Diversificarea nu este doar despre mancare

Înainte de începerea acestei etape, ca în absolut orice, am început să citesc mult, să caut informații cât mai pertinente și cât mai complete cu privire la acest subiect atât de amplu și totodată, atât de important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, nu degeaba se spune că suntem ceea ce mâncăm, nu?

Am citit suficient cât să consider la momentul respectiv că nu intru în această etapă  nepregătită, mi-am ales și o carte pentru începerea diversificării, o carte care mi-a fost peste așteptări de utilă, cu multe rețete minunate, ușor de preparat, combinații variate de fructe, legume și proteine, sfaturi despre cum este mai bine să păstrăm mâncarea bebelușului si ce anume din ce preparăm putem congela pentru o masă viitoare, ca să simplificăm procesul și mai mult.

Cartea pe care o găsiți aici v-o recomand cu mult drag, pe mine știu că m-a ajutat foarte mult în primele luni după începerea diversificării, am preluat multe rețete interesante și ulterior le-am adaptat stilului nostru (ne-au plăcut la fel de mult și nouă, așa că făceam cantități mai mari din unele preparate, nu doar pentru micuț).

În ceea ce privește începutul (și continuarea) diversificării, consider că nu este vorba doar despre mâncatul în sine, nu este vorba doar despre modul corect de pregătire al alimentelor și cât mănâncă copilul efectiv, ci consider că este vorba și de conectare, de stabilirea unei relații intime din punct de vedere emoțional cu copilul în aceste momente, atunci când crește și nevoile încep să i se schimbe, să crească odată cu el (implicit și nevoia de a fi hrănit solid).

Din experiența mea nu doar organizarea meselor, ci și atenția acordată copilului pe tot parcursul servirii mesei, starea de spirit pe care noi, părinții o avem în momentul în care îi oferim mâncare copilului, tonul blând al vocii, contactul vizual constant, reacționarea în limite normale din partea noastră atunci când copilul intervine fizic în castronul cu mâncare oferit creează o conexiune puternică care îl face pe micuț să se simtă bine, să se simtă în siguranță, să nu considere că este o schimbare prea mare și să se simtă stresat sau presat să mănânce pentru că așa trebuie. Scopul este ca aceste momente să le transformăm într-o experiență plăcută și pozitivă pentru micuț și nu un stres că urmează ora de masă.

Aud, observ și citesc multe multe povești care sunt la polul opus față de cum am abordat noi această etapă și ora mesei în general. Mulți părinți se simt supărați, frustrați,  nervoși și ajung să urască momentul când trebuie să se așeze la masă sau să îi dea mâncare solidă copilului pentru că acesta pur și simplu nu mănâncă.

Întotdeauna există unul sau mai multe motive în spatele acestei reacții defensive din partea copilului care duce la un astfel de comportament în care cel mic/ cea mică nu acceptă să mănânce (și aici nu mă refer la cazurile speciale, în care un copil chiar are o problemă medicală sau intoleranță la vreun anumit ingredient).

Nu consider că există o rețetă perfectă pentru a-l face pe copil să accepte ușor mâncarea și să fie mereu fericit când urmează ora mesei, însă consider că după ce devenim mai atenți la noi întâi, putem observa dacă orice din ce facem/ zicem poate impacta în mod negativ copilul în astfel de momente astfel încât să refuze constant mâncarea, oricât de bună și sănătoasă ar fi ea pentru puiul nostru.

Încă de la începutul diversificării, am urmat câțiva pași care pentru noi s-au dovedit de succes și astfel nu am avut probleme deloc în ceea ce privește hrănirea solidă a băiețelului nostru. Ba mai mult, îi place foarte mult să se așeze singur la masă și de-abia așteaptă să mâncăm, indiferent că e vorba de vreuna din mesele principale sau când vine momentul pentru o gustare. E mereu prezent și dornic să se hrănească singur, în măsura posibilităților sale, iar noi apreciem și îl susținem în această etapă.

  • Ce a funcționat în cazul nostru

i-am povestit despre acest pas al diversificării în linii mari – deși știu, era mic, avea până în 6 luni (la îndrumarea pediatrului, am început diversificarea la 5 luni și 3 săptămâni, fiind mai avansat din punct de vedere al dezvoltării și organismul său părea pregătit) și probabil o să spuneți că degeaba îi povesteam, că nu înțelege, de fapt copii înțeleg, chiar și la acea vârstă mult mai multe lucruri decât putem observa noi, adulții, mai ales că vorbeam cât mai simplu posibil, fără cuvinte complicate.

– cu câteva minute înainte de ora mesei, îl anunț că urmează – copiilor nu le place să fie luați prin surprindere, cum de altfel, nici nouă, adulților, nu ne place să fim înrerupți din ce facem fără să fim anunțați și duși undeva așa rapid. Astfel că, îl respectăm și cu 10-15 minute înainte de ora mesei, îl anunțăm că urmează, iar apoi îl mai anunț înainte cu 2-3 minute, ca să știe că urmează să mergem la bucătărie. Dacă dorește să se apuce de vreo activitate între timp, fie îl rog să o facă/ facem împreună după masă, fie se concentrează pe ea atunci și după ce a terminat ce făcea (o activitate scurtă), îl rog să mergem împreună.

pe cât posibil, am pregătit masa cu el, chiar și când era foarte mic – în funcție de cum avea somnurile de peste zi, cel mai adesea era treaz cu ceva timp înainte de ora mesei și îl anunțam că urmează ora mesei (culmea e că s-a nimerit să aibă mese organizate încă de la început, comune cu ale noastre și atunci, chiar urma ora mesei/ de gustare), iar apoi mergeam împreună la bucătărie și după ce îl așezam în siguranță, în scaunul său de masă care îi permitea să stea într-o poziție ușor înclinată pe spate pentru a nu-i forța postura și mușchii încă neîntăriți ai spatelui, scoteam legumele/ fructele/ ingredientele pe masă și mă apucam să prepar cu el de față, povestindu-i permanent ce vedea, ce făceam și ce urma să fac.

întotdeauna, înainte să îi ofer lui, gustam eu, ca să observe reacția mea, să știe că nu îi dădeam ceva care i-ar fi făcut rău sau care nu avea gust bun – nu reacționam puternic, ci într-un mod normal de ”Mmm, e bun, mie îmi place ce gust are”. Și apoi îi ofeream și era foarte fericit să mănânce pentru că într-adevăr, îi plăcea ce îi ofeream.

dacă a fost vreun preparat/ ingredient care nu i-a plăcut, nu l-am forțat să mănânce – A. nu e un copil mofturos în ceea ce privește mâncarea, pe lângă faptul că a acceptat ușor absolut tot ce i-am introdus în alimentație, fie ingrediente sau preparate complete, o singura dată nu a acceptat ceva și atunci am făcut repede altceva, având la îndemână legume proaspete în casă.

Lui îi place spanacul, îi plac morcovii și toate celealte legume și deși, gătite la abur le mânca fără să respire aproape, când m-am gândit să îi mai schimb modul în care îi ofer spanac și i-am pregătit piure de spanac cu smântână, nu l-a acceptat deloc și i-am respectat decizia. Ulterior, când am revenit la alte mese în care îi dădeam spanac, l-a acceptat ușor în forma de frunze rupte, așa cum îi plăcea cel mai mult.

fără excepții, mâncăm împreună – avem un program organizat în ceea ce privește mesele, încă de la începutul etapei de diversificare și atunci când vine ora mesei, vine pentru toată familia, nu doar pentru el – consider foarte important acest pas, ca cel mic să observe faptul că toți membri familiei (sau măcar persoana cu care își petrece cel mai mult timpul, dacă nu pot fi ambii părinți acasă în același timp ziua) mănâncă liniștiți și că le place acest timp petrecut împreună la bucătărie, în timp ce savurează ce au în farfurie și se relaxează mâncând (hrană nu doar pentru corp, ci și pentru suflet).

– încă de la început, am stabilit un loc clar pentru perioada mesei, bucătăria – întrucât am ales un scaun de masă flexibil, care avea mai multe zone de aranjare, în funcție de etapa dezvoltării copilului și reglabil pe înălțime, l-am putut lua încă de la prima lui masă direct la bucătărie, iar eu stând pe scaunul de lângă al său, l-am putut hrăni foarte ușor. De asemenea, a fost important să stabilim că acest spațiu este destinat exclusiv mâncării, și nu în casă. Chiar și atunci când avem invitați, la ora mesei, ne așezăm cu toții în jurul mesei de la bucătărie. Singurele momente în care mâncăm în sufragerie sunt momentele de gustare care implică fructe, legume simple crude sau gustări dulci, făcute în casă, între mesele principale.

– i-am oferit atenția noastră permanentă în orice moment al mesei – am încercat încă de la început și ne-a ieșit acest lucru, ceea ce facem și în prezent, să fim conectați cu cel mic pe tot parcursul mesei, facem contact vizual, vorbim, îl lăsăm să mănânce singur atunci când dorește și îi dăm la rândul nostru să mănânce, atunci când nu mai dorește să mănânce din mâna/ tacâmul său, lăsând la o parte orice stare de oboseală atunci când există și păstrându-ne cât mai relaxați pentru momentul mesei, pentru a-i transmite o stare liniștită și nu agitată, care l-ar putea afecta în mod negativ.

Copilul simte imediat starea părintelui, privirea obosită și/ sau pierdută, lipsa de atenție asupra sa sau lipsa de comunicare și atunci când mă simțeam mai obosită, îmi spuneam că nu e vina copilului că mă simt așa și întrucât am dorit să îi ofer o experiență cât mai plăcută la masa, mă gândeam că e mult mai bine pentru amândoi/ toți trei să încerc/ încercăm să ne detașăm de condiția resimțită și să respirăm adânc, că totul e bine și e ideal să ne bucurăm de un moment prielnic la bucătărie. Cu exercițiu, de fiecare dată ne-a ieșit din ce în ce mai bine.

– nu l-am ”hrănit” cu ecrane – chiar și la început când nu avea aceeași concentrare și răbdare ca acum, am depus eforturi și am fost implicați la maximum în hrănirea sa, fiind prezenți nu doar fizic, ci și cu sufletul, pentru că e important ca cel mic să simtă că suntem implicați cu totul în proces, nu e ora mesei doar ca să mâncăm și să ne comportăm robotic. În plus, e important să știe că momentul mesei, ca în orice altă activitate, contează să fie și el prezent complet, pentru a fi conștient de activitatea în sine, pentru a deveni conștient de ceea ce mănâncă și cât poate să mănânce cu adevărat.

Mereu îl rugăm să mănânce cât are cu adevărat nevoie și atunci când simte că s-a săturat și nu mai poate să mănânce, să nu se mai forțeze, să nu mai mănânce. Chiar dacă rămâne mâncare în farfurie, important e să mănânce cât simte el că are nevoie, pentru că aceea e limita potrivită pentru organismul său.

Atunci când copii mănâncă în timp ce se uită pe ecranul telefonului/ tabletei, ei acordă atenție doar ecranului și nu mai pot deveni conștienți de mâncare în sine și nici nu pot fi atenți la semnalele corpului lor, nu învață cu adevărat semnalele care le indică cât au nevoie să mănânce cu adevărat. Atunci când toată atenția lor e captată în acea direcție și anume ecranul, iar părinții îi hrănesc, devine o mișcare repetitivă pentru copil, care acceptă mecanic lingurița pentru că vede doar ecranul și nu e pus accentul pe ceea ce se ar trebui să se întâmple cu adevărat la momentul mesei.

Totodată, acest obicei nociv poate dăuna și poate duce la obezitate (dar și alte probleme, aici detaliind problema ecranelor asupra dezvoltării copiilor), pentru că mănâncă foarte mult, în exces, pentru că nu pot conștientiza care este limita de care are nevoie organismul lor cu adevărat în ceea ce privește cantitatea de mâncare ingerată.

– îl lăsăm să decidă ce urmează să mănânce – când urmează să gătesc, îl pun să aleagă dintre anumite legume ce și-ar dori să mănânce mai mult la masa de prânz de mâine, spre exemplu, sau îl întreb și el răspunde afirmativ sau negativ și în funcție de asta creez meniul. La fel abordez situația și în ceea ce privește gustarea pe care urmează să o mănânce, având mereu câteva alternative (în 5 minute urmează gustarea; ce vrei să mănânci: măr, pară, pepene verde/ orice alt(ă) fruct/legumă crudă (morcov, castravete, roșie) sau o felie de chec/ biscuite făcut în casă?). 

De obicei, îi ofer mereu două sau trei variante din care să aleagă pentru a nu se simți copleșit de prea multe lucruri pe care le poate mânca și în funcție de ce anume alege să mănânce, țin cont la următoarele gustări din zi, să nu repete pe cât posibil gustarea, pentru o varietate mai mare.

Aceeași situație o adptăm și pentru momentele în care urmează să ieșim afară și depinzând cât estimez că vom sta, fie iau mai multe gustări cu noi din care ulterior îl rog să-și aleagă, fie îl întreb dinainte să ieșim ce dorește și asta va mânca afară apoi.

– pe masă păstrăm doar ceea ce mâncăm și folosim – pentru a nu avea atenția distrasă către alte obiecte, pe masă ținem strict doar ce folosim în momentul respectiv, fie că e vorba de farfuriile cu mâncare, paharele cu apă și/ sau șervețele de masă. Doar atunci când era mic, la început își lua o minge mică sau vreun recipient mic pe care să le țină în mână când mânca, întrucât și răbdarea sa era mult mai redusă și se plictisea repede. De asemenea, bucătăria în sine o păstrăm curată și ordonată, fără a avea obiecte împrăștiate sau chiuveta plină, întrucât dezordinea poate distrage atenția copiilor și îi poate agita, simțindu-se copleșiți de prea multe, aglomerate în jurul lor, într-un spațiu restrâns.

– pe cât posibil, îndepărtăm sunetele care îl pot speria sau face să nu se mai concentreze la ora mesei – dacă în momentul în care urmează să mâncăm, afară este prea mare zgomot ca să ne auzim la un volum normal, dacă trec camioane sau se aud alte diverse (la noi, în fața ferestrei se lucrează, de exemplu), atunci, pentru a avea mai multă liniște și pentru a ne păstra un ritm cât mai puțin agitat, închidem ferestrele ca să reducem cât mai mult zgomotul care ne poate perturba ora mesei. În multe dintre momente, de cum ajungem la bucătărie sau pe parcursul mesei, ne atrage chiar el atenția asupra zgomotului, ca să facem mai liniște și să ne bucurăm împreună de masă, auzindu-ne la un volum redus, fără a fi nevoiți să țipăm ca să ne auzim.

Bineînțeles, fiecare copil este diferit, iar mediul din care provine este la fel, diferit. De la caz la caz, părinții pot găsi/ adapta variante care să funcționeze cât mai bine în cazul puiului lor în ceea ce privește ora mesei și cum să accepte mai ușor această etapă, pentru a fi o tranziție cât mai ușoară către mâncarea solidă.

Vă doresc o diversificare cât mai ușoară și fără probleme alimentare.

Voi ce alte metode de a atrage copilul la masă și de a-i transmite plăcerea să mănânce ați aplicat?

Sursa foto: Pexels

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.