Cand ai timp sa le faci pe toate?

Primesc des întrebările acestea: Când ai timp să le faci pe toate? Cum te împarți între A., curățenie, gătit și lucrat pe laptop, mai ales că nu lucrezi cât e copilul treaz? Acasă suntem noi trei (hai patru, că se pune și motanul, deși nu prea ajută prin casă 🙂 ), fără grădiniță, bonă, altcineva…

Inca din prima zi acasa, copilul doarme singur in camera lui

Am auzit și am citit atât de multe situații în care copiilor le e foarte greu să gestioneze schimbarea patului, mai ales după ce o perioadă mai scurtă (pentru unii) sau mai lungă (pentru alții) au dormit împreună cu părinții în același pat (co-sleeping) sau în aceeași cameră, dar în pat separat, încât noi ne-am gândit…

De ce am ales patul Montessori pentru camera copilului

Înainte să ne apucăm de renovarea casei și implicit a celui de-al doilea dormitor ce urma să fie camera copilului, ne-am gândit și ne-am pus pe listă tot ce voiam să schimbăm/ adăugăm, tot ce aveam nevoie pentru noi și pentru el, astfel încât să ne fie cât mai bine, cât mai ușor și să…

Masa “Transformo” – inovatie in materie de mobilier pentru familiile cu copii

Atunci când am fost la Târgul internațional de carte pentru copii BOOKerini mă așteptam să găsesc multe standuri cu cărți minunate, frumos aranjate, ateliere bine organizate, live drawing și tot ce era menționat în descrierea evenimentului promovat. Totuși, ce nu mă așteptam să găsesc și m-a surprins foarte plăcut a fost prezența atelierului ”Mari și mici”….

Targul international de carte pentru copii BOOKerini 2019

Este o perioadă încărcată de evenimente de tot felul, toate la fel de minunate, să tot avem de unde alege unde să mergem și ce să facem, cu copilul, bineînțeles. De curând am aflat de BOOKerini, un eveniment ce va avea a doua ediție organizată anul acesta și știu sigur că noi vom fi acolo;…

Expozitie Machete Trenuri, un eveniment pentru pasionatii de trenuri de toate varstele

Începând de astăzi, în primele două weekend-uri din luna octombrie, Muzeul Național Tehnic își deschide porțile în cadrul expoziției temporare, pentru a primii vizitatori pasionați de trenuri, fie ei copii sau adulți. Dacă nu ați fost deja, vă recomand să ajungeți cu cei mici. Acolo veți vedea expozitie cu machete de trenuri, clădiri feroviare, camioane,…

Atunci cand ghindele sunt tot ce are nevoie

Astăzi a fost o zi productivă și nici măcar nu am ajuns la jumătatea zilei încă. E bine. Noi suntem matinali și înainte de ora 8 deja suntem afară. La 14 grade, cu un cardigan lejer și cu ghiozdanul în spate, ne gândim pe unde să o mai luăm și ce activități să mai facem….

2 ani

Și iată că a mai trecut un an – l-am simțit din plin, am fost cât de implicați am putut fi și nu am considerat că a trecut prea încet sau prea repede, ci doar a trecut. A fost un an minunat, un an cu multe lucruri noi, multe ”prime dăți”, multe alte aspecte învățate…

Diversificarea nu este doar despre mancare

Înainte de începerea acestei etape, ca în absolut orice, am început să citesc mult, să caut informații cât mai pertinente și cât mai complete cu privire la acest subiect atât de amplu și totodată, atât de important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, nu degeaba se spune că suntem ceea ce mâncăm, nu? Am citit suficient…

Si uite asa, putin cate putin se desprinde de mine

Acum câteva zile, după masa de prânz, am rămas prin casă o bună bucată de timp întrucât afară încă era prea cald ca să ieșim în mijlocul zilei. Și după ceva joacă, citit, desenat și alte activități grozave și fizice alături de cel mic și de soț, m-a cuprins o oboseală teribilă. Corpul meu resimțea…

Cum arata o zi obisnuita din viata noastra (fara ecrane incluse)

Noi susținem joaca liberă a copilului nostru, fără acces la ecrane, pentru o dezvoltare cât mai armonioasă pe toate planurile. Ne-am propus acest lucru încă dinainte de nașterea sa și am reușit cu brio să ne păstrăm acest obicei sănătos constant de a petrece timp de calitate împreună cu el și de a găsi activități…

Atunci cand astepti sa traversezi si cineva se adreseaza copilului tau astfel…

Astăzi, la un moment dat, urma să traversăm o intersecție spre casă. Așteptam liniștiți la semafor, întrucât semaforul pentru pietoni indica culoarea roșie, tocmai ce îi terminasem de povestit celui mic (care era în brațele mele) de ce avem răbdare să se schimbe culoarea semaforului ca să putem traversa în siguranță și apoi… …apoi am…

Activitati cu copilul mic pe parcursul zborului cu avionul

A trecut și prima experiență de acest gen pentru cel mic, un zbor cu durata de aproximativ trei ore, un timp la care s-a mai adăugat timpul de așteptare din aeroport și timpul de întârziere la decolare din cauza traficului aerian. Cum copiii, în general, sunt ființe curioase, dornice să descopere locuri noi, dar în…

Bagaje putine, chiar si atunci cand calatorim cu copilul mic

Avem deja la activ două concedii cu cel mic (de-abia le așteptăm pe următoarele) și pot spune că nu am avut probleme nici anul trecut, când era mai mic, nici anul acesta cu pregătirea bagajelor și cantitatea lor pentru călătorie. De asemenea, menționez că bagajele le-am făcut atunci când băiețelul nostru era treaz, ca să…

Al treilea circuit, a doua cursa, prima pentru el

Și uite așa a trecut și cursa de Formula 1 din Silverstone, Marea Britanie – o cursă grozavă, mult mai bună și antrenantă decât ne așteptam, la care am fost împreună, toți trei. Aceasta este a doua cursă de Formula 1 la care participăm fizic (după cea din Spielberg, Austria) și al treilea circuit (după…

Cea mai scurta vizită la locul de munca si ce urmeaza

Astăzi a fost oficial ultima zi în care am trecut pragul locului de muncă în care am lucrat în ultimii ani, înainte de perioada maternității. Ultima dată am fost acolo acum doi ani și câteva zile (wow, ce a trecut timpul), când îmi luam la revedere de la colegi pentru o perioadă mare (știind că…

Primul nostru joc de baschet in trei

Îmi aduc aminte cu drag de perioada liceului și a facultății, pe când, împreună cu soțul meu (iubitul meu la momentul respectiv), mergeam și jucam baschet. Am fost și suntem firi sportive amândoi și mereu ne-a plăcut să ne implicăm în diverse activități recreative de acest gen. E plăcut, relaxant, revigorant, imunizant. Chiar și după…

In loc sa se supere, a ales

Acum două zile au venit părinții mei într-o vizită scurtă. Întrucât nu au mai venit de ceva timp și cum noi, în ultima perioadă, am fost ocupați cu diverse schimbări și îmbunătățiri prin casă, urma să-i mai arăt mamei ce am mai făcut, la ce am mai meșterit. Cel mic, înnebunit cu muzica și plăcându-i…

Si a fost o zi…cand a plans mult

Toată lumea are câte o zi mai puțin bună, iar copiii nu sunt feriți de asta. Că sunt mici sau mai mari, și ei se simt de mult mai multe ori copleșiți de tot ce îi inconjoară, de emoții, stări diverse, sunete, lumini, oameni ș.a.m.d. Copiii, cu cât sunt mai mici, cu atât înțeleg mai…

Muzica ne da aripi. S-o lasam

Ieri am avut o seara aglomerată în bucătărie: multe preparate de pregătit, iar dacă se putea, nu spuneam nu la încă un cuptor temporar ca să pot duce la bun sfârșit ce mi-am propus să fac într-un timp optim. Hei, eu mi-am propus să fac toate acele preparate, așa că îmi asum. După ce A….