Blog

Un telefon care face cat 11

Atunci când am scris titlul, mi-am asumat ce spun: un telefon care are o baterie așa de mare încât ține 11 zile, face cât 11 telefoane (un telefon pe zi) dacă ar fi să vorbim în număr de zile, pentru că cei mai mulți dintre noi își încarcă telefonul cel puțin o dată pe zi.

Nu sunt genul care să pună preț pe obiecte, pentru mine sunt mult mai importante momentele trăite, emoțiile simțite, amintirile, pozele din vacanță împreună și de la evenimentele noastre importante la care ne uităm constant. Obiectele vin și se duc, sau mai bine zis se strică.

Cam așa stă treaba și la categoria telefoane mobile. Nu am avut niciodată vreo dorință de a-mi lua vreun telefon mobil (sau obiect, în general) cu care să ies în evidență sau să-mi cumpăr ceva de firmă, doar pentru că ”e la modă”; mereu am căutat, indiferent de lucru, să fie cât mai simplu, practic, confortabil, ușor de folosit și durabil (în măsura posibilităților, în funcție de articolul achiziționat).

La câteva luni după ce am născut, telefonul pe care îl aveam începuse să ”aibe personalitate” – deși am avut grijă de el, brusc (după ce a trecut perioada garanției) a început să meargă îngreunat, să se blocheze meniul și alte asemenea. După ce că sunt un utilizator grijuliu care folosește telefonul mobil destul de puțin în medie (cel mai adesea telefonul rămâne cu Internetul activat toată ziua și îl folosesc doar în pauzele de somn ale micuțului și seara, iar atunci când sunt cu el, doar dacă este necesar să răspund la telefon sau să apelez pe cineva), mi-era clar că ciclul de viață al produsului a fost atât de scurtat, încât și dacă ar fi fost cineva care ar fi folosit și mai puțin telefonul, tot ar fi început să aibe probleme. În plus, nu doream să stau mereu cu grijă că trebuie să îmi încarc bateria la telefon zilnic, aveam și alte lucruri mai importante de făcut (și o ființă mică de iubit și de îngrijit).

Așadar, m-am gândit că ar fi cazul să-mi schimb telefonul (asta se întâmpla prin luna iunie a anului trecut) și seara după ce s-a culcat copilul, am început căutările, însă nu înainte de a mă gândi ce îmi doream de la noul telefon.

Nu sunt prea pretențioasă, însă dacă tot dau un ban, să facă ce spune de banul ăla. De la telefon am dorit neapărat să găsesc o baterie durabilă (da, știu, greu de crezut că există), telefon care să facă poze bune calitativ (pentru că îl folosim pe post de aparat de fotografiat în vacanțe și în orice alt caz/ eveniment), să redea sunetele la calitate înalte (pentru Spotify) și cu GPS bun.

După ce am filtrat căutările, am rămas cu foarte puține opțiuni în listă afișate (dar hei, erau utile și acelea). În final, am găsit acest telefon (din poză) – Blackview P10000 Pro, un telefon cu un ecran ceva mai mare decât am avut înainte și cu o greutate mult mai mare, însă pentru ceea ce mi-am dorit să achiziționez, toate celelalte aspecte erau îndeplinite cu succes, așa că a fost un compromis mai mult decât bun (mai ales că telefonul îl țineam și înainte în geantă/ ghiozdan, așa că nu mă impacta prea mult ultimul punct menționat).

Am fost așa de mulțumită de produs (și sunt extrem de mulțumită), încât după câteva luni și-a achiziționat și soțul unul (ce să vezi, avea telefon de la aceeași firmă ca mine și brusc după perioada garanției s-a degradat considerabil funcționarea acestuia). Soțul este un utilizator constant al telefonului și la el (cu Internet activ, multe căutări pe Internet, GPS și un joc pe care îl accesează constant), bateria ține 5 zile (niciodată mai puțin).

Acesta este un telefon pentru părinți cum îmi place mie să spun și până la urmă, pentru orice persoană își dorește să își ia (măcar pentru câteva zile) grija de la încărcatul telefonului. Gata cu grija că nu ține bateria când ai mai mare nevoia.

Ca o paralele, îmi aduc aminte de o reclamă la TV de acum câțiva ani în care era un șofer ce oprise la benzinărie pentru alimentarea mașinii. Cum mașina avea un consum atât de mic prezentat, șoferul a găsit pânze de păianjen la desfacerea capacului zonei de alimentare cu combustibil (efectiv trecuse atât de mult timp de când alimentase ultima dată, încât au apărut păianjenii). Cam așa și în cazul nostru (dar fără păianjeni), uităm să încărcăm telefonul și vă spun sincer, e așa de bine.

Dacă v-am trezit curiozitatea și doriți să citiți mai multe despre acest telefon (de la această firmă este cea mai mare baterie și sincer are mai mulți mAh decât bateria noastră externă), îl puteți găsi pe magazinul online dualstore.ro sau pe eMAG, prin același furnizor. Eu mi-am achiziționat telefonul de pe iHunt.ro (însă am observat faptul că nu mai au telefonul în gama de produse vândute), iar soțul de pe dualstore.ro și nu am avut probleme cu furnizorul sau cu livrarea.

Sursă foto: DualStore.ro

Se schimba atat de multe dupa aparitia bebelusului? (perspectiva sotului)

Totul constă în mentalitate, cum ne organizăm eficient timpul, să știm să prioritizăm lucrurile cu adevărat urgente și importante și nu în ultimul rând, mereu integrăm în fiecare zi măcar 20 minute (dacă nu ne permite timpul mai mult) pentru noi.

Mai jos veți regăsi o perspectivă directă și foarte sinceră a soțului cu privire la schimbările apărute după venirea pe lume a copilului:

Dacă ar fi să te iei după spusele oamenilor, atât de cunoscători în toate, odată ce a venit copilul pe lume, viața ta așa cum o știai a luat sfârșit. Iar asta o zic respectivii la modul: „ia-ți adio de la ieșiri, concedii, prieteni, trimite-le din când în când o poză cu tine ca să nu uite cum arăți că nu o să mai ai timp de nimic, totul s-a terminat, pregătește-te de depresie,  AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA”.

Acum ar fi o minciună să spun că nu se schimbă nimic atunci când vine copilul, dar de aceea recomand să luați orice impresie de genul acesta cu un gram de sare, cum ar spune străinii. Și asta pentru că în mare parte, este o exagerare sinistră care devine realitate doar dacă o lași și ai impresia că dacă ai copil, nu poți să îl iei cu tine pe unde mergi.

Nu zic că mai poți sta până la 12 noaptea în oraș cu prietenii, lucru pe care sincer oricum nu-l recomand după facultate (organismul uman știe că perioada în care putea duce astfel de ieșiri s-a dus, cel puțin în cazul meu), însă de ieșit poți ieși în continuare, te poți vedea cu prietenii, poți merge în concedii etc. Nu înțeleg de unde ideea că nu poți, copilașul se va simți poate puțin stresat dacă nu îi explici ce se întâmplă sau unde mergi, dar odată ce știe că mergeți cu toții undeva, va avea probabil nevoie doar de câteva minute de adaptare și cam atât. În rest, dacă mami e în zonă, totul e bine.

În cazul nostru, odată cu venirea pe lume a celui mic, au avut loc, după cum bănuiți de altfel, câteva schimbări în programul zilnic. Însă modificările nu au constat în eliminarea vreunor activități, ci doar în modificarea orelor la care pot fi făcute acele activități. Exemple concrete ar fi faptul că dacă dorim să ne uităm la vreun serial sau să ne jucăm ceva pe consolă/ calculator, putem face asta bine-merci când doarme cel mic.

În ceea ce privește ieșirile, singura modificare notabilă care pe noi oricum nu prea ne afectează este faptul că ieșirile în oraș (da, există chiar și după apariția unui copil) se fac la ore nu așa târzii, iar daca e să fie mai târziu, pur și simplu unul din noi (mami de obicei, că na, cineva se simte atașat foarte mult de mami a lui) merge cu cel mic acasă să îl culce.

Concluzia acestor istorisiri e simplă. Venirea pe lume a unui copil nu este sinonimă cu izolarea socială. Desigur, nu zic ca nu sunt cazuri în care din anumite motive mai puțin fericitie trebuie să stai mai mult în casă cu cel mic, însă aud prea mulți oameni sănătoși cu copii la fel de sănătoși că se izolează social, motivul fiind de obicei unul vag, care de obicei se reduce la această regulă nescrisă care spune că bebeluș = izolare socială.

Evident, în final toată lumea face așa cum dorește tranziția de la viața fără copil la cea cu copil. Ideea e că se poate și fără izolare socială. Tot ce trebuie părinții să facă e să schimbe modul de gândire și să vadă faptul că un copil nu este atât de deranjat pe cât ar putea crede ei de ieșiri sau concedii.

 

Sursă foto: Pexels

Conferinta Alfie Kohn – De la pedepse si recompense la cooperare si colaborare

Alfie Kohn scrie și susține conferințe pe tema educației, a comportamentului uman, a managementului și despre parenting. Este autor a 14 cărți și numeroase articole în care susține o educație de tip progresiv, criticând multe dintre metodele clasice de parenting și management (competiția, disciplina convențională, testele standardizate, notele, temele pentru acasă și modelul școlii tradiționale) cu care oamenii au fost obișnuiți de-a lungul timpului.

Printre cărțile cele mai de succes, care se găsesc traduse la noi în țară, regăsim titlurile: Parenting necondiționat, Mitul copilului răsfățat, Mitul temei pentru acasă și Pedepsiți prin recompense.

În 2014, pe când se afla la noi în țară, Alfie Kohn a fost invitat la o emisiune din cadrul televiziunii de stat și aici găsiți înregistrarea, pentru a putea urmări interviul.

Anul acesta este pentru a patra oară când revine în România, pentru a ajuta părinții să înțeleagă cum funcționează aceste tipuri de abordări diferite, aceste metode de educație cu blândețe și după cum spune chiar titlul conferinței, să devină cei mai buni părinți ai copiilor lor.

În cazul în care nu știați deja de această conferință sau chiar de Alfie Kohn și vă interesează să aflați mai multe despre parentingul necondiționat și despre ce puteți face pentru copilul vostru, pentru îmbunătățirea relației cu acesta, pentru o comunicare eficientă cu el și pentru aflarea nevoilor sale reale, mai aveți timp să vă achiziționați bilet la eveniment.

Pe de altă parte, dacă locațiile unde se va desfășura evenimentul nu vă avantajează sau vă pune în dificultate din punct de vedere financiar prețul biletului, dar totuși doriți să aprofundați temele abordate de Alfie Kohn, puteți cumpăra una sau mai multe cărți scrise de el. La o simplă căutare în mediul online, găsiți titlurile disponibile pe libris.ro, cărturești.ro, eMAG, librarie.net, elefant.ro sau pe shop.totuldespremame.ro

  • Data și ora: 16 martie, ora 10:00;
  • Locație: București (urmează să se anunțe locația stabilită în curând);
  • Cost: 290 lei/ bilet.
  • Data și ora: 17 martie, ora 10:00;
  • Locație: Cluj, Transylvania College, Aleea Băișoara 2A;
  • Cost: 290 lei/ bilet.

Personal, de-abia aștept să ajung la această conferință, îmi place foarte mult perspectiva lui Alfie Kohn, abordările despre care vorbește chiar funcționează, pe baza parentingului necondiționat și a altor cărți similare de profil ne-am format stilul sănătos de parenting și totodata, mereu există loc de îmbunătățire, așa că un astfel de eveniment este de neratat.

Pentru alte detalii, puteți citi integral pagina evenimentului creat aici, iar pentru a vedea ce alte evenimente pregătesc cei de la Totul despre Mame, puteți accesa pagina lor oficială de Facebook.

 

Sursă foto: Totul despre Mame

De ce plang bebelusii?

Îmi răsună și acum în minte o afirmație pe care am auzit-o în parc acum câteva luni, pe când aleile parcului răsunau de pașii oamenilor dornici de aer curat și ceva mai multă verdeață decât în alte zone ale orașului.

Noi eram cu cel mic și ne bucuram de o plimbare pe marginea lacului; era multă lume cu copii și la un moment dat, pe lângă noi, în sens opus, trece un părinte cu un bebeluș care plângea. Era așa de mic și de firav, cu siguranță că avea multe lucruri care-l deranjau, totul nou, poate foame, poate scutec, poate alt motiv, iar părintele încerca să-i aline supărarea micuțului așa cum putea în condițiile date.

În același timp, din spatele meu aud o voce mică, o fetiță care își intreabă bunica de ce plânge acel bebeluș. Bunica i-a răspuns pentru că așa plâng bebelușii, însă fără o argumentare logică. Fetița își dorea să afle în continuare de ce, însă răspunsul la întrebare a fost același.

Înțeleg că pe timpul bunicilor și chiar și al multora dintre noi și al părinților noștri nu se căuta un răspuns logic, nu aveai acces la atât de multă informație, nu se știau prea multe cauze, oamenii erau ”preprogramați” să răspundă doar nevoilor de bază și se considera suficient (nu mai plânge? înseamnă că-i e bine).

Acum, cu atât de multe informații la un click sau o carte distanță, cu atâtea studii care se efectuează, cu accentul pus pe alte cauze decât pe cele clasice, cu accentul pus pe dezvoltarea emoțională, pe somatizare și pe alte aspecte foarte importante, totodată relativ recente, putem oferi un răspuns cât mai complet și logic la întrebarea fetiței și de ce nu, a multora dintre părinți și/ sau bunici care au în grijă copii.

Până la urmă, bebelușii, incă de la naștere plâng și depinzând de mai mulți factori, pot fi copii care ulterior plâng mai mult sau mai puțin. Totuși, cauzele care duc la declanșarea plânsului sunt extrem de importante și este indicat să cunoaștem cât mai multe dintre acestea pentru a reuși, în mod corespunzător, să îi alinăm supărarea celui mic și să resimtă nevoia satisfăcută.

Plânsul induce o stare de discomfort foarte puternic resimțită de adult. Atunci când copilul mic începe să plângă, imediat se activează în noi modul de liniștire a acestuia și cei mai mulți dintre părinți încep cu shhh, legănat sau se uită la micuț și la prima vedere nu li se pare nimic în neregula (și atunci se tot întreaba de ce plânge, până când unii dintre aceștia, din cauza oboselii sau a altor factori, devin iritați de reacția de plâns care pare de neoprit).

Ceea ce mi se pare important de ținut minte (și aceasta este o mantra după care noi ne-am ghidat încă de la început) este faptul că cei mici nu pot vorbi încă, nu au acea capacitate de a ne spune ce îi doare, ce îi deranjeaza sau ce au nevoie și plânsul este singurul lor mod de comunicare, cu ajutorul căruia încearcă să ne ”vorbească”, să ne indice ce e în neregulă, ca să vedem ce putem face.

Bineînțeles, nou-născuții plâng (e în regulă, și noi când am fost mici probabil am plâns destul de mult, mai ales în prima parte a vieții) pentru că după o medie de nouă luni petrecute în siguranță, în uterul mamei, unde nu avea de ”înfruntat” factori externi, unde totul era cunoscut, constant și părea că nimic nu se schimbă, brusc iese la lumină și sunt atât de multe lucruri în jur resimțite, auzite, pe care le miroase sau le vede (mai neclar la început) care îi dau o stare de nesiguranță, se sperie și atunci începe să plângă.

Această reacție este complet naturală și nu trebuie să o percepem ca un ”inamic” pe care trebuie să-l oprim și gata, ci e nevoie să fim atenți la nevoile bebelușului și ulterior ale copilului mic și să ascultăm acest plâns, pentru a putea înțelege ce se află ”în spate”, ce cauzează de fapt plânsul și cum putem ajuta puiul de om, adecvat, pentru a-i oferi un mediu echilibrat.

  • Satisfacerea nevoilor primare

La început, întotdeauna verificăm dacă cel mic/ cea mică are scutecul schimbat, întrucât, pe lângă faptul că este necesară schimbarea scutecului – pentru a-i rămâne pielea îngrijită, uscată, ca să nu se irite sau să contracteze mici infecții din cauza bacteriilor din urină și fecale – umezeala resimțită sau materiile fecale în contact cu pielea pot provoca neplăceri la nivel subconștient.

Dacă bebelușul observăm că are în continuare o stare de agitație și plânge, poate să ne transmită faptul că îi este foame – cu cât e mai mic, cu atât poate avea nevoie să fie alăptat mai des. resimte un discomfort la nivelul stomacului și știe că după ce va mânca se va simți bine.

Nevoia de somn este la fel de importantă – este necesar să fim atenți la numărul de ore dormite și să urmărim semnalele pe care ni le oferă starea, comportamentul și ochii copilului (atunci cand știm că a fost schimbat, că a fost hrănit și alte surse aparente de stres nu par a fi, să verificăm dacă s-a odihnit suficient).

  • Satisfacerea nevoilor emoționale

Mulți bebeluși plâng atunci când se simt deprivați de brațele și atenția mamei sau a ambilor părinți. Toți copiii doresc să simtă căldura și atenția mamei în permanență și cum se manifestă o mică schimbare în acest sens, pentru bebeluși și pentru copiii mici, în general, este un factor de stres foarte mare.

Fie că se regăsește în pătuț, pe jos la joacă, în brațele tatălui, a bunicilor sau altor persoane (dar în brațele cărora cel mic nu se simte în siguranță, sau nu încă), dacă nu o aude, simte și vede pe mamă, cel mai adesea bebelușul va plânge, anunțându-și dorința arzătoare de a fi reunit cu ea.

Este indicat să respectați nevoile celui mic și să nu dați copilul din brațe decât atunci când vă poate indica prin diverse sunete/ spune/ arată intenția prin întinderea brațelor că este în regulă să meargă la altcineva în brațe. Așa cum nouă nu ne-ar face plăcere să ne ia străini în brațe, sau să ne oblige cineva să mergem în brațele respectivului/ respectivei, să empatizăm cu copiii noștri și să decidem ce este mai bine pentru ei și pentru starea lor emoțională.

De asemenea, tot la acest punct intră și starea afectivă a părinților și/ sau a altor persoane care au în grijă bebelușul. Bebelușii sunt foarte ușor influențați de starea emoționala a părinților – dacă părinții sunt fericiți, sunt liniștiți, au o stare de calm și prezintă un nivel de stres redus, atunci cel mic va percepe această stare și nu va avea motive de supărare/ frustrare, nu va percepe vreun ”pericol” din partea persoanelor cu care își petrece cel mai mult timp din viață; pe de altă parte, cu cât nivelul de stres, de anxietate, lipsa de implicare afectivă, de prezență a părintelui poate conduce la o total altă stare (nefavorabilă) a copilului și întrucât percepe acest aspect ca pe o amenințare, încearcă să comunice prin plâns această neliniște, această nesiguranță.

Tonalitatea vocii, viteza cu care vorbim, expresia facială, dar și intensitatea respirației îi indică dacă este ceva în neregulă cu adultul de lângă el și preia aceeași stare, mai repede decât vă puteți aștepta.

Atunci când știm că toate nevoile bebelușului sunt satisfăcute și totuși plânge, să încercăm să observăm starea noastră, a părinților:  Cum ne simțim? De ce ne simțim așa? Este important să observăm cauzele și ce putem face pentru a schimba ceva în bine în noi mai întâi, ca să-i fie bine mai apoi și celui mic.

  • Alți factori externi care pot declanșa plânsul copilului

– factorii microclimatici – temperatura aerului (ideal între 21 – 24ºC), nivelul de umiditate al aerului (optim între 40 – 60%), luminozitatea în cameră, lumina naturală/ lumina prea puternică de la soare, presiunea atmosferică, alte condiții meteorologice (ceață, vânt, ploaie), altitudinea sunt factori care dacă nu sunt percepuți de bebeluș la un nivel optim pentru el, îi provoacă discomfort;

– locuri noi, în care nu au mai fost (mai ales dacă nu li se spune înainte la ce să se aștepte);

–  locurile/ spațiile aglomerate, zgomotoase care pot copleși copilul (suprastimulare);

– spații comerciale cu aer recirculat (închis) și unde adesea este plin de lumini foarte puternice, multe fascicule de lumină și ecrane (duc tot la suprastimulare);

– mirosuri puternice;

– animalele de companie (prin mișcările făcute și sunetele scoase de animal);

– imbrăcăminte neadecvată sezonului sau din materiale care irită pielea ori prea stramtă pentru dimensiunea bebelusului;

– lovituri/ accidentări;

  • Factori de ordin medical

– colici/ balonare;

– erupțiile dentare;

– răceli, gripe sau alte simptome care îi oferă bebelușului o stare de discomfort și care pot anunța altceva mai grav (dacă nu sunteți lămuriți cu privire la ce are cel mic și nu îl puteți ajuta, nu știți de ce se simte așa și observați că pare ceva de ordin medical, sfătuiți-vă întotdeauna cu medicul pediatru care urmărește dezvoltarea copilului vostru);

– medicamente/ siropuri/ picături (care au un gust neplăcut sau sunt administrate ”cu forța”).

Bineînțeles, lista poate continua cu multe alte exemple similare. Poate unii copii plâng deoarece este vreun aliment pe care nu doresc să-l consume sau alții își arată intenția atât de puternic de a face/ primi sau a se juca cu ceva anume, încât dacă nu se întâmplă, încep a plânge. E în regulă, este tot dreptul lor să ne arate cum se simt și este foarte bine, e important să comunice cu noi ca să înțelegem perspectiva lor.

Totodată, schimbările survenite pot copleși copilul și îi pot induce o stare de oboseala, agitație, nervozitate. De aceea, este bine, încă de la naștere să avem stabilit și să pastrăm un program constant, să avem o anumită rutină cu care acesta să fie obișnuit, iar atunci când urmează anumite schimbări (oricât de mici percepute de noi, dar majore pentru copil), să-l anunțăm, să-i explicăm și dacă putem, să-i arătăm ce presupune înainte (prin intermediul pozelor, jocurilor sau a anumitor cărți).

Oricare ar fi cauza care declanșează plânsul copilului nostru, este responsabilitatea noastră, a părinților, să oferim celui mic/ celei mici toată atenția cuvenită și luând prin eliminare toți factorii pe care îi cunoaștem, să aflăm cum putem răspunde nevoilor copilului mai bine ca să se simtă liniștit, fericit, confortabil și în siguranță.

 

Sursă foto: Pexels

Gradinita Cami (Sectorul 1)

În cadrul proiectului “Grădinițe private”, voi scrie o serie de articole în care voi prezenta pe rând, câte o grădiniță privată din București, apreciată de părinții ai căror copii o frecventează.

Pentru o educație cât mai bună, e important de timpuriu, în măsura posibilităților fiecăruia dintre noi, să oferim copiilor noștri acces la o educație de calitate, pentru o dezvoltare cât mai armonioasă și învățare prin joc, cu oameni dedicați și pregătiți în domeniu.

În articolul de astăzi, grădinița despre care vă voi povesti câteva aspecte esențiale este ”Grădinița Cami”. Această grădiniță a fost înființată acum 10 ani, iar din 2016 este acreditată.

Ce am apreciat la grădinița Cami este conceptul pe care l-au implementat, Educație prin artă și joc, concept ce le oferă posibilitatea copiilor să se exprime liber, să își dezvolte latura creativă, să învețe prin joc.

Planul de studii după care echipa grădiniței se ghidează conține activități de educarea limbajului (comunicare verbală și non-verbală, scris-citit și limbă străină), de educație socială (ecologică, rutieră, sanitară), educație estetică (muzicală, plastică, cursuri de gătit) și activități motrice (educație fizică, tenis/ înot sau opțional karate/ dansuri/ balet).

  • Alte informații utile:

– locația: Str. Carol Knappe nr. 45, zona 1 Mai (puncte de reper Piața Domenii, Str. Turda, parcul Regina Maria);

– 5 grupe formate din 12 – 15 copii/ grupă, în funcție de vârstă;

– limitele de vârstă sunt cuprinse între 1 și 6 ani, astfel: creșă (baby academy) care poate primi copii cu vârsta de 1 an până la 2,5 ani, grupa mică (2,5 – 4 ani), grupa medie (4 – 5 ani) și grupa mare (5 – 6 ani);

– 3 tipuri de programe pentru grupa mică, medie și mare: scurt (07:00 – 12:00), mediu (07:00 – 13:00) sau lung (07:00 – 19:00);

– 2 tipuri de programe pentru baby academy: scurt (07:00 – 13:00) sau lung (07:00 – 18:00);

– cost: între 720 și 1360 de lei pentru grupa mică, medie sau mare, în funție de lungimea programului ales și 720 lei/ 1020 lei pentru copiii înscriși la creșă, în funcție de programul ales;

– au sistem de supraveghere video prin Internet (fiecare părinte primește acces cu ajutorul unei parole individuale);

– asistentă medicală prezentă pe tot parcursul programului;

– bucătărie proprie cu meniu aprobat de medicul nutriționist;

– păstrează probe alimentare timp de 48 de ore.

Pentru acces la toate detaliile și contact, puteți accesa site-ul oficial al grădiniței Cami, aici, iar pentru a urmări alte noutăți, puteți intra pe pagina lor de Facebook.

 

Sursă foto: Galerie Foto – Grădinița Cami

Implicarea tatalui in cresterea si dezvoltarea copilului

Atunci când îl văd pe soțul meu cum se poartă cu cel mic și cât efort depune pentru a fi cât mai implicat în creșterea lui și ca să poată petrece cât mai mult timp cu noi, mi se umple sufletul de bucurie nemărginită, un sentiment atât de puternic pe care vreau să-l port cu mine mereu și oriunde.

Este minunat să văd cum cel mic este atât de atașat de tatăl său și cum de-abia așteaptă ca tati să vină de la serviciu ca să petrecem timp împreună și să facem diverse activități cu el, să petrecem timp de calitate.

Am apreciat de la început dorința nestăvilită de implicare a soțului și m-a ajutat tare mult în orice moment. A fost și este aici cu și pentru noi și pentru acest lucru sunt etern recunoscătoare, iar sentimentele de iubire sunt mai profunde ca niciodată.

Bineînțeles că lucrăm împreună zilnic la asta, la noi, la relația noastră, la relația pe care o construim cu băiețelul nostru, să ne fie cât mai bine nouă și lui și au fost multe momente în care știu că i-a fost greu, însă a reușit să parcurgă acest traseu și uite unde am ajuns.

Au fost anumite dăți în care și-ar fi dorit să îl îmbrățișeze pe copil, însă acesta dorea doar la mami (atașamentul de mami este o legătură extrem de puternică în general și noi nu facem excepție de la regulă), erau multe zile în care dorea să îl hrănească, însă cel mic refuza și accepta doar de la mine (noi întotdeauna, de când era foarte mic, l-am întrebat dacă vrea/ e de acord cu ceva anume și dacă observam că acel lucru îi dea o stare de discomfort sau chiar ne arăta/ spunea prin diverse semnale non-verbale sau sunete că nu, ne adaptam ca să îi fie bine, să aibe o stare pozitivă și să coopereze cu noi indiferent de activitate, observând că astfel ținem cont de părerea lui) și îl înțelegeam când se simțea descumpănit, crezând că tot efortul părea a fi în zadar.

Și uite că nu a fost! Așa cum relațiile noastre, ale adulților se construiesc în timp și vorbim aici de relații bazate pe iubire, încredere, comunicare, așa și relația noastră, a părinților, cu copilul nostru se construiește în timp și deși pare un drum anevoios și lung, această implicare nu doar din partea mamei, ci și a tatălui, conectare permanentă, această disponibilitate din partea noastră și abordarea avută în legătură cu metoda de parenting aleasă (parenting pozitiv, educație cu blândețe, attachement parenting, numiți-o cum vă este mai ușor, pentru că încercăm să le adaptăm într-un singur stil de parenting) dă rezultate.

Și nu doar metoda de parenting aleasă ajută, ci și implicarea susținută a soțului în viața noastră, a tatălui în creșterea și educarea celui mic.

Iubesc să fim toți trei, împreună și să ne jucăm, să alergăm, să cântăm, să ne iubim, să ne îmbrățisăm, să ne susținem emoțional și să o luam apoi de la capăt. După cum spune soțul, să ai copil nu e ușor, dar e atât de frumos. Și e și mai frumos atunci când ambii părinți sunt implicați în creșterea celui mic, pentru a-i oferi un model cât mai sănătos de viață, de educație, de dezvoltare emoțională armonioasă.

Toate acestea au un impact pozitiv asupra copilului, asupra vieții sale, asupra dezvoltării și asupra rețelelor neuronale create.

  • Cercetătorii susțin faptul că tații care interacționează activ cu cei mici și petrec timp de calitate împreună cu aceștia, pot avea un impact pozitiv în dezvoltarea cognitivă a micuților

Cercetând în amploare subiectul, am găsit faptul că s-a efectuat un studiu prin intermediul căruia cercetătorii au urmărit dezvoltarea cognitivă a copiilor cu tați implicați încă din primele luni de viață.

Studiul, publicat aici, ne arată că bebelușii ai căror tați au fost implicați activ în joaca cu ei, în primele luni de viață, au avut rezultate mult mai bune în urma unor teste cognitive efectuate la vârsta de doi ani, față de copiii care nu au avut implicați tații și după cum menționează profesorul Paul Ramchandani, cel care a condus studiul, încă de la vârsta de 3 luni, interacțiunile copil-tată pot avea un impact pozitiv foarte puternic care să conteze ulterior în dezvoltarea copilului.

De la o altă persoană implicată direct în cercetare (Dr. Vaheshta Sethna, din cadrul Institutului de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiințe) aflăm un alt lucru foarte interesant și deosebit – copiii care interacționează cu tați sensibili, calmi, mai puțin agitați în timpul unui moment de citit/ povestit la vârsta de doi ani au parte de o dezvoltare cognitivă mai bună, incluzând atenția, rezolvarea problemelor, dar și abilitățile lingvistice și sociale. Acest aspect sugerează faptul că activitățile de citire și referințele educaționale pot susține acest tip de dezvoltare pentru copii.

Sunt încă multe aspecte de descoperit, de cercetat, însă mesajul clar pe care-l consider important a fi transmis taților de pretutindeni este să fiți puternici, răbdători, să fiți acolo pentru copiii voștri și încă de la începutul vieții lor, să încercați o implicare cât mai activă (chiar dacă în primele luni de viață considerați că nu poate avea un impact deosebit, studiile, știința ne arată că ar fi momentul să acordăm mai multă atenție). Fiecare moment impreună cu cel mic/ cea mică conteaza, iar beneficiile pe termen lung sunt nemăsurabile.

 

Sursă articol: Imperial College London

Sursă foto: Pexels

Sugestii de cadouri pentru copiii cu varsta de 1 an

Magica vârstă de 1 an, primul prag deosebit al copilului din multe câte vor urma. Un moment fericit pe care cei mai mulți părinți doresc să-l petreacă împreună cu cel mic/ cea mica alături de familie și prietenii apropiați.

Întrucât orice zi de naștere e un prilej de sărbătoare și pentru că, în special, pentru copii, cadourile primite ar trebui să fie educative și luate calitativ și nu cantitativ (ca să îi ajute, să le dezvolte motricitatea, atenția și alte aspecte importante, nu să fie copleșiți de numărul prea mare de obiecte care le îngreunează concentrarea), am alcătuit o listă cuprinzătoare care să poată veni în ajutorul oricărei persoane care dorește să ofere un cadou potrivit micuților sărbătoriți (sau să poată servi ca sursă de inspirație pentru părinți):

telecomandă pentru copii – la vârsta aceasta, cei mici tocmai descoperă butoanele și pentru a-i ajuta să își dezvolte această îndeletnicire, le puteți oferi un astfel de cadou.

Am găsit mai multe modele de telecomenzi: model 1model 2 sau model 3 și deși toate au posibilitatea de a funcționa cu baterii, vă spun din proprie experiență ca cei mici sunt atrași mai mult de obiectul în sine, așadar e chiar mai sănătos pentru ei să descopere că pot apăsa pe butoane, dar fără să aștepte un stimul suplimentar.

– centru de activități din lemn – fie că vorbim de modelul tip cub, static sau de modelul tip antepremergător, care poate fi plimbat prin casă, acest tip de cadou va fi cu siguranță pe placul copiilor. Există multe modele, iar intervalul de preț prezent pe piață este foarte mare, așadar se poate găsi pe măsura bugetului.

– instrumente muzicale – muzica stimulează dezvoltarea creierului și deopotrivă creativitatea mai târziu, ar trebui să se facă auzită zilnic în case, și pe lângă muzica pe care o ascultați împreuna sau pe care i-o cântați copilului, este ideal ca acesta să aibe acces la câteva instrumente muzicale create special pentru mâini mici, pentru a face singur muzică. Noi avem și băiatului nostru îi place foarte mult să creeze propria muzică.

În funcție de buget și preferințe, puteți alege dintr-o gamă largă de instrumente, precum: xilofontobătamburinămaracaszurgălăi cu clopoțeimuzicuțăpian, trianglu sau set de mai multe instrumente.

– cărți cartonate – cărțile cartonate sunt mai durabile și pot fi răsfoite cu mare ușurință de micuți.

Printre cărțile cartonate pe care vi le sugerez și care sunt minunat create, cu imagini colorate, clare și foarte ușor de explicat copiilor, sunt cele din gama Usborne (peep insidelift-the-flapfirst 100 words – cărți care contribuie și la dezvoltarea concentrării, atenției și învață să mânuiască zonele în care e nevoie să desfacă ferestrele din carte pentru a descoperi ce e dedesubt), Mog – variantele în limba engleză (deoarece sunt cartonate, de dimensiuni mici, cu vârful rotunjit, paginile se dau ușor si au imagini clare, ușor de urmărit și de înțeles, pe când cărțile traduse sunt necartonate, pe dimensiuni mari, cu imaginile întinse pe toată pagina în majoritatea cazurilor și atunci sunt mai greu de urmărit pentru copiii mici), cele din colecția busy de la Macmillan și cele din colecția bebe învață.

– fructe/ legume feliabile – fructele și legumele feliabile, precum și alte categorii de mâncăruri feliabile sunt atractive pentru copiii mici și sunt foarte ușor de manevrat de mâinile lor mici.

Noi, spre exemplu, avem fructe și legume și ne jucăm permanent cu ele de foarte multe luni, iar pentru completare, i-am adăugat un castron mic și ușor din plastic în care combină elemente din ambele seturi (face salate asortate). Nu trebuie să vă sperie vârsta minima înscrisă pe produs (+3 ani), merg de minune de la 1 an și nu prezintă pericol de sufocare.

– puzzle din lemn – există foarte multe tipuri de puzzle-uri, însă cu adevărat practice și de ajutor pentru copiii care de-abia acum își dezvoltă motricitatea fină sunt cele incastre (precum e acest model) și de tipul acestora cu mâner (cel mic are acest model de puzzle și se joacă fără baterii; mai există alte modele, cu animale de fermă, zoo, vehicule ș.a.).

– carnețele de colorat pe baza de apă – noi am descoperit la Libris o întreagă gamă Water Wow! și chiar sunt wow. Cel mic este mai mult decât încântat și este minunat să se poată juca/ colora/ picta, fără sa se murdărească el, mobila/ patul sau alte zone în care se joaca cu carnetul. Îl ajută la coordonare, atenție si curiozitate (odată ce se pictează o anumită pagină, descoperă elemente surpriză – flori, albine, mașinuțe și alte obiecte în funcție de pagina pictată).

– carioci 1+ – există seturi de carioci de la Carioca Baby cu cerneala non-toxica, care pot fi apucate cu ușurință și cu capac în formă de cap de urs, ca sa nu prezinte pericol de înghițire.

– cărți care redau sunete de animale (am găsit această carte cu mai puține animale, sau acest model, mai complex).

– Lego Duplo – de exemplu, după o căutare filtrată pe eMAG, veți găsi multe variante din care să alegeți, iar avantajul acestor cuburi este că sunt suficient de mari cât să nu prezinte pericol pentru copii, dar suficient de mici pentru a fi apucate cu ușurință.

– fotoliu de pluș cu spătar – sunt amuzante, frumos colorate, din material plăcut la atingere, care nu se scămoșează și îi ajută pe cei mici să învețe să se așeze, sa se joace cu el, să-l mute, să se cațere în picioare (și cu siguranță, fiind creativi, pot găsi ulterior și alte moduri de întrebuințare a acestuia). Mai multe modele de fotolii de pluș calitative găsiți la Bebe Toys.

animal din pluș – un alt tip de cadou care poate fi pe placul micuților este un animal de pluș (câine, urs, broască, pinguin sau alt model), de dimensiuni reduse, din material moale, cu fir foarte scurt, ca să nu prezinte pericol de înghițire și să poată fi apucat și plimbat cu ușurință de copil.

– jocuri de sortare – puteți alege un model clasic de sortare, ca în acest exemplu, sau sub formă de ceas;

– cuburi moi Clemmy;

– rampă pentru mașinuțe la scară 1:64;

– turn tip Montessori, din lemn;

– cutie senzorială cu încuietori;

– labirint cu mărgele;

– joc de îndemânare;

– triunghiuri colorate.

Bineînțeles, cadoul poate consta și doar în haine, scutece sau alte consumabile de care copilul are nevoie în mod constant, însă ideal este, dacă vă hotărâți la un astfel de cadou, să verificați cu părinții ce măsură poartă la haine, ce măsură și marcă folosesc la scutece și ce alte consumabile și mărci folosesc pentru acelea. De asemenea, hainele necesită o atenție suplimentară atunci când sunt alese, să fie din bumbac sau alte materiale precum in, cânepă, lână merinos, bambus – ideal elastice, fără cusături rigide, inserții care pot zgâria pe interior pielea celui mic, fără puf/ blană/ paiete sau alte accesorii adăugate peste material care se pot desprinde și dăuna copilului.

Lista este lungă, exemplele sunt cu titlu informativ și consider că poate fi aplicabilă pentru toate persoanele, adaptabilă bineînțeles, în funcție de gusturi în materie de cadouri, aplicabilitatea lor și în funcție de bugetul alocat pentru achiziționarea acestora, pentru a nu fi puși în dificultate de vreun anumit factor care să îngreuneze alegerea. De asemenea, avantajul mare este ca majoritatea jucăriilor și cărților menționate pot fi folosite de copii și după vârsta de 2 și chiar 3 ani, reprezentând o investiție cu rol educativ pe termen lung.

Sugerez ca, în măsura posibilităților, cadoul ales să fie din lemn și nu din plastic, întrucat jucăriile din lemn sunt produse educative de calitate superioară, materialul este durabil, rezistent, sunt mai bine create față de jucăriile din alte materiale și nu sunt toxice pentru cei mici. Culorile sunt mai plăcute, mai calde, materialul e plăcut la atingere și îi ajută pe copii să-și dezvolte toate simțurile, fiind direct implicați în acționarea manuală a acestora (fără a avea stimuli excesivi de lumini și sunete, cum se întâmplă în cazul celor mai multe produse pentru copii de pe piață, din plastic).

 

Sursă foto: Pexels


Mai puteți citi:

Sugestii de cadouri pentru nou-nascuti si proaspetii parinti

Scorul Apgar – cum se face evaluarea bebelusului dupa nastere

Îmi aduc aminte că înainte de naștere, mă gândeam la acest aspect al notei acordate bebelușilor. Mă întrebam ce semnificație exista în spatele scorului și ce se evalueaza concret, așa ca, după câteva cercetări, m-am lamurit.

Fiecărui bebeluș, după naștere, știm ca îi este evaluată starea de sănătate.

Imediat după momentul mult așteptat de către părinți, o asistentă pornește un cronometru pentru un minut și un altul pentru 5 minute, iar după ce cronometrul anunță trecerea timpului, aceasta măsoară starea nou-născutului, prin urmărirea unor parametri si acordarea notelor în concordanță cu condiția generală observată.

  • Cum a apărut scorul Apgar?

Scorul Apgar a fost inventat acum 67 de ani de către medicul care i-a dat numele, Virginia Apgar. Acest scor a apărut ca o necesitate, dorind să se pună mai mult accent pe bebeluș si pe starea sa de sănătate observată la naștere, deoarece până atunci, copiilor, de cele mai multe ori, nu li se efectua nici măcar controlul de rutină, fiind duși direct în salonul destinat copiilor nou-născuți.

  • Ce măsoară testul Apgar?

Testul Apgar măsoară următoarele aspecte:

– culoarea pielii (în limba engleza: appearance – A);

– ritmul cardiac (pulse – P);

– răspunsul reflex la stimuli (grimace – G);

– tonusul muscular (activity – A);

– respirația (respiratory effort – R).

Este bine de știut ca în urma acestui test efectuat nu se poate prezice starea de sănătate a copilului pe măsură ce va crește sau cum se va dezvolta. Totuși, este de ajutor pentru că în funcție de reacțiile bebelușului după naștere, medicul va știi dacă e nevoie de ajutor susținut pentru o adaptare mai buna in afara uterului.

  • Cum se calculeaza acest scor?

Fiecare aspect măsurat este notat cu un scor de la 0 (cel mai slab evaluat) la 2 (cel mai bine evaluat) , in functie de mai multe semne luate in calcul, astfel:

– culoarea pielii:

         0 – palid sau vinețiu;

         1 – acrocianotic (prezintă colorații violacee a extremităților membrelor, datorită unei tulburări a circulației sângelui;

         2- complet roz.

ritmul cardiac:

         0 – absent;

         1 – mai mic de 100 de bătăi pe minut;

         2 – mai mare de 100 de bătăi pe minut.

răspunsul reflex la stimuli:

         0 – niciun răspuns;

         1 – grimasă;

         2 – plâns sau mișcare activă.

tonusul muscular:

         0 – moale;

         1 – o anumită flexiune;

         2 – tonus activ.

respirația:

         0 – absentă;

         1 – plânset slab sau hipoventilație;

         2 – bună, plânset normal, puternic.

Majoritatea bebelușilor primește un scor de peste 7, ceea ce arată o condiție bună.

Atunci când scorul este în intervalul 8 – 10, copilul prezintă o stare bună sau foarte bună și necesită îngrijirile de rutină.

Dacă în urma testului efectuat, scorul este între 5 și 7 după 1 minut, poate însemna că bebelușul a prezentat câteva probleme la naștere care au determinat scăderea nivelului de oxigen. În acest caz, personalul medical administrează copilului oxigen și îi usuca pielea cu un prosop, ceea ce, în mod normal după reluarea testului Apgar la 5 minute, ar trebui să indice un scor între 8 și 10.

Pentru cazul în care nou-născutul are un scor sub 5, se iau măsuri suplimentare pentru a ajuta copilul, prin conectarea sa la masca de oxigen, administrare de medicamente intern, prin cordonul ombilical sau prin punerea sa in incubator.

  • Un bebeluș de nota 10

Revăd și acum clar imaginea imediat după nașterea micuțului nostru, cum asistenta a luat bebelușul și după ce s-a uitat la ceas (pentru a înregistra ora nașterii), a început sa cronometreze acel prim minut. A cronometrat apoi și cele 5 minute, însa verdictul era clar: aspectul complet roz al pielii, ritmul cardiac crescut peste 100 bpm, rata de răspuns crescută la stimuli, tonusul muscular activ și un plâns puternic de bun venit pe lume au indicat o notă maximă.

În cazul vostru, ce scor a înregistrat bebelușul? A fost cazul de ajutor suplimentar din partea personalului medical?

 

Surse articol: ACOGhealthychildren/ AAP

Sursă foto: Pexels

Sa folosim Internetul in mod constructiv

Internetul este o lama cu doua taisuri – pe de-o parte este o sursa principala de informatii utile pentru multi dintre noi, indiferent de tipul de subiect dorit, pe de alta parte, daca nu stim unde sa cautam sau cum sa selectam informatia, ne poate face mai mult rau decat bine.

De ce zic asta?

Pe internet gasim cam orice si vorbind aici de aspectul informatiilor referitoare la copii (produse pentru copii, jucarii, sarcina, nastere, etape dezvoltare, diversificare, inteligenta emotionala, tipuri de parenting etc.) nu ai cum sa nu gasesti ceea ce cauti.

Totusi, este important sa acordam timp suficient cautarilor noastre pe Internet pentru a putea gasi si implicit, selecta informatia de calitate, acea informatie care este intr-adevar utila, obiectiva, care ne aduce un beneficiu vizibil, un plus de informatie esentiala si care ne ofera raspuns la intrebarile avute (ca doar de asta facem cautari in mediul online si dorim permanent sa stim mai mult, ca sa ne fie mai bine noua si copiilor nostri).

Este plin-ochi de site-uri, de blog-uri, de reclame la diverse produse destinate copiilor, insa nu tot ce exista pe Internet este bun, practic, unele obiecte fiind chiar nerecomandate copiilor (asta daca dorim sa tinem cont de dezvoltarea armonioasa pe care dorim sa le-o oferim puilor nostri, fara sa cadem prada strategiilor de marketing), iar alte informatii sustinute neavand la baza o sursa viabila, o cercetare sau un mod de gandire care sa sustina o educatie cu blandete.

Sunt si multe site-uri si bloguri foarte bine scrise, utile, cu informatii practice, sustinute de specialisti in domeniu, care in momente de nesiguranta/ nelamurire chiar ajuta orice parinte si care sustin un mod sanatos de trai si de educatie blanda, parenting pozitiv pentru familiile cu copii.

Internetul face parte din viata de zi cu zi a majoritatii oamenilor, tot mai multi au acces in online si cum multi parinti doresc sa stie tot mai multe lucruri pentru a se ajuta pe ei si pe copiii lor, dar ii intereseaza sa afle si alte experiente si pareri din mediul extern in legatura cu diverse aspecte legate de cei mici, apeleaza inclusiv la grupuri special create pentru a oferi acest tip de informatie de pe retelele sociale.

Din punctul meu de vedere, este imperios necesar ca parintele care isi expune problema, situatia, care vrea sa afle si alte opinii in legatura cu orice aspect legat de copil, sa nu se lase influentat de tot ce este scris decat in masura in care considera ca i se potriveste abordarea citita, sau in masura in care isi da seama ca intr-adevar se poate si altfel, mai bine si poate pana sa citeasca scris de la alt parinte, nu se gandise la acea varianta/ abordare.

Observ multe persoane care vin cu intrebari pertinente si care par ca isi doresc intr-adevar sa se schimbe, sa devina mai informate si mai blande in cresterea celor mici pentru ca au aflat ca se poate si altfel, insa multe dintre raspunsurile/ comentariile primite sunt rautacioase, ataca persoana sau sustin un tip de educatie “nebland”, care poate face copilului (viitorului adult) mai putin bine decat se intentioneaza.

De aceea si in acest caz, ca si in prima parte expusa, este foarte important sa ne stabilim noi un “filtru intern” prin care sa trecem toate sursele gasite, toate informatiile citite si primite, ca sa selectam cu mare atentie, sa alegem doar ce e mai potrivit si care nu impacteaza in mod negativ cresterea copiilor nostri, sau ca sa adaptam stilului nostru.

Imi doresc sa va mentineti un nivel ridicat de atentie si daca nu sunteti siguri ca informatiile primite sunt potrivite, mai cautati, mai cititi, mai intrebati, veti gasi cu siguranta ceea ce cautati intr-o maniera care sa va ajute asa cum va doriti sau chiar peste asteptari, fie ca va continuati cercetarile pe Internet, in carti sau mai potrivit (depinzand de subiectul abordat) la specialisti direct.

 

Sursa articol: Pexels

Metode prin care ne putem face copiii sa coopereze la stransul jucariilor

     Stransul jucariilor…este o situatie complicata pentru foarte multi parinti, intrucat multa lume se confrunta cu reticenta copiilor de a strange dupa ei jucarii, carti, haine si alte obiecte cu care s-au jucat sau pe care le-au folosit.

     Copiii mici au nevoie de sustinere si de ajutor din partea noastra, inclusiv la acest capitol, de a strange jucariile. Ne dorim sa le stranga singuri si multi parinti reactioneaza vehement atunci cand cel mic nu le strange (sau dimpotriva, le imprastie mai bine) si putem face acest lucru posibil, insa e nevoie de un efort din partea noastra, de rabdare, calm, blandete in voce, implicare si oferirea unui exemplu ca ei sa fie dispusi sa ne ajute.

     Ce puteti face, va intrebati?

  • Organizarea camerei/ spatiului de joaca

     Este indicat ca spatiul in care copilul sta si se joaca sa fie ordonat, intrucat copiii au nevoie de ordine pentru a evita suprastimularea si pentru a se putea concentra mai bine asupra unei activitati.

     In functie de dispunerea camerei, este bine ca jucariile sa fie asezate pe categorii (de exemplu, un raft cu carti, o cutie cu lego, o cutie cu masinute, o cutie cu instrumente muzicale, o cutie cu animale de ferma din lemn si lista poate continua in functie de jucariile fiecaruia in parte), toate dispuse fara a aglomera camera (in special mijlocul camerei, pentru a face trecerea usoara in acel spatiu, ca cel mic/ cea mica sa nu se impiedice si sa existe riscul sa se raneasca).

  • Adaptarea spatiului de joaca in functie de copil

     Copiii au nevoie de un spatiu in care sa regaseasca cu usurinta jucariile si cartile cu care doresc sa se joace. Fiecare lucru are locul sau si e important sa le vada asezate la nivelul lor pentru a le fi cat mai usor sa le ia.

     Intrucat copilul poate invata/ fotografia locul din care a luat acel obiect, il poate pune mai usor singur la loc, mai ales daca are acces la acel spatiu. Asadar este bine sa adaptam spatiul din camera dupa copil, sa aibe niste cutiute sau rafturi jos, la nivelul sau, pentru a-si lua orice carte vrea sa citeasca sau jucarie/minge cu care vrea sa se joace (totodata fara a-i pune viata in pericol – cutiile de depozitare e bine sa fie din materiale moi, cu care sa nu se raneasca, iar rafturile sa fie bine ancorate in perete, in spatiul destinat, pentru a nu cadea peste cel mic atunci cand incearca sa ia ceva de pe ele, sau sa traga de raftul in sine).

  • Oferirea unui exemplu

     Copiii mici nu stiu ce inseamna curatenie si ordine, nu au aceste notiuni si ca orice alt lucru pe care il invata dupa ce inteleg ce este sau dupa ce li se arata ce presupune, asa este si in acest caz.

     Ca cei mici sa inteleaga ce presupune stransul jucariilor, trebuie sa le aratam noi si cu cat observa ca facem aceasta activitate constant cu ei de fata, cu atat vor intelege ca jucariile odata desfacute, dupa ce s-au jucat, e necesar sa fie si stranse. Nu ne putem astepta sau mai bine zis nu putem avea pretentii de la copiii nostri sa stranga dupa ei daca noi nu facem constant acest lucru sau daca nu le-am aratat ce inseamna de fapt, ca sa inteleaga la ce ne referim.

     Daca noi vom mentine casa si implicit camera lor ordonata si le aratam unde punem fiecare lucru/ jucarie in parte dupa ce s-au jucat cu acelea, le va fi mai usor sa inteleaga procesul. De asemenea, este foarte important sa le verbalizam fiecare actiune in parte pentru a face asocierea mai usor: uite, te-ai/ ne-am uitat pe aceste carti si acum intrucat nu le mai folosim, o sa le punem la locul lor, langa celelalte carti, ca sa le gasim si data viitoare, sa stii de unde le iei; observ ca nu te mai joci cu lego/ alte jucarii imprastiate pe jos, asadar urmeaza sa le punem la locul lor, in cutia aceasta destinata lor s.a.

  • Daca vrea sa se joace cu prea multe odata

     Exista cazuri in care dupa ce copiii se joaca cu ceva anume, vor altceva si de obicei toate jucariile ajung imprastiate in mijlocul camerei sau prin toata casa. Pentru a evita un astfel de scenariu este indicat (si la noi functioneaza de minune) sa ii rugam sa le stranga mai intai pe cele cu care nu se mai joaca si dupa aceea sa le desfaca pe urmatoarele.

     Si noi, spre exemplu avem anumite jucarii si carti cu care se joaca si le ia pe rand, dupa ce s-a jucat cu unele, daca observ ca isi indreapta atentia spre altele, ii spun ca le poate scoate/ desface dupa ce strange ce e pe jos (folosim special dupa si nu daca, ca sa nu conditionam actiunea de altceva, ci sa fie de sine statatoare).

  • Atentie din partea adultilor la limbajul verbal si non-verbal

     Ca un copil sa coopereze, are nevoie sa se simta inteles si are nevoie de noi sa fim implicati si conectati cu el permanent.

     Atunci cand ne dorim ca mezinul/ mezina familiei sa stranga jucariile cu care nu se mai joaca, putem avea o abordare blanda, calma, fiind atenti la cum formulam rugamintea de a strange jucariile si avand un limbaj non-verbal corespunzator.

     De exemplu, noi cand ne dorim ca baietelul nostru sa stranga jucariile, il rugam sa le stranga si ii formulam astfel: Intrucat nu te mai joci cu acele jucarii, te rog sa le pui la locul lor ca sa stii de unde le iei si data viitoare cand doresti sa te joci cu ele. Daca nu coopereaza de prima data, ii completam rugamintea cu: Jucariile raman acasa, nu le ia nimeni si e indicat sa le respectam locul, altfel s-ar putea sa nu le mai gasesti si cum sunt importante pentru tine, ar fi ideal sa nu le pierzi.

     In acelasi timp, ii aratam faptul ca suntem acolo pentru el, ne coboram la nivelul lui, jos, facem contact vizual in timp ce ii adresam rugamintea si ii spunem cu voce calma, fara sa-i impunem actiunea si sa-l facem sa resimta o presiune sau un stres pe care ulterior sa le asocieze cu stransul jucariilor.

     Pana la urma dorim sa le stranga pentru ca are aceasta optiune pe care noi i-o oferim si e fericit sa ne ajute, acest lucru responsabilizandu-l, nu pentru ca e obligat sa o faca, fara a simti ca are de ales.

  • Daca cooperarea este ingreunata

     Atunci cand exista momente in care cooperarea este ingreunata din diverse motive, precum nivelul ridicat de oboseala sau discomfort cauzat de eruptiile dentare, daca nu este deschis sa accepte stransul jucariilor singur, ii propun sa le strangem impreuna, si il intreb daca il pot ajuta: Vrei sa strangem jucariile impreuna? Intrucat observ ca te simti obosit, putem pune impreuna jucariile si cartile la locul lor, ma ajuti, te rog? Si abordarea functioneaza, fie asezand si el in cutie/ pe raft impreuna cu mine, fie aducandu-mi obiectele si eu le asez la locul lor, unde el stie ca stau (cateodata imi arata unde stau asezate jucariile si cartile, si ii multumesc ca mi-a indicat locul lor).

     De asemenea, atunci cand strangem jucariile impreuna ii ofer alternativa, ca sa isi aleaga ce strange: Vrei sa strangi cartile sau jucariile? Vrei sa strangi mingile sau lego? Vrei sa pui in cutie cubul galben sau pe cel albastru? Si astfel, nivelul de cooperare creste semnificativ.

     Indiferent ca le strange singur sau impreuna, la finalul actiunii ii multumesc intotdeauna pentru faptul ca le-a strans. Un copil, cat de mic, daca se simte respectat si simte atentia nedivizata a parintelui va coopera mai usor.

  • Ce sa nu faceti

     Pe diverse grupuri in mediul online mi-e dat sa citesc cate si mai cate, foarte “neblande” modalitati de a-i face pe copii sa stranga dupa ei. Ce nu le face bine copiilor si parintilor deopotriva, iar aceste aspecte sunt sustinute si de psihologi, sunt pedepsele si recompensele. Acestea sunt doua moduri care par ca functioneaza, dar nu e chiar asa.

     Pedepsele sau recompensele functioneaza doar pe termen scurt, pentru ca cei mici ajung sa stranga jucariile (sau orice altceva) doar de frica sau pentru a primi ceva la schimb si acest lucru nu este indicat, ne dorim sa ii facem sa inteleaga de ce e bine sa mentina ordine si sa le stranga, nu cu un scop/ interes permanent de a nu fi pedepsiti sau de a primi neaparat ceva.

     Pe termen lung, aceste abordari nesanatoase dezvoltarii vor duce la niste adulti care vor arata acest comportament si oamenilor din jur care interactioneaza sau copiilor lor, pe care ii vor avea.

     Copilul invata ca daca nu strange e pedepsit si viitorul adult va transpune acelasi comportament facandu-i pe altii sa sufere , crezand ca asa se rezolva problemele, pentru ca asa a fost crescut la randu-i. Va creste crezand cu tarie ca doar abuzul primeaza si doar asa se pot rezolva situatiile.

     Pe de alta parte, daca copilul invata ca primeste mereu o recompensa dupa ce face o activitate, va ajunge sa faca cam orice, doar pentru a primi la schimb altceva, nu pentru ca isi doreste cu adevarat, conditionand astfel tot ceea ce va face de acum inainte.

     Imi doresc sa vad, sa aud si sa citesc de cat mai multi parinti care isi trateaza copiii cu respect si care ii ghideaza cu blandete, care ii ajuta inclusiv la problema jucariilor imprastiate sa inteleaga cum sa stranga si de ce e indicat acest pas in dezvoltarea lor si totodata, imi doresc sa vad, sa aud si sa citesc de cat mai putini parinti care aplica pedepse (de genul aruncatul jucariilor sau alte asemenea) sau ofera recompense (bani, dulciuri, acces la TV) pentru a-i “motiva” pe copiii sa isi stranga jucariile.

     Voi cum va invatati copiii sa stranga jucariile? Ce metode aplicati pentru a-i face sa coopereze?

 

Sursa poza: Pexels

Modalitati prin care sa-i faceti pe copii sa accepte usor spalatul pe dinti

     Ne dorim cu totii ca cei mici sa aibe parte de o igiena buna pe care sa o respecte, insa totul porneste de la noi, parintii lor si cum le insuflam aceasta grija pentru propriul corp.

     Spalatul pe dinti, ca orice alta activitate care ii implica pe copii, necesita timp, rabdare si implicare din partea noastra, la care adaugam un strop de imaginatie atunci cand nimic altceva nu mai functioneaza, totul pentru a-i atrage si pentru a-i face sa inteleaga ca e nevoie sa se ingrijeasca de dinti.

    Cateva dintre metodele care pe noi ne-au ajutat sa-l imprietenim pe cel mic cu momentele periajului dentar le regasiti mai jos:

  • Respectarea unei igiene bucale corespunzatoare inainte de aparitia dintilor

     Dupa cum am povestit si intr-un articol anterior, celui mic i-au dat tarziu dintii, la 11 luni, desi durerile asociate cu eruptia dentara au inceput in jurul varstei de 3 luni.

     Intrucat odata cu simptomele ce indicau o eruptie dentara (care a intarziat sa apara) s-a manifestat din plin saliva in exces, era nevoie din partea noastra de o atentie sporita si de o ingrijire mai buna, astfel ca in jurul varstei de 2 luni si jumatate am inceput sa ii sterg gingia de doua ori pe zi (dimineata, dupa masa de lapte si seara inainte de ultima masa de lapte) cu ajutorul unui tifon steril (compresa sterila) umezit, ulterior trecand la un degetar textil pe care il spalam des la temperaturi foarte ridicate.

     Este indicat ca in primele luni de viata sa aveti in vedere acest tip de ingrijire al cavitatii bucale (masaj/ sters gingii, limba, peretii obrajilor), va fi de mare ajutor pentru cei mici pe termen lung.

  • Alegerea unei periute de dinti care sa fie acceptata usor de copil

     Dupa aparitia primului dinte, la varsta de 11 luni, am facut trecerea de la degetar la periuta de dinti. Este important sa fim atenti ce periuta cumparam, sa fie potrivita cu varsta copilului si mai apoi sa speram ca o si accepta (sa fie pe placul sau).

     Pentru a accepta mai usor schimbarea, trecerea de la degetar la periuta (trecere care a durat doua zile de la achizitionarea periutei), i-am aratat-o, l-am lasat sa o tina in mana, sa se joace putin cu ea sub supraveghere si i-am explicat logic, de ce facem schimbarea (i-am povestit faptul ca acum are dinti ca mami si ca tati si ca este necesar pentru o buna igiena sa se spele cu periuta, asa cum facem si noi). A incercat-o si dupa cateva momente de mestecat, a fost multumit de cum se simte si nu a simtit lipsa degetarului.

     Dupa mai multe cautari, am ales aceasta periuta de dinti cu care pare ca nu am dat gres. Cel mic a acceptat-o imediat si nu are reticenta in a ma lasa sa-l spal pe dinti (iar atunci cand il spal, il anunt ca il spal in partea de sus, pe mijloc sus, jos, pe mijloc jos si ma lasa sa ii ridic/ las buza in dreptul dintilor, acolo unde este mai greu accesibil periajul in functie de cum tine buzele).

      Cand am ales aceasta periuta am tinut cont de mai multe aspecte care le-am regasit la modelul achizitionat:

– sa aibe manerul din cauciuc, pentru o prindere mai buna, ca sa nu alunece din mainile mici ale baietelului si sa fie placut la atingere;

– sa aibe exteriorul capului din cauciuc, pentru a resimti o suprafata moale, tocmai buna de mestecat;

– sa aibe peri moi, care sa nu il deranjeze in momentul periajului sau sa ii irite gingia;

– sa aibe forma scurta, nu prea lunga si subtire, ca sa nu poata fi introdusa/ impinsa prea mult pe gat de catre cel mic.

  • Puterea exemplului

     Cum celor mici le place si le este la indemana sa imite ce vad in mediul familial, conteaza sa vada ca noi avem aceleasi reguli de igiena ca cele pe care ne dorim sa le respecte ei. Spalati-va pe dinti odata cu ei sau in prezenta lor, inainte de a-i peria pe cei mici. Daca observa activitatea facuta de mami si/ sau tati, le va fi mai usor sa o perceapa ca fiind parte din rutina zilnica si va fi astfel mai usor acceptat periajul dentar, observand ca nu li se intampla nimic neplacut de fapt.

  • Respectarea programului de spalat pe dinti

     Constanta trebuie sa fie in tot ceea ce facem, mai ales in ceea ce ii implica pe copiii nostri, pentru a le fi mai usor sa perceapa schimbarile si activitatile desfasurate. Asadar, periajul nu face exceptie de la regula si daca le spunem celor mici ca ne spalam pe dinti de doua ori pe zi, sa respectam frecventa spalarilor zilnice pentru a le oferi un bun exemplu de respectare a rutinei si de a se obisnui cu ordinea activitatilor.

  • Sa ne distram in timpul periajului dentar

     Putina distractie, amuzament nu strica nimanui. In timpul periajului puteti face schimb de roluri, copilul sa va spele pe dinti in timp ce voi il spalati pe el pe dinti; de asemenea, ce mai fac eu (in timpul periajului amandurora) si pentru cel mic e o incantare permanenta, este sa scot diverse sunete care il amuza, impreuna cu o mimica a fetei adecvata care il face mereu sa rada, punand accent pe zona ochilor si sprancenelor.

     In speranta ca va vor ajuta aceste sfaturi, spor si distractie la periat!

     Voi ce alte metode ati incercat pentru a-i face pe cei mici sa accepte periajul dintilor?

 

Sursa foto: Pexels

Povestea nasterii, din perspectiva sotului

     Era o seara de vineri ce parea obisnuita…sau asa ceva. Atunci cand stii ca sotia binevoieste sa fie foarte aproape de momentul in care urmeaza sa nasca, te astepti sa fii nevoit sa mergi la niste ore mai putin ortodoxe in trafic pentru a ajunge la doctor. Acea seara insa parea sa fie obisnuita…

     Asta pana cand sotia iti spune ca simte o contractie mult mai puternica decat cele avute pana atunci. In acel moment te gandesti ca „huh…cam asta e momentul, nu?”. In fine, am decis sa stam sa vedem cum evolueaza lucrurile. Fiind vineri, am stat sa ne uitam la nu mai stiu ce emisiune la TV ca sa vedem daca mergem la culcare sau mergem la spital ca cineva vrea sa faca cunostinta cu noi.

       Evident ca nu am mai ajuns sa ne culcam, ci am ajuns la spital caci intr-adevar, cineva se simtea pregatit sa ne cunoasca. Traficul la ora 12 noaptea era chiar decent, deci nu au fost probleme in a ajunge repede. A urmat apoi procesul de internare iar eu ma gandeam ca ar trebui sa fie gata totul in cateva ore, lucru care ma bucura din mai multe motive, principalele fiind cele legate de durere.

         De aici insa a inceput aventura. Contractiile erau acolo in continuare, prezente si dureroase. Fiind toiul noptii, incercam fiecare sa ne odihnim cum puteam, insa era dificil. La mine era o adevarata aventura sa incerc sa dorm chircit intr-un colt undeva, insa incercam sa ma descurc cu ce aveam, dorind evident sa fiu de fata cand se va intampla nasterea.

          Ce nu stia niciunul din noi insa era ca acel moment era inca departe. Noaptea aceea a trecut, nici nu mai stiu cum, si am fost cumva bucuros cand am vazut ca se lumineaza ca macar puteam sa ma tin treaz mai usor. A mea sotie binevoia sa indure durerile foarte bine si am fost amandoi incantati sa vedem ca doctorul ginecolog al ei era de garda in ziua respectiva, astfel ca a fost prezenta in spital de foarte devreme. Fiind de garda, mai trebuia sa investigheze si alti pacienti, evident, insa auzind povesti despre alti ginecologi din acea locatie, faptul ca era ea de garda a fost o binecuvantare.

            La un moment dat stiu ca am plecat sa imi iau ceva de mancare intrucat oboseala isi spunea cuvantul si apoi am mers sa ma culc in rezerva sotiei, cu mentiunea ca urma sa ma sune cand va fi momentul. Acel moment a venit pana la urma si mi-am facut aparitia in salon.

       Oboseala isi spunea cuvantul la mine printr-o durere acuta de cap, insa nu voiam sa ma gandesc sau sa ma plang de asta, intrucat suspectam ca durerile pe care le indura a mea sotie tindeau sa fie putin mai puternice. Am apreciat grija doctorilor de acolo cand m-au vazut putin palid la fata, insa am zis clar ca ma descurc si ca nu eu am nevoie de atentie acum.

     Intr-un final, dupa o perioada de 18 ore cred (23, daca calculam de la prima contractie), baietelul nostru a venit pe lume. Stiu ca doctorii m-au rugat apoi sa merg cu ei in locul unde ii puneau pe toti nou-nascutii si stiu ca mai era in zona inca un tata a carui fetita tocmai se nascuse in salonul alaturat. Am stat acolo putin de vorba cu el sa ne dezmeticim amandoi, am vorbit cu doctorii sa aiba in vedere faptul ca vrem alimentatie de tip „san exclusiv”. Apoi am putut sa merg inapoi la a mea sotie si am putut sa il tin pe cel mic pt prima data in brate. Evident, cu temerile de rigoare, caci stiam cat de atent trebuie sa fii cu cei mici.

      Dupa aceea au urmat telefoanele catre rude si prieteni si apoi mersul acasa, al meu cel putin, caci rezerva era de o persoana plus un bebelus. A doua zi insa am putut sa stau linistit toata ziua acolo cu sotia si cel mic iar a treia zi am venit cu totii acasa, unde o serie intreaga de experiente noi ne astepta.

     Aici veti regasi si articolul in care am relatat momentele travaliului si al nasterii, asa cum le-am simtit si experimentat.

 

Sursa foto: Pexels

 

Biscuiti cu karob, fara oua

     Acum doua zile aveam pofta de biscuiti, facuti in casa bineinteles. Am scos din timp untul si apoi am stat linistita, ne-am jucat impreuna cu cel mic, ne-am plimbat, am facut tot felul de activitati si ca sa nu ne intrerupem, m-am gandit sa prajituresc direct seara, dupa ce se culca cel mic.

     Cand am ajuns la bucatarie, am inceput sa imi pregatesc pe masa toate ingredientele necesare inainte de a incepe procesul de preparare si… surpriza: nu aveam oua. Stateam linistita, stiind ca de obicei avem cele necesare pentru prajituri, insa uite ca nu aveam acum. Totusi, intrucat nu doream sa-l rog pe sot sa iasa in frig pentru cateva oua sau sa aman biscuitii pe a doua zi, m-am gandit sa incerc o reteta pe care o mai facusem o singura data acum mai bine de un an, reteta de biscuiti fara ou.

     Aceasta reteta imi aduc aminte ca a iesit grozav si prima data si ulterior am scris-o in caz de nevoie si am adaptat-o pentru stilul nostru, fara zahar, pentru a putea fi o gustare dulce si sanatoasa pentru noi si pentru copil.

  • Ingrediente:

– 370 grame faina;

– 250 grame unt moale 82% grasime (la temperatura camerei);

–6 linguri miere/ 6 linguri sirop de artar (dupa 1 an);

– 3 linguri lapte de capra/ vaca;

– 1/2 lingurita praf de copt;

– 2,5 linguri de karob cu varf (pudra de roscove).

  • Preparare:

     Daca aveti mixer planetar cu bol, puteti pune toate ingredientele, in ordinea de mai sus si amestecati intai la viteza mica, apoi la viteza mare timp de 2 – 3 minute, pana aluatul devine omogen.

     Daca folositi mixer manual, amestecati mai intai faina, untul si mierea la care adaugati praful de copt si in final pudra de roscove.

     Dupa ce aluatul devine omogen, il puteti transfera in tava de copt pe care punem hartie de copt. Eu aluatul l-am intins complet, direct in taxa de cuptor si am portionat biscuitii direct dupa ce s-a copt si s-a racit putin, insa puteti portiona aluatul inainte sub diverse forme preferate.

     Introducem compozitia in cuptorul preincalzit la 170ºC timp de 18 minute, sau pana cand s-au rumenit biscuitii.

     Pofta buna!

Iubiti-va copiii, nu-i mai raniti!

     Astazi am fost martora unei scene la care mi-as fi dorit sa nu iau parte si din pacate sunt prea dese aceste tipuri de scene cand nu ar trebui sa se intample deloc.

     Eram in parc, in plimbare, zapada multa, temperaturi negative, aer curat, oarecum liniste si cel mic dormea atat de linistit in brate, in manduca.

     La un moment dat, plimbandu-ma pe langa lac, in departare imi atrage atentia o persoana care parea ca face niste miscari brutale, bruste. Uitandu-ma mai atent, era o mamica impreuna cu cele doua fiice ale sale, una de maximum 2 ani, nu parea a fi cu mult mai mare decat al meu baietel, iar a doua fetita cred ca avea cam 3,5 – 4 ani.

     Mama brusca sania pe care statea mezina si aceasta se auzea cum a inceput sa planga, pesemne ca nu ii placea, nu se simtea bine si s-a speriat de brutalitatea miscarilor parintelui. Mai grav este ca dupa ce micuta a inceput sa se exteriorizeze, mama nu s-a gandit sa o linisteasca, ci s-a lasat la nivelul ei si s-a aplecat peste ea, sufocand-o cu zapada luata de pe jos, de mai multe ori.

     Nu-mi venea sa cred ca vad, eram oripilata! Cu cat ma apropiam, cu atat vedeam mai clar scena de groaza. Nu mai vorbesc de cat vizibil speriata era si sora mai mare. Eu mergeam incet, cel mic dormea, nu m-as fi putut deplasa prea repede (pe jos fiind gheata) si daca as fi reusit totusi sa intervin, ma gandeam sa nu se sperie cel mic din somn. Totusi, femeia incepuse sa tipe in timp ce ii tot punea fetitei zapada pe fata. De asemenea, nu stiam cum ar fi reactionat, avand un comportament violent am luat in calcul si posibilitatea de a da in mine sau inspre cel mic si nu doream sa risc.

     Cand m-am apropiat suficient de mult, dupa cum era drumul in parc, am auzit un glas mic, tremurand al surorii, care o intreba pe mama de ce planga sora ei. Mama, tipand, a raspuns ca nu stie de ce plange, poate ca-i e rau, nu? Mai vrei, ha? Mai vrei? Si iar o tura de zapada aplicata peste fata si in gura, insa tot acest comportament abuziv nu facea decat sa inteteasca spaima micutelor si pe cea mai mica dintre ele clar nu o oprea acest act din plans.

     Pentru o zi de luni erau surprinzator de multi oameni in parc, insa de inteles, fiind inca vacanta pentru copii. Nimeni nu intervenea, de cand imi atrasese mie atentia, in departare si cu cat ma apropiam, trecusera atatia oameni pe langa, multi adulti, care ar fi putut macar sa incerce sa o opreasca din acest comportament, macar sa ii atraga atentia verbal, sau sa o intrebe daca are nevoie de ajutor (poate efectiv simtea ca are nevoie de o pauza, e clar ca are probleme personale bine inradacinate, insa copiii nu sunt sacul de box ai nimanui pentru eliberarea de stres, doar de aceea exista ajutor specializat).

     De-abia cand am ajuns aproape in dreptul lor, un baiat ce parea nu mai mare de varsta adolescentei, s-a dus la mama si a inceput sa strige, sa ii atraga atentia sa nu mai maltrateze copilul.

     Ce vina avea copilul acela? Ce vina are orice copil care este abuzat verbal si/ sau fizic de catre parinte/ bunic/ tutore/ orice adult? Niciun copil nu ar trebui sa treaca prin astfel de experiente traumatizante, cu atat mai mult sustinute de oamenii care i-au dat viata, care se presupune ca il iubesc neconditionat, in care copilul ar trebui sa aiba cea mai mare incredere si sa se simta cel mai in siguranta.

     Tot universul este dat peste cap si copilul va ramane cu sechele pe viata, devine o victima care va ajunge un viitor adult fie abuzat, fie abuzator. Va creste cu o viziune gresita asupra lumii si va ajunge sa creada ca nu e suficient de bun ca sa fie iubit si sa ofere altor persoane iubire la randu-i. Va ajunge sa aibe probleme de adaptare in societate, va deveni antisocial sau va ajunge sa aibe manifestari violente din motive puerile.

     Avem o lege a copilului (Legea 272/2004) care interzice orice tip de pedeapsa, de abuz fizic, verbal, emotional sau de alta natura si totusi care in parcuri si in multe alte locuri pare ca nu exista sau ca nu se poate aplica. Chiar daca noi suntem adultii si ei copiii, nimic nu ne da dreptul sa ne aratam puterea in fata lor si sa ii umilim, sa ii injosim si sa ii intimidam doar pentru ca putem si pentru ca ei nu au capacitatea fizica si mentala de a ne face fata sau de a se opune comportamentului atat de nefiresc din partea adultilor.

     Imi doresc ca nimeni sa nu isi desconsidere copilul sau sa il priveze de iubire, cu atat mai mult sa nu il abuzeze, indiferent de forma de abuz. Copiii au nevoie iubire, de imbratisari calde, de parintii lor ca sa ii ghideze, sa creasca armonios si sa isi dezvolte capacitatile fizice si mentale, inteligenta emotionala pe care ar trebui sa se puna mai mult accent decat se face in prezent. Toti copiii merita mai bine si au nevoie de un mediu propice potrivit lor.

     Vazand scena de azi, dar si altele si citind si auzind tot felul de alte astfel de comportamente nedorite care au loc zilnic in jurul nostru, m-am bucurat si mai mult pentru al nostru copil, imi dau seama cat de norocos este cu noi, cu parintii lui, dar si cu cei din jurul sau, cu bunicii si prietenii apropiati, fara acte de violenta sau intimidari emotionale care vor lasa urme ce nu pot fi sterse vreodata.

 

Sursa foto: Pexels


     Mai puteti citi:

“Ce atata iubire…”

“I-auzi, altul care tuseste…”

De ce sa le spunem copiilor de unde vin bebelusii

     Vorbeam acum cateva zile cu verisoara mea, viitoare mamica, de care sunt foarte apropiata si cu care povestesc orice. Cum se apropie cu pasi repezi ziua nasterii celui mic, am atins intr-una din discutiile noastre aspectele nasterii, travaliului si alte lucruri asociate lor.

     La un moment dat, tot povestind, mi-a spus faptul ca are emotii si ca ar fi fost mai simplu daca bebelusii veneau intr-adevar cu barza. O inteleg perfect, isi pune multe intrebari, urmeaza un moment netrait pana acum, necunoscut si de obicei atunci cand urmeaza un astfel de moment, noi oamenii intram intr-o stare de nesiguranta, intrucat nu putem controla multe lucruri pe care am dori sa le stim cu certitudine. Si eu am trecut prin acest cumul de stari care simteam ca imi inunda corpul, cu toate intrebarile aferente, insa l-am tinut in frau ca sa nu ma doboare psihic, sa nu ma simt vulnerabila in fata momentului nasterii si a functionat.

     Sa fim sinceri, imi imaginez ca toti viitorii parinti (cu atat mai mult viitoarele mame) au emotii cu atat mai mari cu cat se apropie momentul nasterii, un moment unic, plin de emotii traite intens si totodata un moment ce marcheaza venirea pe lume a celui mai asteptat membru al familiei.

     Pana la urma cine nu se gandeste la ziua cea mare, la nastere, la momentul intalnirii cu bebelusul? Cine nu isi pune intrebari daca o sa fie bine, daca o sa decurga asa cum trebuie, cand va stii ca a intrat cu adevarat in travaliu, daca o sa se nasca la termen, daca o sa apara complicatii? Cred ca toti ne-am pus aceste intrebari inainte de momentul cel mare. Totusi, conteaza sa fim tari, puternici, sa ne mentinem sub control emotiile, trairile si sentimentele puternice si sa le temperam ca sa nu ne conduca ele pe noi.

     Poate va intrebati ce i-am spus verisoarei dupa acea afirmatie cu barza. Am spus ceva ce m-a facut sa scriu acest articol, sa impartasesc cu voi, pentru ca mi se pare atat de frumos, de firesc si de important si mi-as dori ca toate mamele sa se simta asa cum ma simt eu impreuna cu puisorul meu atunci cand ne jucam astfel, dupa cum voi povesti in continuare.

     I-am spus ca este mai bine ca bebelusii nu vin cu adevarat cu barza, desi o inteleg de ce afirma acel lucru si nu este de condamnat. Daca bebelusii erau adusi de barza, nasterea nu ar mai fi resimtita atat de personal, ca parte din noi, iar copilul totodata, desi al nostru, nu l-am resimti ca parte din noi.

     Baiatul nostru are 1 an si 4 luni si intelege foarte multe, ii vorbim normal si corect, nu stalcit si cu cuvinte inlocuitoare folosite pentru anumite obiecte/ lucruri/ parti ale corpului. Pana la urma, orice copil, cat de mic ar fi, daca i se ofera ocazia, daca este auzit, ascultat, daca se simte iubit, respectat si mereu in siguranta cu parintii, va intelege mai multe decat un alt copil caruia nu i se ofera atentia cuvenita si explicatii (simple, dar atat de utile) cu privire la tot ce este in jurul sau, pentru a intelege lumea mai bine.

     Cel mic stie ca a fost in uter, in interiorul burtii lui mami si stie ca a fost conectat cu mami la buric, in interior, ca sa poata manca si sa creasca. Atunci cand vrea sa ii mai repovestesc asta, isi ridica bluza si imi indica buricul lui, apoi indica spre mine, ca sa ii arat buricul meu si sa ii mai povestesc cum eram legati prin intermediul unui cordon ombilical la buric. Este ceva minunat, este un sentiment pe care nu il pot descrie, dar care este atat de intim, plin de esenta, de emotii pozitive, de fericire.

     Este ceva ce merita simtit in fiecare zi, copilul chiar face parte din noi si ne dorim sa impartaseasca aceste trairi cu noi, atat cat poate luand in calcul varsta si nivelul sau de intelegere.

     Bineinteles, copiii vor creste si vor aparea alte intrebari care sa aprofundeze subiectul, insa este un aspect firesc, normal din natura umana si pe de alta parte nu dorim sa le ascundem lucruri sau sa ii mintim cu privire la ele pentru ca atunci cand vor auzi adevarul din alta parte si vor confrunta informatiile cu ceea ce stiu de la noi, increderea le va scadea si nu vor mai fi asa dispusi sa povesteasca parintilor orice; cu siguranta ca nu ne dorim sa afle aspecte de natura si educatie sexuala din alta parte decat din intimitatea casei, unde mama si tatal decid cum sa abordeze mai bine esenta situatiei. Altfel, ar putea incepe sa se ascunda, sa caute raspunsuri pe internet sau din alte surse si cand vor creste sa fie mai curiosi decat ar fi cazul.

     Voi cum ati abordat acest subiect cu cei mici?

 

Sursa foto: Pexels


     Mai puteti citi:

Atunci cand dormi…

Travaliul si nasterea naturala

O pauza binemeritata

Alegerea medicului ginecolog potrivit

Fulgi de orz cu lapte de capra

     Orzul poate fi introdus in alimentatia bebelusului incepand cu varsta de 8 luni, intrucat contine gluten, iar daca in familie au existat cazuri de boala celiaca, atunci este bine sa asteptati varsta de 1 an pentru a-l oferi copilului.

     Orzul este un aliment de nelipsit in meniul baietelului nostru la micul dejun si este foarte gustos si in acelasi timp, sanatos, avand de 3x mai multe fibre decat ovazul si numeroase vitamine si minerale.

     Laptele de capra este de asemenea, cel mai potrivit lapte in alimentatia copilului, intrucat are numeroase beneficii si se apropie ca textura de laptele matern (am povestit pe larg aici beneficiile acestui tip de lapte si de ce il preferam in locul celui de vaca atat pentru micut, cat si pentru noi, adultii).

  • Ingrediente:

– 40 grame fulgi orz, clatiti inainte in apa rece;

– 200 ml lapte de capra;

– optional: indulcitor natural (1 lingurita sirop de artar/ 1 lingurita dulce de stevie/ 1 lingura miere) (dupa 1 an).

  • Preparare:

     Dupa ce laptele a ajuns la temperatura de fierbere, se adauga fulgii de orz si indulcitorul si se amesteca aproape continuu (ca sa nu se lipeasca de oala), timp de 10 minute, la foc mic.

     Pofta buna!

 

Scutecele in primul an de viata al bebelusului

     Pe cand eram insarcinata, am citit mult despre tot felul de produse necesare nou-nascutului, iar printre acestea se numara si scutecele, bineinteles. Sunt necesare si este important sa ne inarmam cu informatii utile din timp, sa incercam sa alegem masura potrivita, un tip de scutec cat mai bun pentru copilul nostru si sa ne pregatim mental pentru o perioada de consum constant de scutece si implicit, de cheltuieli, fara a o prelua asupra noastra ca un factor de stres, ci ca un lucru absolut normal care se intampla odata cu nasterea mult doritului copil.

     Noi alternam inca din primele luni scutecele de unica folosinta cu cele lavabile (ceea ce ne-a scutit de multe cheltuieli), insa daca e sa facem cateva calcule luand in calcul doar scutecele din prima categorie, numarul de scutece folosite si banii platiti pe acestea ajung la niste numere impresionant de mari.

     Desi pare un proces neplacut, schimbatul scutecelor este un aspect foarte important care ne poate ghida daca cel mic este sanatos sau daca sufera de deshidratare, constipatie sau daca sunt necesare anumite investigatii si cu cat veti avea exercitiu in schimbatul scutecelor, cu atat va va fi mai usor sa o faceti. In functie de numarul de scutece schimbate, de culoarea si/ sau mirosul urinei si al scaunului, dar si in functie de starea de spirit a bebelusului, ne putem da seama daca ii este bine (pana la urma nu sta totul in numere, acestea fiind estimative, ci in cum ii observati comportamentul).

     Cum fiecare dintre noi are un buget alocat pentru anumite lucruri si dupa cum stiti, este important sa fim chibzuiti in ceea ce priveste cheltuielile aferente odata cu nasterea copilului, mai jos va redau cateva calcule ca sa va fie mai usor sa stiti la ce sa va asteptati, de cate scutece aveti nevoie pentru bebelus si care ar fi costul aproximativ.

     In prima luna de viata, un bebelus foloseste, in medie, 10 – 12 scutece pe zi, ceea ce duce la o medie de 320 de scutece utilizate.

    Dupa prima luna, intre lunile 1 – 5 de viata, numarul de scaune scade si astfel se reduce si numarul de scutece folosite, fiind necesare aproximativ 8 – 10 scutece pe zi, ducand consumul la o medie de 260 de scutece pe luna.

     Din luna a cincea, tranzitul intestinal se stabilizeaza, organele interne fiind mai dezvoltate acum si pe zi un bebelus va avea nevoie de circa 8 schimburi de scutece, adica 240 de scutece pe luna.

     Luand in calcul brandul Pufies (l-am dat ca exemplu pe acesta intrucat noi am ales cu mare atentie acest brand, fiind mai subtiri, cu aspect atragator pentru cei mici, cu grad de absorbtie mare si pret potrivit, dar si cu pachete BIG BOX economice, precum acesta), pentru 320 de scutece puteti plati aproximativ 190 lei, pentru 260 de scutece pretul este in jur de 156 lei, iar 240 de scutece costa aproximativ 144 lei. Bineinteles, preturile difera in functie de cantitatea luata si magazinul de la care le achizitionati.

     Este important sa verificam scutecele constant si sa le schimbam de indata ce acestea s-au udat/ murdarit, pentru a evita contactul prelungit al pielii bebelusului cu bacteriile din urina si din materiile fecale. Cel mai indicat este sa fie schimbat inainte de masa, mai ales atunci cand este foarte mic, pentru a putea observa ritmul de eliminare.

     In concluzie, in primul an de viata al bebelusului, in functie de greutatea acestuia si numarul de scutece schimbate, puteti achizitiona intre 2500 si 3000 de scutece.

 

Sursa articol: Link 1

Sursa foto: Pixabay


     Mai puteti citi:

Scutece lavabile vs. scutece de unica folosinta

Lista extinsa de cumparaturi pentru proaspetii parinti

Documente necesare dupa nastere

Alegerea pediatrului potrivit

Pregatirea camerei pentru nou-nascut

Aspecte care influenteaza starea de bine a bebelusului

Sughitul la bebelusi

     Stiu de la parintii mei ca atunci cand eram mica, sughitam foarte des si nu stiau ce modalitati sa mai gaseasca pentru a reduce sughitul. Totusi, pe atunci existau putine surse de informare si tot ce se stia se transmitea pe cale orale, neexistand acces la atatea studii, carti si site-uri cu detalii medicale de acest gen.

     Sughitul este un proces extrem de comun la bebelusi, nu este nimic anormal in a sughita, dar nici periculos si desi pare ca provoaca discomfort, bebelusii nu sunt deranjati de sughit. Pana la urma, sughitul apare chiar si atunci cand bebelusii sunt inca in uterul mamei, fiind un reflex natural al organismului.

  • De ce apare sughitul

     Sughitul la bebelusi este un “simptom” al bunei dezvoltari a organismului si s-a observat faptul ca acesta poate fi declansat in urmatoarele situatii cel mai adesea:

– bebelusul mananca prea mult;

– mananca prea repede;

– inhaleaza prea mult aer (eventual in timpul suptului/ mesei);

– se schimba brusc temperatura in stomac (daca spre exemplu mananca un preparat cald si la cateva minute bea apa/ lapte rece);

– reflux gastroesofaginal – mancarea partial digerata, impreuna cu sucul gastric din stomac urca inapoi pe esofag, cauzand discomfort si arsuri, care trecand de diafragma o pot irita si cauza sughiturile (de aceea este indicat dupa fiecare supt/ masa sa tinem ridicat bebelusul pentru a eructa, pentru a elimina aerul inghitit in timpul meselor).

     Totusi, daca bebelusul sughite pentru perioade foarte lungi de timp si pe langa refluxul gastroesofagian mai prezinta si alte simptome care arata discomfortul resimtit, este indicat sa va sfatuiti cu medicul pediatru care urmareste evolutia copilului, pentru un tratament adecvat prescris de specialist si nu “dupa ureche”.

  • Durata sughitului

     Sughitul poate dura in unele momente si 10 minute, sau chiar mai mult si se poate repeta de mai multe ori pe zi. Important este sa urmariti starea bebelusului, pentru ca atat timp cat acesta se simte bine, este fericit, se comporta firesc si nu pare deranjat de sughituri, este bine si nu aveti motive de ingrijorare.

  • Metode de reducere a sughitului

– dupa fiecare supt este bine sa ridicati pe umar bebelusul pentru a putea ragai;

– daca se intampla foarte des sa sughite dupa supt, incercati o reatasare corecta la san, ca cel mic sa cuprinda si mamelonul cu buzele, nu doar sfarcul;

– daca cel mic este hranit cu biberonul, doctorii pediatri recomanda ca dupa o jumatate din cantitatea totala de lapte de consumat sa ii oferiti o pauza de eructare, urmand ca dupa 5 minute sa reveniti la momentul hranirii;

– incercati repozitionarea biberonului astfel incat aerul din sticla sa fie la fundul acesteia, si nu langa tetina;

– este indicat, ca indiferent de metoda de hranire (san sau biberon) a bebelusului, daca nu adoarme in timpul mesei, dupa ce termina de mancat sa il tineti ridicat pentru 20 de minute;

– mai pot ajuta mangaierile pe spate care transmit caldura sau leganatul usor in brate;

– daca sughitul apare de la frig, imbratisarile ajuta (la fel si invelirea temporara cu un strat subtire/ o paturica) – caldura relaxeaza difragma si atsfel inceteaza sughiturile.

  • Ce sa nu incercati pentru incetarea sughitului

– sucul de lamaie – bebelusii au nevoie doar de lapte, nu de lamaie, mai ales in primele 6 luni de viata; sucul de lamaie creste aciditatea in stomac si poate irita tubul digestiv. In plus, lamaia se recomanda a fi introdusa in alimentatia celui mic abia dupa 7-8 luni, in functie de gradul de dezvoltare;

– nu zdruncinati/ nu speriati bebelusul – aceste metoda provoaca discomfort si nu atenueaza sughitul;

– nu incercati niciodata sa tineti respiratia bebelusului;

– nu il trageti de limba, urmat de apasarea fruntii sau a fontanelei (sincer am fost socata sa gasesc ca aceasta metoda este incercata de multi parinti, in special in Statele Unite, nu stiu la noi care este situatia, dar sigur merita sa fie mentionata ca fiind periculoasa pentru bebelus).

     In concluzie, copiii mici nu au nevoie de remedii “minune” ci de rabdare, sughitul va trece de la sine si este mai bine sa nu “interferam” in acest proces natural al organismului, iar daca aveti nelamuriri sau anumite temeri, discutati-le fara probleme cu pediatrul bebelusului.

 

Surse articol: Link 1Link 2

Sursa foto: Pexels

Ikigai, o filozofie de urmat

     Parentingul este despre parinti, si nu despre copii. Daca noi suntem bine cu noi insine, vor fi si copiii, pentru ca, stim foarte bine cu totii, copiii sunt foarte usor influentati de noi, de starile noastre si atunci avem mult de “lucru” cu propria persoana ca sa atingem acele puncte de fericire, de relaxare, de intelegere, de rabdare si sa le putem oferi celor mici sansa sa ne simta complet implicati si iubitori, indiferent de situatie.

     Avem nevoie sa ne reamintim constant sa nu uitam de noi, parintii, iar in momentele cand copiii nostri se odihnesc sau sunt plecati la bunici/ prieteni, este important sa avem si mai multa grija de noi, de bunastarea noastra si daca simtim nevoia sau dorinta de a face ceva care pare dificil de parcurs cu cel mic in zona sau pur si simplu nu avem timp cat suntem cu el/ ea, sa punem in aplicare atunci cand nu sunt in preajma (aici putem sa ne gandim la activitati variate precum citit, scris, lego pentru adulti, activitati casnice sau alte activitati sau proiecte personale care necesita timp dedicat si care va fac placere).

     La ultimul Craciun, printre cadourile primite am regasit o carte care mi-a atras atentia imediat si pe care stiam ca o voi parcurge cu foarte mare interes. M-as bucura sa o citeasca cat mai multe persoane, intrucat este un adevarat izvor de informatii care pot fi puse in practica cu usurinta si care cu siguranta vor ajuta la imbunatatirea calitatii vietii adultilor, dar si pe a celor mai mici membri.

      Cartea se numeste “Ikigai – Secrete japoneze pentru o viata lunga si fericita” si este foarte usor de citit, de inteles, cu explicatii foarte clare, avand la baza 1 an de cercetari teoretice asupra conceptului de ikigai si interviuri cu persoane din Japonia care practica ikigai, de la care avem ce invata.

     Cartea o puteti gasi aici, dar si pe site-ul editurii Humanitas, pe elefant.ro sau pe site-ul magazinului online eMAG.

  • Ce este, de fapt, ikigai?

     Ikigai este un concept japonez care inseamna “fericirea de a fi mereu ocupat” si reprezinta sensul vietii, misiunea pe care fiecare dintre noi o stabileste. Ikigai se regaseste ascuns in interiorul nostru si este responsabil de o existenta indelungata si fericita in randul niponilor, iar potrivit locuitorilor din Okinawa, insula cu cele mai multe persoane centenare din lume, ikigai este motivul pentru care ne trezim dimineata.

     Atunci cand avem un ikigai concret, cand avem o mare pasiune care ne ofera satisfactie si fericire, avem un sens al vietii bine stabilit, iar cu ajutorul acestei carti am putut descoperi numeroase aspecte ale filozofiei japoneze care pot fi urmate, pentru “o sanatate de durata a corpului, mintii si spiritului”, dupa cum mentioneaza autorii cartii.

  • Factori care favorizeaza o viata indelungata si fericita

mentinerea unei minti active – atunci cand ne mentinem mintea activa, ocupata cu activitati care ne fac placere si care ne stimuleaza creierul, procesul de imbatranire se reduce. Lipsa exercitiului mental provoaca pierderi la nivel neuronal si astfel se diminueaza capacitatea de reactie la diversi stimuli.

reducerea nivelului de stres in mod constient – stresul are o mare influenta asupra persoanelor si din cauza acestui fapt, multe dintre acestea imbatranesc prematur. Chiar si Institutul American al Stresului a ajuns la concluzia ca cele mai multe probleme de sanatate sunt cauzate din cauza nivelului ridicat de stres, in urma cercetarilor facute.

     Ritmul alert, competitia continua, conectarea 24 ore din 24 la tehnologie supune corpul la niste factori de stres care fac ca neuronii sa activeze glanda suprarenala, glanda responsabila de eliberarea adrenalinei si a cortizolului, iar in exces, stresul afecteaza neuronii asociati cu memoria si inhiba secretia altor hormoni, acest proces putand duce la aparitia insomniei, anxietatii, cresterea presiunii arteriale sau chiar depresie.

     Tocmai din motivele enumerate este important sa avem grija, sa prevenim aparitia unui nivel prea mare de stres resimtit, sa devenim mai constienti de noi, de actiunile noastre si de ce se intampla in jur. In acest sens, ajuta exersarea constiintiei depline (mindfulness) si prin mult exercitiu, meditatie, yoga, exercitii de respiratie si cunoasterea corpului putem ajunge la aceasta stare de relaxare.

– mentinerea unui regim alimentar sanatos – hara hachi bu sau “stomacul la 80%”, o intelepciune dupa care japonezii se ghideaza si care recomanda sa nu se manance pana la satietate; atunci cand percep stomacul plin in proportie de 80%, cand simt ca sunt aproape satui, nu mai mananca.

     De asemenea, alimentele consumate conteaza foarte mult, iar printre cele considerate secrete ale longevitatii locuitorilor din Okinawa, datorita continutului lor de antioxidanti se regasesc tofu, morcovi, varza, alge, ceapa, muguri de soia, boabe de soia, cartoful dulce si ardeiul. Niponii mananca cel putin cinci feluri de mancare cu legume sau fructe, pe zi, cerealele sunt la baza alimentatiei si consuma foarte putin zahar (iar atunci cand o fac, utilizeaza zahar din trestie).

reducerea sedentarismului – asa cum mintea necesita antrenament ca sa nu se deterioreze, acelasi lucru este valabil si pentru corp. Sedentarismul favorizeaza aparitia obezitatii prin dereglari alimentare sau a hipertensiunii arteriale, dar si a altor patologii precum bolile cardiovasculare, osteoporoza sau chiar anumite tipuri de cancer, care afecteaza longevitatea omului.

     Sunt multe studii efectuate in ultimii zeci de ani care ne demonstreaza efectele negative ale sedentarismului si fiind o problema intalnita in toate etapele vietii, este important sa avem o viata activa si sanatoasa, de la varste mici pana la cele mai inaintate.

     Un stil de viata mai activ ne face sa ne simtim mai bine, mai impliniti, in armonie cu noi si cu doar cateva modificari mici de rutina zilnica putem face acest lucru posibil. Pana la urma, nu este neaparat vorba despre efort sustinut (precum practicarea unui sport sau mers la sala de sport/ fitness), ci este despre a fi activi pe parcursul zilei:

– putem merge pe jos la serviciu, sau daca drumul este prea lung, sa parcurgem macar o portiune din drum in plimbare (coboram cu 1 – 2 statii mai devreme/ mergem 20 de minute si luam din drum transportul pana la serviciu);

– putem urca si cobori scarile in loc de lift sau scari rulante;

– este indicat sa ne gasim activitati sociale, pentru a evita statul in fata televizorului;

– inlocuirea gustarilor nesanatoase cu fructe, alune, nuci;

– sa ne facem numarul de ore de somn necesar (indicat intre 7 ore si 9 ore pe noapte, in functie de persoana, varsta, si alti factori care tin de individ).

  • Este important sa dam un sens vietii, pentru a trai mai mult si mai bine 

     Noi, oamenii, avem nevoie de un motiv pentru a trai si, odata descoperit propriul ikigai, este important sa nu ne abatem din drum, cu mult curaj si perseverenta.

     Dupa cum spun chiar Hector Garcia si Francesc Miralles in carte, “nu exista nicio reteta magica pentru fericire, pentru a trai propriul ikigai, dar unul dintre ingredientele fundamentale este capacitatea de a intra in starea de flux”.

     Acest flux de care pomenesc cei doi autori este acea stare in care suntem complet implicati intr-o activitate, incat nimic altceva nu mai conteaza si in care suntem atat de concentrati, incat timpul pare ca trece mai repede.

     Pentru a intra si a ne pastra in starea de flux pentru mai mult timp, putem aplica cateva tehnici:

– alegerea unei provocari suficient de dificle, fara a fi in exces;

– desemnarea unor obiective clare;

– concentrarea pe o singura activitate si nu multitasking.

     Pentru a ne mentine un ikigai bine definit, avem nevoie de rezilienta – capacitatea noastra de a face fata problemelor aparute, obstacolelor intampinate. Este ideal sa ramanem concentrati pe obiectivele stabilite, pe ce este cu adevarat important pentru noi si la primele dificultati aparute sa nu ne descurajam. Cu rabdare, flexibilitate, usurinta de adaptare la situatiile aparute putem atinge si pastra ikigai-ul; de retinut este faptul ca trebuie sa ne concentram pe factorii pe care ii putem controla, si nu pe cei asupra carora nu avem niciun control.

  • Cele 10 legi ale Ikigai-ului

Cartea este cuprinzatoare, contine multe elemente care merita mentionate, printre care si aceasta lista cu cele 10 legi care stau la baza filozofiei japoneze:

  1. Fii mereu activ, nu te pensiona niciodata;
  2. Priveste lucrurile cu calm;
  3. Nu manca pe saturate;
  4. Inconjoara-te de prieteni buni;
  5. Fii in forma pentru urmatoarea ta aniversare;
  6. Zambeste;
  7. Reconecteaza-te la natura;
  8. Fii recunoscator;
  9. Traieste clipa;
  10. Urmeaza-ti ikigai-ul.

     Fiecare dintre noi are o pasiune, un talent si odata ce ne descoperim ikigai-ul, este benefic pentru noi sa ni-l mentinem activ, sa-l urmam si sa-l cultivam zilnic. Acesta ne da sens vietii si ne ajuta sa avem activitati placute in care sa ne cufundam cu toata fiinta si ne face sa dam tot ce e mai bun din noi.

     Va doresc sa va descoperiti si voi ikigai-ul si sa va mentineti corpul si mintea sanatoase.

 

Sursa articol: Cartea “Ikigai – Secrete japoneze pentru o viata lunga si fericita”

Sursa foto: Pexels

Atmosfera de Craciun si de ce nu ne-am mintit copilul in legatura cu existenta lui Mos Craciun

     Doar ce au trecut zilele de Craciun. Zilele trecute eram impreuna cu familia, adunati toti in sufragerie, intr-un decor festiv, cu muzica de sezon pe fundal, langa brad, cu cadou ce astepta sa fie desfacut, mancare gustoasa de consumat si un baietel sprinten care adora sa fie inconjurat de cei mai apropiati, fara sa fie atras de cadouri (mai ales ca nu punem accent pe acest aspect).

     Si nu doar in ziua de Craciun. Noi am inceput oficial mesele de Craciun din prima saptamana completa din decembrie – nu va ganditi ca este ceva stresant, chiar deloc (nu pentru noi). Intrucat ne dorim sa facem resimtita atmosfera de Craciun inca de la inceputul lunii si cum dorim sa ne potrivim la program cu prietenii, ne stabilim datele astfel incat sa ne putem intalni cu toti pana in ziua de Craciun, ca mai apoi sa putem petrece timp alaturi de bunicii celui mic (facem asa anual, devenind o traditie pentru noi).

  • Nu cadourile sunt importante, ci atmosfera creata si timpul petrecut impreuna

     Baiatului nostru i-am povestit din timp de aceasta sarbatoare, ce presupune, faptul ca vom petrece timp impreuna cu prieteni dragi si cu bunicii, asa cum facem de obicei, totodata cu 3 elemente nou introduse: bradul de Craciun, cadourile si Mos Craciun.

     Cu bradul de Craciun am rezolvat repede, pe 6 decembrie am fost impreuna la piata de brazi si l-am rugat pe cel mic sa isi aleaga un brad din doi selectati de noi (brazi naturali, crescuti in pepiniere special concepute pentru a fi vanduti si mai apoi decorati pentru sarbatoarea Craciunului).

     S-a acomodat imediat cu existenta bradului in casa fara a reprezenta o piedica sau un pericol pentru el si ulterior ne-a urmarit atent cum il decoram.

     Desi noi nu punem accent deloc pe aspectul cadourilor, intrucat mai important este timpul de calitate impreuna cu cei dragi noua, iar cel mic resimte din plin implicarea, prezenta si conectarea cu noi, i-am povestit de faptul ca in acele zile organizate ca mese de Craciun, va primi cadouri (am stabilit sa i se ofere un cadou de la fiecare si nu mai multe: un cadou de la prieteni, doua cadouri din partea ambelor perechi de bunici si un cadou din partea noastra, a parintilor, mai mult decat suficient).

    Argumentele care stau la baza sunt reprezentate de faptul ca nu ne dorim ca cel mic sa se simta coplesit si suprastimulat de prea multe cadouri de care nu are nevoie, in special pentru ca noi petrecem foarte mult timp impreuna cu el si nu simte nevoia de a compensa cu jucarii. Are si el jucarii, nu ma intelegeti gresit, insa are cateva cu care se joaca cu adevarat (foarte putine), impreuna cu noi, iar cel mai mult timp il petrecem citind, explicand imagini din carti alese de el, joaca cu motanul, cu carioci si alte activitati casnice pe care le facem impreuna si care ii ofera o satisfactie intrinseca exceptional de mare.

     Copiii care primesc multe cadouri sunt mai agitati, se joaca superficial cu cele primite, nu se pot bucura cu adevarat doar de unul/ doua obiecte si se plictisesc repede, dorind altele (acestia, de obicei, ajung sa fie greu de multumit, fiind rasfatati cu tot felul de lucruri).

  • De Craciun nu il sarbatorim pe Mos Craciun, ci sarbatorim Craciunul

     Cel mic stie faptul ca Mos Craciun este un simbol al Craciunului, un personaj de poveste si ca face parte din povestile de Craciun, fara a avea nimic de a face cu oferirea cadourilor de Craciun.

     Mos Craciun este pana la urma, fiecare dintre noi, cei darnici, si nu ne-am pus niciodata in gand sa-l mintim in legatura cu acest personaj. Stie faptul ca toate cadourile primite sunt de la mami si tati, bunici, nasi si nu de la o persoana straina care pune darurile sub brad intrand prin efractie in casa (clar ca astfel nu se transmite un sentiment de siguranta).

     Magia sarbatorilor nu dispare odata cu cunoasterea adevarului despre Mos. Atmosfera de sarbatori este redata de noi, oamenii de pretutindeni, prin muzica, dans, voie buna, prin diverse elemente specifice Craciunului si prin tot felul de activitati desfasurate impreuna cu cei mici, cu familia si prietenii. Sarbatoarea Craciunului este pana la urma despre timp petrecut impreuna si iubire neconditionata, astfel ca si darurile ar trebui oferite din suflet, fara a se astepta nimic in schimb si fara a fi introdus in plan o persoana necunoscuta.

     De asemenea, copiii, in general, daca asteapta cadouri, se vor bucura sa le primeasca de la parinti/ bunici/ alte persoane apropiate, stiind ca acestia din urma au tinut cont de dorintele lor. In plus, cu cat copilul va creste, cu atat vor aparea intrebari noi, logice, mai elaborate pentru a intelege mai bine care este treaba cu Mosul asta si nu e indicat sa ne afundam in minciuni.

     Pana la urma, ce exemplu oferim celor mici, daca ii mintim/ pacalim? Asa cum noi nu ne dorim sa avem o realitate alterata, nici ei nu isi doresc sa le fie prezentata o realitate falsa, iar atunci cand, inevitabil, se ajunge la momentul adevarului, copilul poate suferi o deceptie cu atat mai profunda cu cat este mai implicat in aceasta poveste cu Mos Craciun si existenta sa.

     Pe de alta parte, dupa ce vor afla adevarul, vor incepe sa se indoiasca si de alte lucruri spuse de parinti si cu cat afla ca li s-au spus mai multe neadevaruri, cu atat relatia de incredere formata se destabilizeaza.

  • Psihologii sustin parintii care nu isi mint copiii in legatura cu existenta lui Mos Craciun

     Aceasta situatie a fost dezbatuta si de psihologi, care sustin, de asemenea, faptul ca este mai bine sa le spunem de la inceput adevarul copiilor nostri (acest adevar doar ii va ajuta si nu ii va afecta in mod negativ, nici nu le va distruge sarbatorile de iarna).

     Printre motivele sustinute de Dr. Justin Coulson este si faptul ca mintindu-i, nu le sustinem imaginatia. Copiii, atunci cand au sustinere, ajutor si multe povesti deja citite si aspecte reale in legatura cu care nu sunt pacalitit, isi pot dezvolta mai usor imaginatia, pot crea ei insisi mai multe povesti sau mai multe variante ale aceleasi povesti si cunoscand adevarul despre personaje precum Mos Craciun, ca fiind doar un simbol si un personaj, isi pot imagina ca exista. Astfel, va puteti crea propriile povesti si jocuri de Craciun, facand totul mai amuzant, fara sa fiti nevoiti sa inventati minciuni.

     In concluzie, copiii ai caror parinti nu ii mint in legatura cu existenta mult cunoscutului Mos Craciun (sau a altor personaje), dupa cum spun si unele cercetari, isi pot dezvolta mai usor imaginatia si pot face mai usor diferenta intre ce exista in realitate si fantezie.

 

Sursa foto: Pexels


Mai puteti citi:

Sfaturi pentru un Craciun fara pericole pentru cei mici

Pregatiti pentru Craciun

De ce isi lovesc copiii intentionat capul

      Lovirea capului in mod intentionat este un aspect comun in cazul copiilor trecuti de varsta de 1 an. In jur de 20% din numarul copiilor cu varsta cuprinsa intre 1 – 3 ani dezvolta acest obicei, baietii fiind mai predispusi la acest comportament decat fetele.

     Cel mai adesea, copiii sanatosi incep sa-si loveasca/ legene mai puternic capul de anumite obiecte (perete, calorifer, scaun, mobila, alte obiecte masive si/ sau eventual cu suprafete dure) dupa 1 an, apogeul fiind atins intre 18 si 24 de luni – la unii copii aceasta etapa poate dura cateva luni, iar in cazul altor micuti, chiar ani, desi cei mai multi dintre ei dupa varsta de 3 ani inceteaza sa mai repete miscarea.

  • Motive pentru care cei mici isi lovesc capul in mod intentionat

– relaxare – desi suna ciudat, expertii considera ca multi copii fac acest gest pentru relaxare; isi lovesc capul in mod ritmic pentru a-si spori starea de confort sau de a-si induce starea de somn;

– reducerea nivelului de durere – copiii isi lovesc capul intentionat de perete, calorifer, televizor, pat sau alte obiecte mari atunci cand resimt durere, in special cauzata de aparitia dintilor sau infectie la nivelul urechii. Loviturile ii fac pe cei mici sa se simta mai bine, distragandu-si atentia de la sursa principala de durere;

– frustrare – pot exista cazuri in care copiii de peste 1 an care au un tantrum sa isi loveasca capul in mod intentionat in acel moment pentru a incerca sa se “elibereze” de emotiile puternic resimtite; intrucat le este dificil sa se exprime verbal, neintelegand toata paleta de emotii si sentimente, reactioneaza fizic, incercand sa se calmeze/ relaxeze;

– nevoia de atentie – daca copilul mic se loveste cu capul de perete/ alte obiecte in mod repetat, acest lucru poate sugera ca doreste sa atraga atentia, iar daca din partea parintelui atrage o reactie puternica, va face aceasta actiune in continuare pentru ca simte nevoie de atentie si observa ca este usor sa o “castige” asa (de obicei, acest lucru se intampla cand parintii nu petrec, din varii motive, suficient timp cu cel mic/ cea mica si copilul ajunge sa recurga la aceasta metoda pentru a se simti vazut si auzit;

– problema de dezvoltare – in anumite cazuri, lovitul capului poate fi un simptom asociat autismului si altor tulburari in dezvoltare, insa este intotdeauna insotit si de alte aspecte ce indica o problema medicala (rareori, lovitul capului, fara alte indicii, poate semnala o problema serioasa).

  • Aspecte importante de urmarit 

– lipsa abilitatii de a indica – in jurul varstei de 14 luni, cei mai multi dintre copii indica anumite obiecte pentru a ii face pe ceilalti sa se uite/ sa numeasca acele obiecte;

– inabilitatea de a urmari cu privirea – pana la implinirea varstei de 14 luni, cei mici invata sa se uite in aceeasi directie in care se uita si adultul care ii insoteste;

inabilitatea de a pretinde ca se joaca – pana la 14 luni, copiii isi dezvolta abilitatea de a se juca utilizand obiecte in alt scop decat cel real (de exemplu, pretind ca se piaptana cu un cub, sau isi pun un cub in cap care sa aibe rol de palarie).

     Aceste comportamente sunt, adesea, absente in cazul copiilor care sufera de tulburare de spectru autist, insa cel mai indicat este sa urmariti evolutia copilului si daca in jurul varstei de 1 an si 6 luni incepe sa dezvolte macar una dintre aceste abilitati, sansele de a dezvolta autism sunt foarte mici. Daca totusi, aveti anumite ingrijorari, dupa aceasta varsta cel mai indicat este sa vorbiti cu medicul pediatru si sa mergeti la un consult de specialitate pentru a va infirma/ confirma banuielile.

  • Ce se poate face 

     Oferiti-le copiilor vostri atentia cuvenita (petreceti timp cu ei, jucati-va impreuna), dar nu atunci cand se lovesc intentionat. Daca acestia observa ca va deranjeaza puternic actiunea desfasurata, o vor repeta pentru a va face sa reactionati la fel, considerand ca doar asa va pot capta atentia.

     De asemenea, puteti pretinde ca nu se intampla – de obicei, loviturile sunt usoare si daca nu observa vreo reactie din partea parintilor, dupa cateva incercari, renunta si isi gasesc alta activitate de facut.

     Daca nu este pus accentul pe De ce faci asa? Termina!  si incercati sa ii distrageti atentia cu alte activitati/ obiecte, explicandu-i pe scurt, pe un ton bland, ca nu e indicat sa faca asa, nu isi va canaliza toata energia in repetarea lovitului intentionat si astfel etapa va trece de la sine mai usor.

     Copiii nu se ranesc cu adevarat, iar cei mai multi dintre cei sub 3 ani nu pot genera suficienta forta ca sa isi cauzeze durere puternica sau probleme neurologice. Copiii care dezvolta acest comportament nu vor avea probleme de dezvoltare si coordonare, avand parte de dezvoltare in mod corespunzator varstei lor.

     Un studiu de avengura axat pe aceasta problema relativ minora din punct de vedere comportamental in cazul copiilor sanatosi a evidentiat faptul ca acestia sunt vizibil mai avansati (in dezvoltarea fizica si mentala) in comparatie cu copiii care nu dezvolta acest obicei. Asadar, reiese faptul ca lovitul capului in mod intentionat de catre copiii sanatosi poate fi un semn de inteligenta ridicata.

  • Cum este in cazul nostru

    In cazul nostru, cel mic a dezvoltat acest comportament in jurul varstei de 1 an si 2 saptamani. Il face destul de rar, insa il remarcam atunci cand se loveste intentionat cu capul.

     De obicei, da cu capul destul de usor fie de perete, de calorifer, sau de televizor (atunci cand se catara pe comoda TV si in foloseste pe post de spatar). Neobservand o reactie vizibila din partea noastra, inceteaza foarte repede actul in sine si isi vede de alte activitati.

     Zilele acestea, trecut abia de pragul de 1 an si 4 luni, intrucat urmeaza sa ii mai sparga un dinte gingia, se simte frustrat si cateodata oboseste mai repede din cauza durerii resimtite la nivelul gurii si urechii si are momente cand se loveste mai des singur (de cateva ori pe zi). Cum are cate o zi cand nu resimte durerea (sau cel putin, nu asa puternic), cum e linistit si nu mai repeta miscarea.

     Intrucat se dezvolta normal, este atent la tot ce se intampla in jurul sau si la noi, se concentreaza, se joaca pretins si nu prezinta alte simptome pentru a ne pune semne de intrebare, nu avem motive de ingrijorare si sunt convinsa ca va trece destul de repede peste aceasta etapa, aparent destul de normala, din viata lui de “toddler”.

     In cazul copilului vostru, ati observat un astfel de comportament? La ce varsta a inceput sa se loveasca in mod intentionat?

 

Surse articol: Link 1Link 2

Sursa foto: Pexels

Fursecuri cu mere, gris si karob

     Dupa cum va povesteam ieri, avem mult timp petrecut in bucatarie in ultimele zile. Ne delectam cu tot felul de preparate de la feluri principale la deserturi pe care le putem consuma cu totii.

     Puteti incerca aceasta gustare sanatoasa ce poate fi consumata de catre cei mari si de catre cei mai mici membri ai familiei, dupa implinirea varstei de 1 an.

  • Ingrediente:

– 3 mere decojite si rase;

– indulcitor natural: 2 linguri miere/ 2 linguri sirop de artar;

– 3 oua;

– 100 grame faina 000;

– 120 grame gris;

– 1 lingurita praf de copt;

– optional: 2 lingurite karob (pudra de roscove);

– optional: 1 lingurita scortisoara;

  • Preparare:

     Daca aveti mixer planetar cu bol, puteti pune toate ingredientele, in ordinea de mai sus si amestecati intai la viteza mica, apoi la viteza mare timp de 2 – 3 minute, pana aluatul devine omogen, moale si lucios.

     Daca folositi mixer manual, amestecati mai intai ouale, indulcitorul si merele rase, urmate apoi de gris, faina, scortisoara, praf de copt si karob.

     Dupa ce aluatul este amestecat complet, asteptati cca. 20 de minute, pentru umflarea grisului, iar dupa aceasta perioada de timp, il puteti transfera in tava de copt pe care punem hartie de copt; compozitia am portionat-o cu ajutorul unei cupe de inghetata si introducem fursecurile in cuptorul preincalzit la 180º C timp de 20 minute, sau pana la rumenire.

     Din cantitatea mentionata s-au format 21 de fursecuri.

     Pofta buna!

Biscuiti cu karob si scortisoara

     Zilele acestea tot gatim, prajiturim, incercam diverse preparate dulci sau sarate. Printre acestea se numara si acesti biscuiti cu karob (pudra de roscove) si scortisoara.

     Reteta se face repede (5 minute timpul de preparare si 15 minute timpul de coacere) si daca aveti ingredientele deja cumparate, puteti incerca preparatul impreuna cu cei mici. Reteta recomandata incepand cu varsta de 1 an.

  • Ingrediente:

– 200 grame unt 82% grasime (la temperatura camerei);

–5 linguri miere/ 5 linguri sirop de artar (dupa 1 an);

– 3 oua;

– 310 grame faina 000;

– 1/2 lingurita praf de copt;

– 3 linguri de karob cu varf (pudra de roscove);

– 1 lingura scortisoara macinata.

  • Preparare:

     Daca aveti mixer planetar cu bol, puteti pune toate ingredientele, in ordinea de mai sus si amestecati intai la viteza mica, apoi la viteza mare timp de 2 – 3 minute, pana aluatul devine omogen.

     Daca folositi mixer manual, amestecati mai intai untul si indulcitorul natural, la care adaugati cele 3 oua pe rand (amestecand dupa fiecare); apoi adaugati faina, praful de copt, pudra de roscove si, in final, scortisoara.

     Dupa ce aluatul devine omogen, il puteti transfera in tava de copt pe care punem hartie de copt si il introducem in cuptorul preincalzit la 180º C timp de 15 minute; am pus toata compozitia intinsa complet pe suprafata tavii de copt, iar dupa ce am scos-o din cuptor si s-a racit preparatul, am conturat forma patrata a biscuitilor.

     Pofta buna!

Puseele de crestere in primul an de viata al bebelusului

     Puseele de crestere reprezinta acele perioade in care bebelusii cresc cel mai mult, atat din punct de vedere al masei corporale, cat si in lungime.

     In timpul unui puseu de crestere, bebelusii alaptati mananca mai mult decat de obicei (de multe ori chiar si la fiecare ora). Cresterea cantitatii de lapte este doar temporara, fiind semnificativ observata in special in primele saptamani de viata.

     Printre factorii care determina nevoia crescuta de hrana nu se numara doar dezvoltarea fizica a bebelusului; aceasta poate aparea si in momentele in care copilul urmeaza sa atinga anumite praguri de dezvoltare.

  • Perioadele de aparitie a puseelor de crestere

     In general, cel mai adesea, puseele de crestere au fost declansate in primele zile dupa nastere, dar si cu aproximatie la 7 – 10 zile, 2 – 3 saptamani, 6 saptamani, 3 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni, 11 luni (mai rar).

     Bineinteles, aceste intervale de zile/ luni sunt informative, fiecare bebelus avand propriul sau ritm de dezvoltare si nu este obligatoriu sa “respecte” aceste perioade pentru aparitia puseelor.

  • Durata puseelor de crestere

     In medie, un puseu inregistrat dureaza 2 – 3 zile, insa pot exista perioade in care puseul se exinde pe durata unei intregi saptamani, sau chiar doua.

  • Semne care indica aparitia unui puseu de crestere

foame permanenta – numarul meselor creste exponential pentru bebelusii exclusiv alaptati, fiind o perioada de alaptare aproape continua pentru cateva zile, iar bebelusii hraniti cu biberonul pare ca nu sunt satui dupa cantitatea de lapte consumata;

– modificarea temporara a duratei de somn – in functie de fiecare bebelus in parte, durata somnului ar putea fi mai scurta sau mai lunga decat programul obisnuit inregistrat pana atunci;

– iritabilitate – poate aparea in special in perioada puseului, cand tendoanele si muschii se intind, se lungesc odata cu intreg organismul si determina o durere la nivel local care transmite o stare de disconfort;

– vrea doar in brate – toti bebelusii vor in brate si este un aspect perfect normal (nu doar cand sunt mici), insa in special in perioadele acestea in care apar puseele si schimbarile mari in organism, sunt si mai “lipiti” de mama lor decat inainte;

– atingerea anumitor praguri de dezvoltare, precum rostogolire, tarat, mers sau vorbit.

  • Ce e de facut

     In aceste perioade este indicat sa urmati ritmul bebelusului, fie ca este vorba de perioade de alaptat mai dese si mai lungi, somn mai lung sau perioade suplimentare de liniste si alint in brate.

     Din punct de vedere al cantitatii de lapte matern nu e nevoie sa va faceti griji, organismul se adapteaza foarte usor acestor perioade si cu cat bebelusul suge mai des, cu atat creste mai rapid productia de lapte.

     In unele situatii, in functie de organismul mamei, este necesara o zi/ doua de adaptare, dar este important sa nu cedati si sa va hraniti in continuare puiul. Pe parcursul momentelor de alaptat este bine sa va mentineti la un nivel optim de hidratare si de nutrienti, intrucat cel mic/ cea mica va reduce din rezerva organismului vostru. Ascultati-va, deci, organismul, ca sa nu ajungeti in stadiul de deshidratare sau foame excesiva; in plus, hidratarea constanta ajuta producerea de lapte.

  • Cum a fost in cazul nostru

     Daca stau bine sa ma gandesc, in primele 6 luni am avut parte de foarte multe pusee de crestere, primul aparand cam la o saptamana si jumatate – doua dupa nastere. Urmatoarele pusee le-am inregistrat in jurul varstelor de 2 luni, 2 luni si jumatate, 4 luni si 5 – 6 luni.

     In medie un puseu de crestere a durat intre 2 si 4 zile, apogeul fiind atins de puseul de crestere de la 4 luni (care o coincis si cu regresie de somn cateva zile), durata acestuia fiind de aproape 2 saptamani.

     Printre simptome, cel mai adesea era frecventa crescuta de alaptare, urmata de treziri mai dese si usoara iritabilitate in primele doua zile de puseu; in brate la mine a fost si este permanent, deci nu-l iau in calcul ca un simptom exclusiv puseelor.

     Cu multa apropiere, conectare, alaptat, rabdare si sustinere din partea sotului, am trecut foarte usor peste aceste perioade, impreuna.

     In cazul copilului vostru care a fost frecventa puseelor de crestere? Cum ati trecut mai usor peste ele?

 

Sursa articol: Link1

Sursa foto: Pexels

Chec bicolor

     In spiritul unei zile de iarna pe final de an, m-am gandit sa va prezint o alta varianta de chec care este de nelipsit la noi in casa. Reteta este usor de facut, adaptabila in functie de preferinte, gust, varsta si va spun din experienta, este asa gustos si pufos, incat nu va rezista prea mult pe farfurie, se mananca imediat.

     Reteta se poate face incepand cu varsta de 1 an (insa este indicat ca unele ingrediente precum nuca macinata, mierea sau alti indulcitori naturali sa fi fost deja treptat introduse in alimentatie, dupa varsta de 1 an, ca sa nu fie prea multe ingrediente netestate in preparatul nou).

  • Ingrediente:

– 5 oua;

– 250 grame unt 82% grasime (la temperatura camerei);

– indulcitor natural: 5 linguri sirop de artar/ 5 linguri miere;

– 270 grame faina;

– 1 lingurita praf de copt;

– 1,5 linguri karob (pudra de roscove);

– optional: 150 grame nuci macinate pentru ornat.

  • Preparare:

      Amestecati mai intai (la viteza mica si apoi medie spre mare) faina cernuta impreuna cu untul, la care ulterior adaugati ouale, indulcitorul si praful de copt.

     Dupa ce aluatul devine omogen, transferati jumatate din continut in forma de copt (tapetata cu unt, faina sau pusa hartie de copt) obisnuita pentru chec. Apoi, peste cealalta jumatate de compozitie ramasa in castron, presarati cantitatea de karob mentionata si mai amestecati alte 2 minute, pana se integreaza complet in aluat. Dupa amestecare, adaugati cantitatea mixata in forma de copt, peste prima jumatate de compozitie deja turnata.

     Pentru gust suplimentar, noi presaram pe deasupra nuca macinata. Are un gust minunat.

     Compozitia o introducem in cuptorul preincalzit la 180ºC timp de 32 minute, sau pana trece testul scobitorii.

     Pofta buna!