Atunci cand astepti sa traversezi si cineva se adreseaza copilului tau astfel…

Astăzi, la un moment dat, urma să traversăm o intersecție spre casă. Așteptam liniștiți la semafor, întrucât semaforul pentru pietoni indica culoarea roșie, tocmai ce îi terminasem de povestit celui mic (care era în brațele mele) de ce avem răbdare să se schimbe culoarea semaforului ca să putem traversa în siguranță și apoi…

…apoi am observat cu coada ochiului că un bătrân ce era ceva mai departe, în fața noastră, așteptând la același semafor, s-a întors foarte brusc spre noi. Inițial m-am gândit că doar se uită, dar după o a doua privire insistentă m-am uitat spre el și la care acesta s-a adresat copilului, spunând cu nonșalanță: Dacă nu ești cuminte, te bag în pungă și te iau cu mine.

Așa, dintr-odată. Nu avea nicio treabă cu noi, sau invers, nu zicea nimeni nimic înainte, nu deranjam pe nimeni, dar ne-am simțit noi apoi complet deranjați de lipsa de respect și maturitate din partea acelui bătrân cu un comportament total nepotrivit.

Tocmai ce se făcuse verde, așa că în timp ce soțul se enervase deja, pe bună dreptate și a întors replica totuși cu calm, am început traversarea și ne-am îndepărtat de acea persoană.

Cum pot spune unii oameni astfel de replici? De la Nu-mi dai și mie pălăria/ mâncarea ta? în încercarea nereușită de a fi ”drăguți” cu un copil pe care nu ar trebui încă de la început să îl abordeze, până la aceasta mi se pare cale lungă, mai ales având în vedere evenimentele recent mediatizate.

La nivel empatic, lui i-ar fi plăcut să fie băgat în sac de un străin și dus altundeva, într-un loc necunoscut? Sau poate tocmai asta e, s-a uitat prea mult la știri și a preluat-o ca ”glumă”.

Aceste replici, din punct de vedere personal, nu mi se par potrivite să fie spuse nici măcar în glumă de persoane cunoscute micuților, cu atât mai puțin de străini care vorbesc neîntrebați cu un copil mic care nu are treabă cu ei.

Recunosc, până acum nu am fost direct ”implicată” în astfel de replici decât o dată sau de două ori (Ce drăguț ești, nu-i așa că vii cu mine acasă? la care am răspuns cu o voce calmă direct copilului că nu vom merge cu acea persoană străină acasă, întrucât nu o cunoaștem și poate fi periculos, iar apoi persoana în cauză s-a întors subit și s-a îndepărtat), dar le-am auzit foarte des atunci când așteptam la diverse cozi sau în transportul în comun, la adresa altor copii mici și cum ei nu își pot lua apărarea, adulții care sunt cu ei sunt cei mai în măsură să le arate, atât copiilor care încă învață ce înseamnă viața în societate, cât și celor care se adresează astfel, că este o abordare greșită și că nu trebuie susținută (prin tăcere).

Nu e nevoie și nici cazul să reacționăm brutal, negativ, violent din punct de vedere verbal, pentru că dorim totuși să le oferim un exemplu copiilor noștri despre cum să se comporte și despre cum să gestioneze astfel de situații într-o manieră cât mai potrivită ca să le fie bine, dacă va fi cazul în viitor. Da, clar, dacă persoana devine intrusivă, cel mai bine e să ne îndepărtăm împreună cu copilul de ea, siguranța noastră și a copiilor noștri primează.

Totodată, o abordare care am observat că funcționează este cea în care îi punem pe cei care s-au adresat nepotrivit (deși par cuvinte inofensive) să se pună în locul copilului și să spună cum s-ar simți dacă cineva străin le-ar spune să meargă la ei acasă, să le dea să mănânce ceva, să îi bage forțat într-o pungă/ sac sau alte asemenea – am observat că se potolesc, se simt rușinați și pleacă. Până la urmă e nevoie să învețe toată lumea ceva important din aceste întâmplări.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.