât mai avantajos nouă, fără să uităm de cei din jur, de bunele maniere sau de virtuți.

În final, nu trebuie să fim și să facem lucrurile așa cum cred alte persoane (sau societatea, în general) că ar trebui să le facem, ci să le facem așa cum ne e mai bine, din perspectiva noastră personală, a fiecăruia dintre noi.

 

Sursa foto: Pexels

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.