Iubirea se regaseste in toate gesturile mici

Iubirea este un sentiment atât de profund, încât te poate înălța pe termen infinit sau te poate doborî într-o clipă.

Iubirea constă în toate gesturile mici pe care le facem zilnic față de noi, față de partener, față de copiii noștri, față de părinți ș.a.m.d. Nu e nevoie de declarații siropoase și exagerate sau de cadouri scumpe care să echivaleze sentimentul de iubire simțit față de cineva cu o anumită sumă de cuvinte sau de bani, ci prin tot ceea ce facem în fiecare zi, prin gesturi mici, dar cu multă greutate emoțională si printr-un simplu și puternic ”Te iubesc”, celălalt se va simți iubit cu adevărat.

Iubire înseamnă atunci când îți săruți partenerul de bună dimineața.

Iubire înseamnă atunci când nu te simți bine și celălalt de lângă tine te îmbrățișează, te învelește cu o pătură sau îți oferă câteva minute de liniște, dacă e nevoie.

Iubirea este și în ajutorul pe care îl primim de la soț/ soție atunci când sunt diverse activități casnice de făcut și ne împărțim munca ca să nu obosim prea mult și să terminăm mai repede.

Iubire este atunci când te trezești mai devreme și pregătești pentru iubit/ iubită micul dejun.

Iubirea se simte atunci când observi privirea partenerului, atunci când vă îmbrățișați și îi urez o zi ușoară la serviciu.

Iubirea este atunci când, deși te doare spatele rău, îl mai ridici pe copil încă o dată și încă o dată…și încă o dată.

Iubire este și atunci când cel mic/ cea mică plânge pentru că nu se poate exprima altfel și are nevoie de brațele noastre pentru alinare.

Iubirea ne înconjoară peste tot și în tot ceea ce facem, depinde doar de noi cum privim acest sentiment și cât de atenți suntem la semnale.

Iubirea este un sentiment foarte profund pe care îl vedem, îl simțim, îl auzim atunci când avem inima, mintea și brațele deschise. Iubiți-vă și acceptați mai multă iubire din partea celor dragi vouă și nu numai. Nu doar azi, nu doar de Dragobete sau de alte sărbători, ci în fiecare zi.

 

Sursă foto: Pexels

Mai mult timp liber, mai mult timp de calitate petrecut impreuna

Nu cu mult înainte de nașterea puiului nostru de om, am început să ne gândim și mai serios decât înainte de acel moment la ce putem face astfel încât după apariția noului membru al familiei să putem petrece cât mai mult timp împreună, toți trei.

Noi am făcut și facem totul împreună, mergem împreună peste tot (acolo unde se poate, bineînțeles), pe scurt, încercăm să profităm de fiecare firicel de timp ca să ne bucurăm unul de celălalt, de și cu cel mic. Considerăm că timpul trece prea repede și fiecare moment este prețios, copilul crește repede și e păcat să pierdem timpul făcând altceva sau fiind în locuri diferite, pentru că se pot pierde momente, deși mici, atât de importante.

Oricât de bine organizați am fost (și suntem în continuare), timp mort tot exista. Așa că ne-am gândit împreună la soluții eficiente care să ne ajute să reducem acest timp care nu ne aducea niciun beneficiu și să creștem mai mult perioadele de timp de calitate.

Am început prin a ne analiza ziua: ce făceam, cât petreceam în medie făcând anumite activități, ne-am gândit dacă merită să modificăm sau să reducem timpul din anumite lucruri și ce anume ar presupune aceste schimbări. Rezultatele nu au încetat să apară. Vorbesc aici de la aspecte ce țin de timpul petrecut pe telefon, pe rețelele de socializare, pe site-urile de știri/ pamflet sau alte site-uri de conținut media, timp petrecut în fața televizorului pe diverse posturi sau Netflix, timpul petrecut pe Xbox sau pe calculator/ laptop în general, până la timpul petrecut în trafic, la cumpărături, la cozi și alte asemenea.

Am început să ne structurăm activitatea și mai bine (și da, întotdeauna se poate mai bine) și am făcut unele schimbări:

– am redus la minimum accesarea site-urilor media și de socializare, totul venind natural, noi nefiind genul de persoane dependente de conținut media;

– am redus la minimum utilizarea telefonului (personal, îl folosesc doar atunci când cel mic doarme sau dacă este necesar să raspund la telefon, în momentele în care e cu mine) și nu simt nevoia să mă afund în online imediat ce prind un moment mai liber; sunt multe momente din zi când nici măcar nu îl iau cu mine afară când ieșim;

– în ceea ce privește cumpărăturile, în funcție de ce anume avem nevoie, facem o listă și dacă sunt lucruri mărunte, necesare imediat (de exemplu anumite consumabile sau mâncare/ fructe cel mai adesea, după plimbarea în parc din ziua respectivă, soțul intră în supermarketul din apropierea casei să cumpere cele necesare, iar eu cu cel mic rămânem afară să ne bucurăm de aer (extrem de rar intrăm în vreun supermarket, magazin etc. – evităm astfel de spații comerciale întrucât este aer inchis, recirculat, unele astfel de spații pot fi foarte aglomerate, unde se pot răspândi rapid anumite tipuri de bacterii și virusuri, iar alte spații comerciale au diferențe prea mari de temperatură față de cum e afară, becurile sunt prea puternice sau există multe ecrane pe metru pătrat), apoi urmând să mergem împreună spre casă.

Dacă vorbim de o listă de cumpărături mai cuprinzătoare, care ne-ar indica faptul că ar fi cazul să mergem în hipermarket să ne facem ”plinul” cu tot ce e nevoie pentru casă și pentru noi, dăm comandă online de la hipermaket și așteptăm bucuroși comanda în ziua și în intervalul orar selectate de noi. De asemenea, în cazul consumabilelor precum făină (noi facem pâine în casă), diverse ingrediente pentru gătit, feluri de paste, cereale (fulgi de orz, ovăz, hrișcă, mei) și diverse produse pentru baie luăm cantități mai mari pe care le depozităm în cămară/ dulap pentru că oricum le folosim constant și astfel nu ajungem să dăm prea multe comenzi, prea des.

Așadar, am redus timpul pierdut pe drum până la magazin, timpul petrecut efectiv alegând produsele, timpul de așteptare la coadă (și depinzând de zi/ ora când mergeam în trecut, au fost dăți în care am stat și 45 de minute până am ajuns să plătim ce pusesem pe banda de produse) și timpul pe drum înapoi spre casă. Nu ne întrerupem din activități, nu e nevoie să mergem în spațiul comercial și nu ne agităm cu timpul pierdut în total și cu traficul (care poate fi foarte challenging și neprietenos în cele mai multe momente din zi), iar soțul nu e nevoit să care greutăți/ pungi încărcate. În schimb ne bucurăm de un timp de calitate împreună, facem plimbări, ne întâlnim cu prietenii sau alte diverse activități în funcție de ce stabilim pentru ziua respectivă și apoi când știm că am ales intervalul, doar vine comanda și așezăm fiecare produs achiziționat la locul său.

La final de zi suntem mulțumiți de faptul că am petrecut o zi cu un nivel redus de stres, că am avut o zi plină, că am stat împreună și ne-am bucurat de momente minunate împreună, dar cu cumpărăturile făcute, fără griji suplimentare.

– dacă vorbim de achiziționarea de haine, fie comandăm online (de la furnizorii de haine la care cunoaștem măsurile și croiala și atunci știm că ni se potrivesc), fie facem listă cu ce avem de cumpărat și ne alegem o perioadă din zi când mergem împreună să cumpărăm cele necesare, fără a fi nevoie să revenim prea curând în magazin/ mall. De obicei suntem constanți în ceea ce privește locurile de unde ne cumpărăm haine (și facem acest pas doar când avem cu adevărat nevoie de un lucru nou) și atunci când intrăm în mall, mergem direct în magazinele selectate dinainte, fără să pierdem timp căutând în alte magazine în care probabil nu am găsi nimic pe gustul/ măsura noastră. Mergem la sigur și pentru noi această strategie funcționează foarte bine.

– similar cu punctul anterior ne organizăm și în ceea ce privește cadourile – în funcție de perioada din an, în funcție de zilele de naștere și sărbătorile care urmează, fac o listă (v-am spus cât îmi plac listele?) cu ce cadouri dorim să cumpărăm și cui le adresăm. Apoi, în funcție de ideile de cadouri pe care le avem, fie dăm comandă online cu toate odată, fie mergem într-o zi în magazinele în care știm că găsim ce dorim să luăm și apoi stăm liniștiți, știind că avem totul pregătit din timp.

– plata facturilor o facem exclusiv online – fie că vorbim de facturile la furnizorii de telefonie, cablu sau plata impozitelor, totul decurge ușor și rapid cu doar câteva click-uri (fără timp pierdut pe drum, fără stat la coadă, fără factori de stres suplimentari); de asemenea, asigurările le facem prin telefon/ e-mail și doar mergem să ridicăm apoi documentele în original, fără să mai petreacă soțul timp la locație și să aștepte să fie gata documentele.

– nu lăsăm nimic de făcut pe ultima sută de metri – indiferent de ce ar mai fi vorba, mereu facem lucrurile din timp, acest lucru consumându-ne mai puțin timp și oferindu-ne un sentiment de siguranță că totul e gata din timp, fără să devină un factor de stres dacă nu e gata totul atunci când trebuie. Fie că facem referire la aspecte pe care le-am menționat mai sus, fie că este vorba de stabilirea unor concedii sau de aspecte de altă natură, facem totul cât mai repede posibil, în funcție de priorități și timpul disponibil, pentru a știi că avem totul pregătit și că nu ne lipsește nimic (de exemplu pentru concediu), nesimțindu-ne grăbiți și stresați.

Sunt de părere că dacă lăsam totul până în ultima clipă, intervine starea de agitație, de stres și organismul intră în modul de panică, că mai e puțin timp, riscăm să uităm anumite obiecte importante dacă ne grăbim, iar dacă avem nevoie să cumpărăm ceva, ideal e să avem timp pentru că dacă nu găsim acel obiect necesar într-un magazin, să fie timp să mai căutăm.

– seara, după ce se culcă copilul nostru drag, petrecem timp de calitate în continuare și ne ocupăm de alte activități care ne oferă o satisfacție majoră și care ar fi puțin mai dificil de făcut în preajma celui mic – fie ne uităm la un episod din serialul favorit, ne jucăm jocuri de societate sau mai gătim împreună (ce nu am apucat să gătim pe timpul zilei), fie scriu, citesc, mai urmăresc câte un curs online sau facem alte activități care ne plac și ne relaxează în același timp.

– în zilele în care soțul lucrează, după-amiază după finalizarea programului său de lucru, mergem să ne întâlnim cu tati în drum spre casă și astfel petrecem mai mult timp împreună, făcând încă o plimbare, până acasă.

– lucrul de acasă (work from home) – m-am bucurat nespus de mult (și zilnic apreciez acest lucru) atunci când eforturile soțului meu de a lucra două zile pe săptămână de acasă au fost răsplătite. După o perioadă de trial (încercare) oferită de cei de la serviciul său, au fost de acord să facă această schimbare permanent în progamul de lucru și contează extrem de mult, atât pentru cel mic, cât și pentru noi doi.

Tot acel timp care se putea pierde pe drum înspre și dinspre serviciu și pauza de masă acum sunt în favoarea noastră – ne bucurăm să ne vedem toată ziua, mâncăm împreună și cum s-a încheiat programul de lucru deja putem face activități împreună afară sau în casă (nefiind nevoie să mai așteptăm 45 de minute – o oră până ar fi venit acasă ca să facem acele activități cărora oricum le-am fi acordat o durată de timp mai redusă, ca să nu se facă prea târziu apoi).

Cu siguranță mai sunt și alte modalități de a reduce timpul mort și de a crește durata timpului de calitate petrecut împreună cu partenera/ partenerul și cu copilul/ copiii, însă acestea au fost principalele aspecte de care am ținut cont în cazul nostru.

Fericirea care se citește în ochii băiatului nostru atunci când suntem și când facem cât mai multe împreună, zâmbetul larg care se conturează pe fața lui mică și fină, râsul acela dulce inconfundabil ne arată cât de mult îi place, cât de bine se simte și cât de fericit este să petrecem cât mai mult timp cu toții. Aceste aspecte ne indică faptul că ceea ce facem, facem bine și că ne-am aranjat foarte bine prioritățile și ne-am organizat cât de bine putem timpul (care câteodată pare extrem de scurt) ca să ne bucurăm la maximum de prezența celuilalt de lângă noi.

Îmi doresc ca toți copiii să fie fericiți și în măsura posibilităților, părinții să reușească să își aranjeze prioritățile din zi astfel încât să existe timp prețios dedicat exclusiv familiei, copilului, partenerului pentru că acest timp nu se mai recuperează și e păcat să existe regrete mai târziu de ce anume s-ar fi putut face, dar nu s-a făcut.

În funcție de fiecare dintre voi, în funcție de fiecare familie în parte, de programul avut, de serviciu și de alte aspecte de care e nevoie să țineți cont, vă puteți adapta un plan pentru reducerea timpului care nu vă aduce niciun beneficiu, ci doar trece și vă face să vă simțiți mai frustrați că nu ați apucat să faceți ceva anume împreună.

Împreună totul e mai bine, totul decurge mai ușor și stresul se reduce considerabil. Ține de fiecare dintre noi să ne dedicăm timpul unor activități care ne induc o stare pozitivă, care ne fac să ne bucurăm de tot ceea ce avem, cu cei pe care îi avem lângă noi, fără a acorda energie și timp unor treburi care nu merită atenția noastră sau nu într-o măsură așa de mare.

Sursă foto: Pexels


Mai puteți citi:

Nu uitati de voi!

Se schimba atat de multe dupa aparitia bebelusului? (perspectiva sotului)

Implicarea tatalui in cresterea si dezvoltarea copilului

Ikigai, o filozofie de urmat

Ce faci atunci cand 24 de ore intr-o singura zi nu sunt suficiente

Cu copilul mic la Therme

Finalul de saptămână care tocmai a trecut ne-a găsit la Therme, o locație ce nu trebuie ratată, din apropierea Bucureștiului.

De Therme știm de la finalizarea proiectului, cunoștințe tot auzeam că se duc încă de la inaugurare, însă recunosc că nu a fost până acum pe lista noastră de priorități, așa că nu am ajuns, asta până duminică.

În urma experienței de 3 ore petrecute la Therme pot spune că ne-a plăcut tare mult și cu siguranță vom reveni.

Locația este foarte accesibilă, iar dacă nu dispuneți de mașină personală, Therme oferă transport gratuit care se poate lua de la Piața Romană (aici puteți găsi orarul pentru fiecare zi a săptămânii).

Cum am ajuns, am văzut mult spațiu, o parcare imensă, o clădire impunătoare cu o formă foarte interesantă care părea că ne invită înăuntru și suficienți oameni care treceau pragul intrării.

Se observă calitatea ridicată a serviciilor oferite și deși prețul biletelor este destul de ridicat, merită fiecare ban pentru ceea ce oferă atunci când treci de casele de bilete.

La intrare, după ce se plătește accesul, fiecare persoană care a plătit bilet (copiii sub vârsta de 3 ani intră gratuit) primește o brățară tip ceas cu care este garantat accesul la vestiare, la restaurant și la alte facilități oferite. De asemenea, este bine de știut faptul că pentru tot ce ați accesat suplimentar în interiorul incintei (exemplu; restaurantul) se va plăti suplimentar la ieșirea din clădire (la restaurant se bifează cu brățara suma de plată care ulterior va fi achitată la ieșire).

Pentru prima vizită, ne-am gândit să plătim accesul doar pentru 3 ore, în zona Galaxy (de menționat faptul că în aceste 3 ore este inclus accesul la vestiare, piscine, saune, restaurant, nu sunt 3 ore doar pentru piscine, iar zona Galaxy este singura zonă în care este voie cu copii) și dacă se depășește intervalul orar menționat, se plătește timp suplimentar atunci când se predă brățara la ieșire. Lista cu tarife, în funcție de zilele săptămânii și categoria de vârstă, găsiți aici.

După ce ne-am schimbat la vestiar și am învățat cum se blochează ușa în cabinele de schimbat, am mers direct în zona de relaxare. Un spațiu foarte mare care cuprinde multe tobogane cu apă, piscine mai mici și mai mari, pentru toate vârstele, un loc de joacă interactiv pentru copii, saune, scaune cu hidromasaj și fotolii cu infraroșii.

Cel mic a acceptat ușor spațiul în care ne aflam. Încă de la intrarea în clădire ne-am alocat câteva minute pentru adaptare, stând pe loc, ca să poată observa locul și să îi explic ce se întâmplă acolo, ca să nu fie luat prin surprindere. De asemenea, i-am povestit faptul că urma să așteptăm la coadă ca să putem plăti biletele, tocmai pentru a nu resimți un stres major legat de faptul că erau mulți oameni în jurul nostru.

Totul a decurs ușor și nu au fost probleme de adaptare, iar după ce am intrat în zona de piscine și ne-am găsit un loc bun în zona de șezlonguri, i-am arătat ce urmează să facem.

Lui îi place foarte mult să se joace cu apă (cărui copil nu îi place?) și de-abia aștepta să ajungem, știind de acasă de cantitatea mare de apă care ne aștepta aici. După ce am intrat intr-o piscină mai mare, în care era ținut în brațe, și-a dat seama că nu se simte în siguranță și am ieșit destul de repede. Au mai urmat câteva intrări și ieșiri din aceeași piscină, timp în care se mai obișnuise puțin cu apa mare și a acceptat pentru mai multe minute, însă tot nu era complet sigur pe el.

Am decis să încercăm locul de joacă interactiv cu apă, pentru copii, însă nu se simțea în largul său, așa că am decis să mergem și la piscina mică, pentru copii de vârsta sa. După un moment de reținere, a testat apa și gata. Asta a fost. I-a plăcut mult! Faptul că putea să stea el singur, în picioare, nesusținut de noi, în apă, l-a ajutat foarte mult să se simtă în siguranță și să fie în zona de confort.

Era așa sigur pe el și i-a plăcut așa de mult încât altceva nu mai conta. Se juca când cu o sticlă mică de apă pe care o scufunda și îi plăcea că se ridica la suprafață, când cu mâinile, sau se așeza în șezut și se apuca de degetele de la picioare, totul o distracție. Ne-am tot jucat așa și i-a părut rău după ce am ieșit din piscină, îl înțeleg că își dorea să mai stăm, însă apoi am mers la masă și la vestiar, urmând să ieșim înainte să ni se termine cele 3 ore plătite.

Partea bună este că e foarte înțelegător (și orice copil poate fi, dacă părintele are răbdare o abordare blândă și comunică mult cu acesta) și după ce l-am anunțat că urmează în 5 minute să ieșim din apă, deși a scos un sunet de nemulțumire (care însemna să mai stăm), i-am explicat că înțeleg că pentru el este foarte important locul cu apă și mă bucur că îi place, însă urmează să mergem la masă (ceasul ne indică ora de masă) și apoi mergem spre casă. L-am asigurat că vom reveni, știu că poate să fie înțelegător și că e nevoie să mai luam și o pauză de la piscină. Astfel, ieșirea din apă după cele 5 minute s-a făcut foarte armonios, fără să fie supărat, fără să ridice tonul, fără să plângă sau să aibe alt tip de comportament care să-l agite; a întins mâinile și am ieșit împreună din apă.

La unul dintre cele 3 restaurante, la care am mers noi, în interior la Galaxy, mâncarea gustoasă și în cantități (consider) mai mult decât suficiente chiar și pentru cele mai flămânde persoane (mai ales că după atâta înotat și joacă în apă, devenim flămânzi repede).

După distracție și o hrană gustoasă, ne-am schimbat și am ieșit înainte cu 10 – 15 minute de terminarea celor 3 ore; deja parcarea dupa ora prănzului era plină-ochi și oameni tot apăreau, semn ca prima parte a zilei este întotdeauna o opțiune mai bună pentru venit, ca să evităm o supraaglomerare de oameni.

De-abia așteptăm să mai mergem (cu siguranță și cel mic) și pentru următoarea dată ne-am gândit să plătim un acces mai îndelungat acolo, pentru a profita și de alte zone și pentru a ne bucura și mai mult timp de apa caldă.

Dacă nu ați ajuns încă, vă încurajez să mergeți. O să merite, iar la finalul zilei, deși obosiți, veți fi încărcați cu energie pozitivă după o zi de joacă în apă.

 

Sursă foto: Pexels

Nu uitati de voi!

Să fii părinte este cel mai grozav, stimulant, îmbucurător și complex lucru din lume. Este o senzație minunată care se formează încă din perioada nașterii, senzația aceasta crește odată cu cel mic în uter, iar apoi se conturează mai specific după naștere, se dezvoltă în același timp cu bebelușul și persistă, în fiecare zi fiind resimțită mai puternic și mai puternic.

Este un sentiment atât de plăcut care îmi umple sufletul de bucurie, știind că în fiecare dimineață începe o nouă zi în care putem aprecia ce avem, ne putem bucura împreună de cel mic, împreună cu cel mic, putem face diverse activități, ieșiri, râdem, mai și plângem, e un cumul de emoții pe care clar nu ai cum să-l experimentezi altfel decât dacă ai copil.

Totodată, depinzând de fiecare persoană în parte (de fiecare părinte în parte), aceste stări pline de emoție, senzații nou simțite, experiențe nemaiîncercate până în punctul în care s-au întâmplat/ se întâmplă, pot aduce o încărcare emoțională mult prea mare, iar adultul, dacă nu a descoperit încă cum să-și gestioneze această încărcare, se poate simți copleșit, astfel că, de multe ori, ajunge să simtă nevoia de o mică pauză de la tot (chiar și pentru 2 minute), doar cât să se reîncarce cu energia necesară parcurgerii și implicării în ce a mai rămas dintr-o zi.

Nu sunteți părinți răi pentru că vă doriți o mică pauză (chiar dacă se întâmplă și doar pentru câteva secunde, să închideți ochii și să vă reconectați apoi la moment sau mai mult de atât), nu o să vă afectați negativ emoțional copilul pentru că vă doriți să faceți și ceva specific pentru voi (și doar pentru voi), nu doar aspecte ce implică serviciul, menajul casei și gătit (decât dacă e și hobby și atunci puteți încerca rețete noi sau ceva similar). Important este să vă găsiți acel echilibru după care să vă ghidați în fiecare zi și măcar pentru un moment scurt al zilei, respectați-l și ocupați-vă doar de voi.

Fie că vă place să gătiți și doriți să încercați rețete noi care necesită timp și migală (iar cu copiii în zonă ar fi mai îngreunat procesul și doriți să vă concentrați doar pe asta pentru relaxare personală), fie că vreți să faceți niște exerciții fizice ușoare, fie că aveți pasiuni precum scrisul, cititul, muzica, doriți să acordați timp pentru participarea la un curs online sau pur și simplu, vreți să stați pentru câteva clipe în pat, fără să faceți ceva anume, doar pentru a vă întinde spatele, pentru a recupera somn pierdut sau poate ca să urmăriți vreun episod din serialul favorit, puteți face asta. E nevoie doar de puțin exercițiu, ca să testați în ce momente ale zilei vă este cel mai bine să profitați de acel timp acordat doar pentru voi.

Nu trebuie să vă învinovățiți că doriți să faceți ceva doar pentru voi sau să aveți o mică pauză de odihnă, îndeplinirea acelui lucru care vă face să vă simțiți și mai bine și care vă relaxează o să vă dea un plus de energie și astfel o să puteți fi mult mai prezent și implicat în timpul petrecut cu copiii, cu familia.

Dacă cel mic/ cea mică doarme sau aveți în vizită un bunic sau partenerul care vă poate ajuta cu asta, rugați-l să vă ofere acele căteva momente necesare. Ca exemplu de timp, mai bine să petreceți 20 de minute de calitate, timp dedicat exclusiv copilului, cu mintea relaxată, limpede, decât 30 de minute în care să simțiți o stare de nemulțumire, de frustrare vis-a-vis de ce anume doreați să faceți/ ce aveați de făcut și nu ați făcut. Această stare negativă afectează joaca cu copilul și nu veți fi complet implicat, iar cel mic/ cea mică va simți asta.

Până la urmă despre asta este parentingul, despre noi, părinții – doar de aceea cuvântul conține parent (trad. părinte) și nu se numește childing (de la child – trad. copil). Dacă noi suntem bine cu noi, dacă suntem mulțumiți de starea noastră interioară, de sentimentele resimțite, dacă la finalul zilei când punem capul pe pernă suntem obosiți și în același timp fericiți, împliniți, relaxați și privim cu zâmbetul pe buze la ce am făcut toată ziua, atunci această stare de bine va influența foarte mult (tot în bine) starea copilului nostru, interacțiunea cu el și cu partenerul se va îmbunătăți considerabil și vă veți simți mai siguri pe voi că puteți face mai multe activități care vă oferă satisfacție intrinsecă de-a lungul zilei.

Pe de altă parte, dacă doriți să întreprindeți o activitate mai complexă sau știți că după ce vă intrați în starea de concentrare maximă, vă este dificil să vă deconectați ușor de la ea, puteți alege să faceți acel lucru fie seara, după ce se culcă copilul, fie dimineața foarte devreme, înainte să se trezească ceilalți membri ai familiei.

Atunci când băiețelul nostru doarme (ziua, când suntem acasă și seara, după ora de culcare), îmi place să fac diverse lucruri, nu stau o clipă. Am o mulțime de activități din care îmi pot alege să fac ceva specific și în funcție de cum mă simt, în funcție de nivelul de oboseală acumulat de peste zi și dacă avem de gătit sau altceva, mă organizez astfel încât până la ora noastră de somn să știu să am făcut măcar o parte din ce mi-am propus și acest lucru îmi aduce o satisfacție suplimentară la starea de bine pe care o am.

În unele zile îmi iese foarte bine, în altele mai puțin, însă nu mă dau bătută și dorința e acolo în continuare să fac ce îmi place și ceea ce îmi doresc. Îmi place la nebunie să stau cu micuțul nostru, petrecem timp de calitate toată ziua împreună și în același timp îmi place să scriu, să citesc, am unele seriale în așteptare, îmi place să mai organizez lucruri/ spații prin casă, îmi place să fac prăjituri, îmi place să mă joc împreună cu soțul și/ sau prietenii noștri (în zilele când rămân seara după ora de somn a puiului la noi să mai povestim) vreun joc de societate (boardgames) și lista poate continua.

Timpul e limitat și deși mi-aș dori să fac atât de multe, nu am fizic cum, așa că îmi organizez timpul și îmi prioritizez activitățile cum pot mai bine. Atunci când avem de făcut vreo activitate care implică aspecte urgente și importante, urmate de gătit și curățenie (ce nu am apucat să fac împreună cu cel mic în timpul zilei), le facem mai întâi pe acestea, ca să ne luăm o grijă și apoi să știu că îmi pot dedica restul de timp pentru mine și pentru noi, fără să stăm cu mintea încărcată că de fapt ar fi trebuit să facem altceva și apoi se face prea târziu, de exemplu.

Oricare ar fi programul vostru de peste zi, îmi doresc să vă organizați măcar puțin mai bine timpul ca să puteți insera câteva minute doar pentru voi (dacă nu faceți deja acest lucru). Este important să reduceți timpul petrecut pe site-urile de știri, pe rețelele de socializare, să încercați sa vă detașați de aspectele pe care nu le puteți controla din exterior și să vă concentrați mai mult pe interior (pe voi, pe starea voastră de bine, pe familie, pe copil) și să interveniți acolo unde puteți face o schimbare (în bine).

 

Sură foto: Pexels


Mai puteți citi:

Se schimba atat de multe dupa aparitia bebelusului? (perspectiva sotului)

Ikigai, o filozofie de urmat

Ce faci atunci cand 24 de ore intr-o singura zi nu sunt suficiente

Cum am facut readaptarea la scaunul de masina

Cel mic este obișnuit să meargă cu mașina încă din prima zi de când am ieșit din spital.

În primele 7,5 – 8 luni a mers în scoică (un model foarte încăpător de la Recaro), iar ulterior am achiziționat un scaun de care noi suntem foarte mulțumiți (de la Axkid) și care îi conferă siguranță sporită, în poziția rear-facing (cu spatele la direcția de mers).

De la început a fost foarte receptiv și nu l-a deranjat sau speriat mersul cu mașina în scoică, anunțându-l de fiecare dată din timp când urma să folosim acest mijloc de transport, ca să nu îl luăm prin surprindere.

După ce am decis că a crescut suficient de mult pentru a face noua achiziționare, i-am povestit de schimbarea ce urma să aibe loc, după care a venit coletul, l-am desfăcut și i-am arătat despre ce e vorba, iar ulterior l-am montat în mașină de față cu el și făceam cu schimbul la ținut în brațe, ca să vadă și să înțeleagă despre ce era vorba, în același timp simțindu-se în siguranță.

Înainte de inaugurarea scaunului recunosc că mă treceau câteva gânduri de genul: dacă, deși i-am povestit, i se va părea prea mare schimbarea dintr-o dată? Dacă nu îl acceptă așa ușor? Dacă va fi copleșit de mărimea scaunului și de poziție? Dacă nu va mai accepta să stea cu spatele la direcția de mers?

Totuși, surprinzător și îmbucurător pentru noi, scaunul l-a acceptat imediat și a dorit imediat să se așeze în el. Întotdeauna urc cu băiețelul în brațe pe bancheta din spate și îl aranjez ulterior în scaun ca să vadă că totul este în regulă, iar apoi, indiferent de destinație, merg cu el în spate ca să mă vadă permanent, dacă își pierde răbdarea sau dacă are nevoie de orice să știe că sunt acolo cu și pentru el. Deși, de multe ori, îmi lipsește condusul, dorința de a-i oferi încredere și siguranță în mersul cu mașina primează.

Primăvara, vara și toamna mergem foarte des cu mașina în diverse locații, în special în weekend-uri și când avem concediu, bineînțeles. Totuși, nu degeaba se zice că ”iarna nu-i ca vara”  și după ce la final de noiembrie s-a instalat bine iarna, am rărit mersul cu mașina.

Până recent, am avut o pauza de aproximativ 7 saptămâni de mașină și deși pentru noi, adulții, pare un timp relativ scurt, pentru copil (în special în perioada aceasta când creierul percepe multe lucruri în schimbare, e în continuă dezvoltare și învață multe într-un timp foarte scurt) a părut o eternitate.

Îndrăgește mașina, îi place să o salutăm și facem acest lucru zilnic de la fereastră și după ce ieșim afară, iar iarna aceasta, de-abia aștepta să mergem la mașină și după fiecare ninsoare, zilnic, o deszăpezeam împreună, ajutând și el din brațe cu privirea, cu mâna pe mașină sau pe lângă mașină, stând în zăpadă.

Și uite că, recunosc, nu mă așteptam, după o pauză de mers, dar cu acces constant la mașină și cu mult entuziasm din partea lui zilnic ca să mergem la ea, să se instaleze anxietatea.

După acea pauza, imediat ce am deschis portiera, el știind că urmează să mergem cu mașina, a început să își schimbe mimica feței, să i se altereze starea și în numai câteva secunde a început să plângă, spunându-ne astfel că acest lucru îl sperie și că nu se simte în siguranță să urce în al său scau roșu preferat până atunci.

  • Ce am făcut după?

În ziua cu pricina l-am luat în brațe și am petrecut câteva minute, încercând să-l liniștim, asigurându-l că îi înțelegem starea și că suntem acolo pentru el. I-am spus că vom merge împreună ca întotdeauna, cu mami lângă el în spate și că nu s-a schimbat nimic în mașină față de cum știa el interiorul înainte.

Starea de teamă, de nesiguranță l-a făcut să plângă în reprize, părând că se liniștește și că a înțeles și reintrându-și în modul de panică, nedorindu-și să se așeze în scaunul de mașină.

I-am acordat puțin timp să plângă, ca să se elibereze de supărare, de presiunea resimțită, de teamă și după ce am pornit la drum, i-am explicat că așa este cel mai bine să meargă, așa este în siguranță, în scaun pe măsura sa, cu centura fixată, așa cum noi, mami și tati, ne punem centura. L-am ținut de mână, asigurându-l permanent că suntem acolo lângă el, că îi înțelegem frustrarea și teama și că e în regulă să ne spună ce îl deranjează. După aproximativ 7 minute s-a liniștit complet.

  • Pregătirea pentru următorul drum cu mașina

Cum weekendul următor urma să mergem din nou cu mașina, ne-am gândit să abordăm puțin altfel situația.

Bun, dacă acum îl sperie să se urce în mașină, în scaunul său, cum îl puteam ajuta să se readapteze ușor?

Am început readaptarea cu interiorul mașinii și cu scaunul încă de miercuri, cu 3 zile înainte de finalul de săptămână. Zilnic, am coborât la mașină, a mai fost cazul să deszăpezim și am făcut împreună asta, iar apoi am petrecut cât timp a considerat cel mic că e suficient să stăm pe lângă mașină.

Deschideam portiera și la început mă ruga să o inchid, iar apoi iniția el acțiunea de a închide ușa mașinii. După aceea, mă ruga să o deschid și am făcut acest lucru de câte ori a simțit nevoia. Ulterior, a început să prindă curaj și să se apropie de marginea de cauciuc și de bancheta din spate. Am mai închis ușa, însă după fiecare deschidere de portieră, timpul petrecut afară din mașină, dar lângă banchetă, creștea.

A doua zi am reluat procesul și se vedea o îmbunătățire, la început avea o reținere să se apropie, însă treptat, a crescut încrederea că nu i se va întâmpla nimic. A treia zi, la inițiativa lui, ne-am urcat împreună pe bancheta din spate și am stat puțin acolo, explicându-i interiorul, vorbindu-i despre scaun, apoi dorind să urce și pe scaunul șoferului.

De asemenea, în toate aceste zile l-am avut cu noi pe câinele său favorit de pluș, pe care îl ia de câteva luni peste tot cu el, așa că am inițiat joaca cu câinele doritor să urce în mașină și să stea în scaunul micuțului.

Sâmbătă după ce ne-am urcat în mașină a început să plângă, dar nu a durat mai mult de 2 minute, iar duminică a fost senin și nu l-a mai deranjat mersul cu mașina și statul în scaun, (iar Woofy, câinele favorit, a fost mai mult decât încântat să stea la băiat în brațe, tot drumul și să se odihnească împreună pentru o bună parte din drum).

Îmi dau seama că povestea este lungă, însă pentru o adaptare sau readaptare treptată (nu forțată) a copilului, merită să încercați aceste abordări blânde, în cazul în care nu le-ați pus deja în practică (dacă a fost cazul, bineînțeles).

Vă spun sincer, cu răbdare, implicare și explicații, încet dar sigur, copilul se readaptează la orice, nu doar la scaunul de mașină, însă tot ce trebuie el/ ea să vadă și să simtă este prezența, implicarea și deschiderea părinților de a le oferi acel timp de care are nevoie ca să se obișnuiască/ reobișnuiască cu un lucru/ o activitate, fără să fie grăbit (fiecare copil este unic și poate avea o perioadă mai scurtă sau mai lungă de adaptare în funcție de caz).

 

Sursă foto: Pixabay

Se schimba atat de multe dupa aparitia bebelusului? (perspectiva sotului)

Totul constă în mentalitate, cum ne organizăm eficient timpul, să știm să prioritizăm lucrurile cu adevărat urgente și importante și nu în ultimul rând, mereu integrăm în fiecare zi măcar 20 minute (dacă nu ne permite timpul mai mult) pentru noi.

Mai jos veți regăsi o perspectivă directă și foarte sinceră a soțului cu privire la schimbările apărute după venirea pe lume a copilului:

Dacă ar fi să te iei după spusele oamenilor, atât de cunoscători în toate, odată ce a venit copilul pe lume, viața ta așa cum o știai a luat sfârșit. Iar asta o zic respectivii la modul: „ia-ți adio de la ieșiri, concedii, prieteni, trimite-le din când în când o poză cu tine ca să nu uite cum arăți că nu o să mai ai timp de nimic, totul s-a terminat, pregătește-te de depresie,  AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA”.

Acum ar fi o minciună să spun că nu se schimbă nimic atunci când vine copilul, dar de aceea recomand să luați orice impresie de genul acesta cu un gram de sare, cum ar spune străinii. Și asta pentru că în mare parte, este o exagerare sinistră care devine realitate doar dacă o lași și ai impresia că dacă ai copil, nu poți să îl iei cu tine pe unde mergi.

Nu zic că mai poți sta până la 12 noaptea în oraș cu prietenii, lucru pe care sincer oricum nu-l recomand după facultate (organismul uman știe că perioada în care putea duce astfel de ieșiri s-a dus, cel puțin în cazul meu), însă de ieșit poți ieși în continuare, te poți vedea cu prietenii, poți merge în concedii etc. Nu înțeleg de unde ideea că nu poți, copilașul se va simți poate puțin stresat dacă nu îi explici ce se întâmplă sau unde mergi, dar odată ce știe că mergeți cu toții undeva, va avea probabil nevoie doar de câteva minute de adaptare și cam atât. În rest, dacă mami e în zonă, totul e bine.

În cazul nostru, odată cu venirea pe lume a celui mic, au avut loc, după cum bănuiți de altfel, câteva schimbări în programul zilnic. Însă modificările nu au constat în eliminarea vreunor activități, ci doar în modificarea orelor la care pot fi făcute acele activități. Exemple concrete ar fi faptul că dacă dorim să ne uităm la vreun serial sau să ne jucăm ceva pe consolă/ calculator, putem face asta bine-merci când doarme cel mic.

În ceea ce privește ieșirile, singura modificare notabilă care pe noi oricum nu prea ne afectează este faptul că ieșirile în oraș (da, există chiar și după apariția unui copil) se fac la ore nu așa târzii, iar daca e să fie mai târziu, pur și simplu unul din noi (mami de obicei, că na, cineva se simte atașat foarte mult de mami a lui) merge cu cel mic acasă să îl culce.

Concluzia acestor istorisiri e simplă. Venirea pe lume a unui copil nu este sinonimă cu izolarea socială. Desigur, nu zic ca nu sunt cazuri în care din anumite motive mai puțin fericitie trebuie să stai mai mult în casă cu cel mic, însă aud prea mulți oameni sănătoși cu copii la fel de sănătoși că se izolează social, motivul fiind de obicei unul vag, care de obicei se reduce la această regulă nescrisă care spune că bebeluș = izolare socială.

Evident, în final toată lumea face așa cum dorește tranziția de la viața fără copil la cea cu copil. Ideea e că se poate și fără izolare socială. Tot ce trebuie părinții să facă e să schimbe modul de gândire și să vadă faptul că un copil nu este atât de deranjat pe cât ar putea crede ei de ieșiri sau concedii.

 

Sursă foto: Pexels

De ce plang bebelusii?

Îmi răsună și acum în minte o afirmație pe care am auzit-o în parc acum câteva luni, pe când aleile parcului răsunau de pașii oamenilor dornici de aer curat și ceva mai multă verdeață decât în alte zone ale orașului.

Noi eram cu cel mic și ne bucuram de o plimbare pe marginea lacului; era multă lume cu copii și la un moment dat, pe lângă noi, în sens opus, trece un părinte cu un bebeluș care plângea. Era așa de mic și de firav, cu siguranță că avea multe lucruri care-l deranjau, totul nou, poate foame, poate scutec, poate alt motiv, iar părintele încerca să-i aline supărarea micuțului așa cum putea în condițiile date.

În același timp, din spatele meu aud o voce mică, o fetiță care își intreabă bunica de ce plânge acel bebeluș. Bunica i-a răspuns pentru că așa plâng bebelușii, însă fără o argumentare logică. Fetița își dorea să afle în continuare de ce, însă răspunsul la întrebare a fost același.

Înțeleg că pe timpul bunicilor și chiar și al multora dintre noi și al părinților noștri nu se căuta un răspuns logic, nu aveai acces la atât de multă informație, nu se știau prea multe cauze, oamenii erau ”preprogramați” să răspundă doar nevoilor de bază și se considera suficient (nu mai plânge? înseamnă că-i e bine).

Acum, cu atât de multe informații la un click sau o carte distanță, cu atâtea studii care se efectuează, cu accentul pus pe alte cauze decât pe cele clasice, cu accentul pus pe dezvoltarea emoțională, pe somatizare și pe alte aspecte foarte importante, totodată relativ recente, putem oferi un răspuns cât mai complet și logic la întrebarea fetiței și de ce nu, a multora dintre părinți și/ sau bunici care au în grijă copii.

Până la urmă, bebelușii, incă de la naștere plâng și depinzând de mai mulți factori, pot fi copii care ulterior plâng mai mult sau mai puțin. Totuși, cauzele care duc la declanșarea plânsului sunt extrem de importante și este indicat să cunoaștem cât mai multe dintre acestea pentru a reuși, în mod corespunzător, să îi alinăm supărarea celui mic și să resimtă nevoia satisfăcută.

Plânsul induce o stare de discomfort foarte puternic resimțită de adult. Atunci când copilul mic începe să plângă, imediat se activează în noi modul de liniștire a acestuia și cei mai mulți dintre părinți încep cu shhh, legănat sau se uită la micuț și la prima vedere nu li se pare nimic în neregula (și atunci se tot întreaba de ce plânge, până când unii dintre aceștia, din cauza oboselii sau a altor factori, devin iritați de reacția de plâns care pare de neoprit).

Ceea ce mi se pare important de ținut minte (și aceasta este o mantra după care noi ne-am ghidat încă de la început) este faptul că cei mici nu pot vorbi încă, nu au acea capacitate de a ne spune ce îi doare, ce îi deranjeaza sau ce au nevoie și plânsul este singurul lor mod de comunicare, cu ajutorul căruia încearcă să ne ”vorbească”, să ne indice ce e în neregulă, ca să vedem ce putem face.

Bineînțeles, nou-născuții plâng (e în regulă, și noi când am fost mici probabil am plâns destul de mult, mai ales în prima parte a vieții) pentru că după o medie de nouă luni petrecute în siguranță, în uterul mamei, unde nu avea de ”înfruntat” factori externi, unde totul era cunoscut, constant și părea că nimic nu se schimbă, brusc iese la lumină și sunt atât de multe lucruri în jur resimțite, auzite, pe care le miroase sau le vede (mai neclar la început) care îi dau o stare de nesiguranță, se sperie și atunci începe să plângă.

Această reacție este complet naturală și nu trebuie să o percepem ca un ”inamic” pe care trebuie să-l oprim și gata, ci e nevoie să fim atenți la nevoile bebelușului și ulterior ale copilului mic și să ascultăm acest plâns, pentru a putea înțelege ce se află ”în spate”, ce cauzează de fapt plânsul și cum putem ajuta puiul de om, adecvat, pentru a-i oferi un mediu echilibrat.

  • Satisfacerea nevoilor primare

La început, întotdeauna verificăm dacă cel mic/ cea mică are scutecul schimbat, întrucât, pe lângă faptul că este necesară schimbarea scutecului – pentru a-i rămâne pielea îngrijită, uscată, ca să nu se irite sau să contracteze mici infecții din cauza bacteriilor din urină și fecale – umezeala resimțită sau materiile fecale în contact cu pielea pot provoca neplăceri la nivel subconștient.

Dacă bebelușul observăm că are în continuare o stare de agitație și plânge, poate să ne transmită faptul că îi este foame – cu cât e mai mic, cu atât poate avea nevoie să fie alăptat mai des. resimte un discomfort la nivelul stomacului și știe că după ce va mânca se va simți bine.

Nevoia de somn este la fel de importantă – este necesar să fim atenți la numărul de ore dormite și să urmărim semnalele pe care ni le oferă starea, comportamentul și ochii copilului (atunci cand știm că a fost schimbat, că a fost hrănit și alte surse aparente de stres nu par a fi, să verificăm dacă s-a odihnit suficient).

  • Satisfacerea nevoilor emoționale

Mulți bebeluși plâng atunci când se simt deprivați de brațele și atenția mamei sau a ambilor părinți. Toți copiii doresc să simtă căldura și atenția mamei în permanență și cum se manifestă o mică schimbare în acest sens, pentru bebeluși și pentru copiii mici, în general, este un factor de stres foarte mare.

Fie că se regăsește în pătuț, pe jos la joacă, în brațele tatălui, a bunicilor sau altor persoane (dar în brațele cărora cel mic nu se simte în siguranță, sau nu încă), dacă nu o aude, simte și vede pe mamă, cel mai adesea bebelușul va plânge, anunțându-și dorința arzătoare de a fi reunit cu ea.

Este indicat să respectați nevoile celui mic și să nu dați copilul din brațe decât atunci când vă poate indica prin diverse sunete/ spune/ arată intenția prin întinderea brațelor că este în regulă să meargă la altcineva în brațe. Așa cum nouă nu ne-ar face plăcere să ne ia străini în brațe, sau să ne oblige cineva să mergem în brațele respectivului/ respectivei, să empatizăm cu copiii noștri și să decidem ce este mai bine pentru ei și pentru starea lor emoțională.

De asemenea, tot la acest punct intră și starea afectivă a părinților și/ sau a altor persoane care au în grijă bebelușul. Bebelușii sunt foarte ușor influențați de starea emoționala a părinților – dacă părinții sunt fericiți, sunt liniștiți, au o stare de calm și prezintă un nivel de stres redus, atunci cel mic va percepe această stare și nu va avea motive de supărare/ frustrare, nu va percepe vreun ”pericol” din partea persoanelor cu care își petrece cel mai mult timp din viață; pe de altă parte, cu cât nivelul de stres, de anxietate, lipsa de implicare afectivă, de prezență a părintelui poate conduce la o total altă stare (nefavorabilă) a copilului și întrucât percepe acest aspect ca pe o amenințare, încearcă să comunice prin plâns această neliniște, această nesiguranță.

Tonalitatea vocii, viteza cu care vorbim, expresia facială, dar și intensitatea respirației îi indică dacă este ceva în neregulă cu adultul de lângă el și preia aceeași stare, mai repede decât vă puteți aștepta.

Atunci când știm că toate nevoile bebelușului sunt satisfăcute și totuși plânge, să încercăm să observăm starea noastră, a părinților:  Cum ne simțim? De ce ne simțim așa? Este important să observăm cauzele și ce putem face pentru a schimba ceva în bine în noi mai întâi, ca să-i fie bine mai apoi și celui mic.

  • Alți factori externi care pot declanșa plânsul copilului

– factorii microclimatici – temperatura aerului (ideal între 21 – 24ºC), nivelul de umiditate al aerului (optim între 40 – 60%), luminozitatea în cameră, lumina naturală/ lumina prea puternică de la soare, presiunea atmosferică, alte condiții meteorologice (ceață, vânt, ploaie), altitudinea sunt factori care dacă nu sunt percepuți de bebeluș la un nivel optim pentru el, îi provoacă discomfort;

– locuri noi, în care nu au mai fost (mai ales dacă nu li se spune înainte la ce să se aștepte);

–  locurile/ spațiile aglomerate, zgomotoase care pot copleși copilul (suprastimulare);

– spații comerciale cu aer recirculat (închis) și unde adesea este plin de lumini foarte puternice, multe fascicule de lumină și ecrane (duc tot la suprastimulare);

– mirosuri puternice;

– animalele de companie (prin mișcările făcute și sunetele scoase de animal);

– imbrăcăminte neadecvată sezonului sau din materiale care irită pielea ori prea stramtă pentru dimensiunea bebelusului;

– lovituri/ accidentări;

  • Factori de ordin medical

– colici/ balonare;

– erupțiile dentare;

– răceli, gripe sau alte simptome care îi oferă bebelușului o stare de discomfort și care pot anunța altceva mai grav (dacă nu sunteți lămuriți cu privire la ce are cel mic și nu îl puteți ajuta, nu știți de ce se simte așa și observați că pare ceva de ordin medical, sfătuiți-vă întotdeauna cu medicul pediatru care urmărește dezvoltarea copilului vostru);

– medicamente/ siropuri/ picături (care au un gust neplăcut sau sunt administrate ”cu forța”).

Bineînțeles, lista poate continua cu multe alte exemple similare. Poate unii copii plâng deoarece este vreun aliment pe care nu doresc să-l consume sau alții își arată intenția atât de puternic de a face/ primi sau a se juca cu ceva anume, încât dacă nu se întâmplă, încep a plânge. E în regulă, este tot dreptul lor să ne arate cum se simt și este foarte bine, e important să comunice cu noi ca să înțelegem perspectiva lor.

Totodată, schimbările survenite pot copleși copilul și îi pot induce o stare de oboseala, agitație, nervozitate. De aceea, este bine, încă de la naștere să avem stabilit și să pastrăm un program constant, să avem o anumită rutină cu care acesta să fie obișnuit, iar atunci când urmează anumite schimbări (oricât de mici percepute de noi, dar majore pentru copil), să-l anunțăm, să-i explicăm și dacă putem, să-i arătăm ce presupune înainte (prin intermediul pozelor, jocurilor sau a anumitor cărți).

Oricare ar fi cauza care declanșează plânsul copilului nostru, este responsabilitatea noastră, a părinților, să oferim celui mic/ celei mici toată atenția cuvenită și luând prin eliminare toți factorii pe care îi cunoaștem, să aflăm cum putem răspunde nevoilor copilului mai bine ca să se simtă liniștit, fericit, confortabil și în siguranță.

 

Sursă foto: Pexels

Implicarea tatalui in cresterea si dezvoltarea copilului

Atunci când îl văd pe soțul meu cum se poartă cu cel mic și cât efort depune pentru a fi cât mai implicat în creșterea lui și ca să poată petrece cât mai mult timp cu noi, mi se umple sufletul de bucurie nemărginită, un sentiment atât de puternic pe care vreau să-l port cu mine mereu și oriunde.

Este minunat să văd cum cel mic este atât de atașat de tatăl său și cum de-abia așteaptă ca tati să vină de la serviciu ca să petrecem timp împreună și să facem diverse activități cu el, să petrecem timp de calitate.

Am apreciat de la început dorința nestăvilită de implicare a soțului și m-a ajutat tare mult în orice moment. A fost și este aici cu și pentru noi și pentru acest lucru sunt etern recunoscătoare, iar sentimentele de iubire sunt mai profunde ca niciodată.

Bineînțeles că lucrăm împreună zilnic la asta, la noi, la relația noastră, la relația pe care o construim cu băiețelul nostru, să ne fie cât mai bine nouă și lui și au fost multe momente în care știu că i-a fost greu, însă a reușit să parcurgă acest traseu și uite unde am ajuns.

Au fost anumite dăți în care și-ar fi dorit să îl îmbrățișeze pe copil, însă acesta dorea doar la mami (atașamentul de mami este o legătură extrem de puternică în general și noi nu facem excepție de la regulă), erau multe zile în care dorea să îl hrănească, însă cel mic refuza și accepta doar de la mine (noi întotdeauna, de când era foarte mic, l-am întrebat dacă vrea/ e de acord cu ceva anume și dacă observam că acel lucru îi dea o stare de discomfort sau chiar ne arăta/ spunea prin diverse semnale non-verbale sau sunete că nu, ne adaptam ca să îi fie bine, să aibe o stare pozitivă și să coopereze cu noi indiferent de activitate, observând că astfel ținem cont de părerea lui) și îl înțelegeam când se simțea descumpănit, crezând că tot efortul părea a fi în zadar.

Și uite că nu a fost! Așa cum relațiile noastre, ale adulților se construiesc în timp și vorbim aici de relații bazate pe iubire, încredere, comunicare, așa și relația noastră, a părinților, cu copilul nostru se construiește în timp și deși pare un drum anevoios și lung, această implicare nu doar din partea mamei, ci și a tatălui, conectare permanentă, această disponibilitate din partea noastră și abordarea avută în legătură cu metoda de parenting aleasă (parenting pozitiv, educație cu blândețe, attachement parenting, numiți-o cum vă este mai ușor, pentru că încercăm să le adaptăm într-un singur stil de parenting) dă rezultate.

Și nu doar metoda de parenting aleasă ajută, ci și implicarea susținută a soțului în viața noastră, a tatălui în creșterea și educarea celui mic.

Iubesc să fim toți trei, împreună și să ne jucăm, să alergăm, să cântăm, să ne iubim, să ne îmbrățisăm, să ne susținem emoțional și să o luam apoi de la capăt. După cum spune soțul, să ai copil nu e ușor, dar e atât de frumos. Și e și mai frumos atunci când ambii părinți sunt implicați în creșterea celui mic, pentru a-i oferi un model cât mai sănătos de viață, de educație, de dezvoltare emoțională armonioasă.

Toate acestea au un impact pozitiv asupra copilului, asupra vieții sale, asupra dezvoltării și asupra rețelelor neuronale create.

  • Cercetătorii susțin faptul că tații care interacționează activ cu cei mici și petrec timp de calitate împreună cu aceștia, pot avea un impact pozitiv în dezvoltarea cognitivă a micuților

Cercetând în amploare subiectul, am găsit faptul că s-a efectuat un studiu prin intermediul căruia cercetătorii au urmărit dezvoltarea cognitivă a copiilor cu tați implicați încă din primele luni de viață.

Studiul, publicat aici, ne arată că bebelușii ai căror tați au fost implicați activ în joaca cu ei, în primele luni de viață, au avut rezultate mult mai bune în urma unor teste cognitive efectuate la vârsta de doi ani, față de copiii care nu au avut implicați tații și după cum menționează profesorul Paul Ramchandani, cel care a condus studiul, încă de la vârsta de 3 luni, interacțiunile copil-tată pot avea un impact pozitiv foarte puternic care să conteze ulterior în dezvoltarea copilului.

De la o altă persoană implicată direct în cercetare (Dr. Vaheshta Sethna, din cadrul Institutului de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiințe) aflăm un alt lucru foarte interesant și deosebit – copiii care interacționează cu tați sensibili, calmi, mai puțin agitați în timpul unui moment de citit/ povestit la vârsta de doi ani au parte de o dezvoltare cognitivă mai bună, incluzând atenția, rezolvarea problemelor, dar și abilitățile lingvistice și sociale. Acest aspect sugerează faptul că activitățile de citire și referințele educaționale pot susține acest tip de dezvoltare pentru copii.

Sunt încă multe aspecte de descoperit, de cercetat, însă mesajul clar pe care-l consider important a fi transmis taților de pretutindeni este să fiți puternici, răbdători, să fiți acolo pentru copiii voștri și încă de la începutul vieții lor, să încercați o implicare cât mai activă (chiar dacă în primele luni de viață considerați că nu poate avea un impact deosebit, studiile, știința ne arată că ar fi momentul să acordăm mai multă atenție). Fiecare moment impreună cu cel mic/ cea mică conteaza, iar beneficiile pe termen lung sunt nemăsurabile.

 

Sursă articol: Imperial College London

Sursă foto: Pexels

Metode prin care ne putem face copiii sa coopereze la stransul jucariilor

     Stransul jucariilor…este o situatie complicata pentru foarte multi parinti, intrucat multa lume se confrunta cu reticenta copiilor de a strange dupa ei jucarii, carti, haine si alte obiecte cu care s-au jucat sau pe care le-au folosit.

     Copiii mici au nevoie de sustinere si de ajutor din partea noastra, inclusiv la acest capitol, de a strange jucariile. Ne dorim sa le stranga singuri si multi parinti reactioneaza vehement atunci cand cel mic nu le strange (sau dimpotriva, le imprastie mai bine) si putem face acest lucru posibil, insa e nevoie de un efort din partea noastra, de rabdare, calm, blandete in voce, implicare si oferirea unui exemplu ca ei sa fie dispusi sa ne ajute.

     Ce puteti face, va intrebati?

  • Organizarea camerei/ spatiului de joaca

     Este indicat ca spatiul in care copilul sta si se joaca sa fie ordonat, intrucat copiii au nevoie de ordine pentru a evita suprastimularea si pentru a se putea concentra mai bine asupra unei activitati.

     In functie de dispunerea camerei, este bine ca jucariile sa fie asezate pe categorii (de exemplu, un raft cu carti, o cutie cu lego, o cutie cu masinute, o cutie cu instrumente muzicale, o cutie cu animale de ferma din lemn si lista poate continua in functie de jucariile fiecaruia in parte), toate dispuse fara a aglomera camera (in special mijlocul camerei, pentru a face trecerea usoara in acel spatiu, ca cel mic/ cea mica sa nu se impiedice si sa existe riscul sa se raneasca).

  • Adaptarea spatiului de joaca in functie de copil

     Copiii au nevoie de un spatiu in care sa regaseasca cu usurinta jucariile si cartile cu care doresc sa se joace. Fiecare lucru are locul sau si e important sa le vada asezate la nivelul lor pentru a le fi cat mai usor sa le ia.

     Intrucat copilul poate invata/ fotografia locul din care a luat acel obiect, il poate pune mai usor singur la loc, mai ales daca are acces la acel spatiu. Asadar este bine sa adaptam spatiul din camera dupa copil, sa aibe niste cutiute sau rafturi jos, la nivelul sau, pentru a-si lua orice carte vrea sa citeasca sau jucarie/minge cu care vrea sa se joace (totodata fara a-i pune viata in pericol – cutiile de depozitare e bine sa fie din materiale moi, cu care sa nu se raneasca, iar rafturile sa fie bine ancorate in perete, in spatiul destinat, pentru a nu cadea peste cel mic atunci cand incearca sa ia ceva de pe ele, sau sa traga de raftul in sine).

  • Oferirea unui exemplu

     Copiii mici nu stiu ce inseamna curatenie si ordine, nu au aceste notiuni si ca orice alt lucru pe care il invata dupa ce inteleg ce este sau dupa ce li se arata ce presupune, asa este si in acest caz.

     Ca cei mici sa inteleaga ce presupune stransul jucariilor, trebuie sa le aratam noi si cu cat observa ca facem aceasta activitate constant cu ei de fata, cu atat vor intelege ca jucariile odata desfacute, dupa ce s-au jucat, e necesar sa fie si stranse. Nu ne putem astepta sau mai bine zis nu putem avea pretentii de la copiii nostri sa stranga dupa ei daca noi nu facem constant acest lucru sau daca nu le-am aratat ce inseamna de fapt, ca sa inteleaga la ce ne referim.

     Daca noi vom mentine casa si implicit camera lor ordonata si le aratam unde punem fiecare lucru/ jucarie in parte dupa ce s-au jucat cu acelea, le va fi mai usor sa inteleaga procesul. De asemenea, este foarte important sa le verbalizam fiecare actiune in parte pentru a face asocierea mai usor: uite, te-ai/ ne-am uitat pe aceste carti si acum intrucat nu le mai folosim, o sa le punem la locul lor, langa celelalte carti, ca sa le gasim si data viitoare, sa stii de unde le iei; observ ca nu te mai joci cu lego/ alte jucarii imprastiate pe jos, asadar urmeaza sa le punem la locul lor, in cutia aceasta destinata lor s.a.

  • Daca vrea sa se joace cu prea multe odata

     Exista cazuri in care dupa ce copiii se joaca cu ceva anume, vor altceva si de obicei toate jucariile ajung imprastiate in mijlocul camerei sau prin toata casa. Pentru a evita un astfel de scenariu este indicat (si la noi functioneaza de minune) sa ii rugam sa le stranga mai intai pe cele cu care nu se mai joaca si dupa aceea sa le desfaca pe urmatoarele.

     Si noi, spre exemplu avem anumite jucarii si carti cu care se joaca si le ia pe rand, dupa ce s-a jucat cu unele, daca observ ca isi indreapta atentia spre altele, ii spun ca le poate scoate/ desface dupa ce strange ce e pe jos (folosim special dupa si nu daca, ca sa nu conditionam actiunea de altceva, ci sa fie de sine statatoare).

  • Atentie din partea adultilor la limbajul verbal si non-verbal

     Ca un copil sa coopereze, are nevoie sa se simta inteles si are nevoie de noi sa fim implicati si conectati cu el permanent.

     Atunci cand ne dorim ca mezinul/ mezina familiei sa stranga jucariile cu care nu se mai joaca, putem avea o abordare blanda, calma, fiind atenti la cum formulam rugamintea de a strange jucariile si avand un limbaj non-verbal corespunzator.

     De exemplu, noi cand ne dorim ca baietelul nostru sa stranga jucariile, il rugam sa le stranga si ii formulam astfel: Intrucat nu te mai joci cu acele jucarii, te rog sa le pui la locul lor ca sa stii de unde le iei si data viitoare cand doresti sa te joci cu ele. Daca nu coopereaza de prima data, ii completam rugamintea cu: Jucariile raman acasa, nu le ia nimeni si e indicat sa le respectam locul, altfel s-ar putea sa nu le mai gasesti si cum sunt importante pentru tine, ar fi ideal sa nu le pierzi.

     In acelasi timp, ii aratam faptul ca suntem acolo pentru el, ne coboram la nivelul lui, jos, facem contact vizual in timp ce ii adresam rugamintea si ii spunem cu voce calma, fara sa-i impunem actiunea si sa-l facem sa resimta o presiune sau un stres pe care ulterior sa le asocieze cu stransul jucariilor.

     Pana la urma dorim sa le stranga pentru ca are aceasta optiune pe care noi i-o oferim si e fericit sa ne ajute, acest lucru responsabilizandu-l, nu pentru ca e obligat sa o faca, fara a simti ca are de ales.

  • Daca cooperarea este ingreunata

     Atunci cand exista momente in care cooperarea este ingreunata din diverse motive, precum nivelul ridicat de oboseala sau discomfort cauzat de eruptiile dentare, daca nu este deschis sa accepte stransul jucariilor singur, ii propun sa le strangem impreuna, si il intreb daca il pot ajuta: Vrei sa strangem jucariile impreuna? Intrucat observ ca te simti obosit, putem pune impreuna jucariile si cartile la locul lor, ma ajuti, te rog? Si abordarea functioneaza, fie asezand si el in cutie/ pe raft impreuna cu mine, fie aducandu-mi obiectele si eu le asez la locul lor, unde el stie ca stau (cateodata imi arata unde stau asezate jucariile si cartile, si ii multumesc ca mi-a indicat locul lor).

     De asemenea, atunci cand strangem jucariile impreuna ii ofer alternativa, ca sa isi aleaga ce strange: Vrei sa strangi cartile sau jucariile? Vrei sa strangi mingile sau lego? Vrei sa pui in cutie cubul galben sau pe cel albastru? Si astfel, nivelul de cooperare creste semnificativ.

     Indiferent ca le strange singur sau impreuna, la finalul actiunii ii multumesc intotdeauna pentru faptul ca le-a strans. Un copil, cat de mic, daca se simte respectat si simte atentia nedivizata a parintelui va coopera mai usor.

  • Ce sa nu faceti

     Pe diverse grupuri in mediul online mi-e dat sa citesc cate si mai cate, foarte “neblande” modalitati de a-i face pe copii sa stranga dupa ei. Ce nu le face bine copiilor si parintilor deopotriva, iar aceste aspecte sunt sustinute si de psihologi, sunt pedepsele si recompensele. Acestea sunt doua moduri care par ca functioneaza, dar nu e chiar asa.

     Pedepsele sau recompensele functioneaza doar pe termen scurt, pentru ca cei mici ajung sa stranga jucariile (sau orice altceva) doar de frica sau pentru a primi ceva la schimb si acest lucru nu este indicat, ne dorim sa ii facem sa inteleaga de ce e bine sa mentina ordine si sa le stranga, nu cu un scop/ interes permanent de a nu fi pedepsiti sau de a primi neaparat ceva.

     Pe termen lung, aceste abordari nesanatoase dezvoltarii vor duce la niste adulti care vor arata acest comportament si oamenilor din jur care interactioneaza sau copiilor lor, pe care ii vor avea.

     Copilul invata ca daca nu strange e pedepsit si viitorul adult va transpune acelasi comportament facandu-i pe altii sa sufere , crezand ca asa se rezolva problemele, pentru ca asa a fost crescut la randu-i. Va creste crezand cu tarie ca doar abuzul primeaza si doar asa se pot rezolva situatiile.

     Pe de alta parte, daca copilul invata ca primeste mereu o recompensa dupa ce face o activitate, va ajunge sa faca cam orice, doar pentru a primi la schimb altceva, nu pentru ca isi doreste cu adevarat, conditionand astfel tot ceea ce va face de acum inainte.

     Imi doresc sa vad, sa aud si sa citesc de cat mai multi parinti care isi trateaza copiii cu respect si care ii ghideaza cu blandete, care ii ajuta inclusiv la problema jucariilor imprastiate sa inteleaga cum sa stranga si de ce e indicat acest pas in dezvoltarea lor si totodata, imi doresc sa vad, sa aud si sa citesc de cat mai putini parinti care aplica pedepse (de genul aruncatul jucariilor sau alte asemenea) sau ofera recompense (bani, dulciuri, acces la TV) pentru a-i “motiva” pe copiii sa isi stranga jucariile.

     Voi cum va invatati copiii sa stranga jucariile? Ce metode aplicati pentru a-i face sa coopereze?

 

Sursa poza: Pexels

Modalitati prin care sa-i faceti pe copii sa accepte usor spalatul pe dinti

     Ne dorim cu totii ca cei mici sa aibe parte de o igiena buna pe care sa o respecte, insa totul porneste de la noi, parintii lor si cum le insuflam aceasta grija pentru propriul corp.

     Spalatul pe dinti, ca orice alta activitate care ii implica pe copii, necesita timp, rabdare si implicare din partea noastra, la care adaugam un strop de imaginatie atunci cand nimic altceva nu mai functioneaza, totul pentru a-i atrage si pentru a-i face sa inteleaga ca e nevoie sa se ingrijeasca de dinti.

    Cateva dintre metodele care pe noi ne-au ajutat sa-l imprietenim pe cel mic cu momentele periajului dentar le regasiti mai jos:

  • Respectarea unei igiene bucale corespunzatoare inainte de aparitia dintilor

     Dupa cum am povestit si intr-un articol anterior, celui mic i-au dat tarziu dintii, la 11 luni, desi durerile asociate cu eruptia dentara au inceput in jurul varstei de 3 luni.

     Intrucat odata cu simptomele ce indicau o eruptie dentara (care a intarziat sa apara) s-a manifestat din plin saliva in exces, era nevoie din partea noastra de o atentie sporita si de o ingrijire mai buna, astfel ca in jurul varstei de 2 luni si jumatate am inceput sa ii sterg gingia de doua ori pe zi (dimineata, dupa masa de lapte si seara inainte de ultima masa de lapte) cu ajutorul unui tifon steril (compresa sterila) umezit, ulterior trecand la un degetar textil pe care il spalam des la temperaturi foarte ridicate.

     Este indicat ca in primele luni de viata sa aveti in vedere acest tip de ingrijire al cavitatii bucale (masaj/ sters gingii, limba, peretii obrajilor), va fi de mare ajutor pentru cei mici pe termen lung.

  • Alegerea unei periute de dinti care sa fie acceptata usor de copil

     Dupa aparitia primului dinte, la varsta de 11 luni, am facut trecerea de la degetar la periuta de dinti. Este important sa fim atenti ce periuta cumparam, sa fie potrivita cu varsta copilului si mai apoi sa speram ca o si accepta (sa fie pe placul sau).

     Pentru a accepta mai usor schimbarea, trecerea de la degetar la periuta (trecere care a durat doua zile de la achizitionarea periutei), i-am aratat-o, l-am lasat sa o tina in mana, sa se joace putin cu ea sub supraveghere si i-am explicat logic, de ce facem schimbarea (i-am povestit faptul ca acum are dinti ca mami si ca tati si ca este necesar pentru o buna igiena sa se spele cu periuta, asa cum facem si noi). A incercat-o si dupa cateva momente de mestecat, a fost multumit de cum se simte si nu a simtit lipsa degetarului.

     Dupa mai multe cautari, am ales aceasta periuta de dinti cu care pare ca nu am dat gres. Cel mic a acceptat-o imediat si nu are reticenta in a ma lasa sa-l spal pe dinti (iar atunci cand il spal, il anunt ca il spal in partea de sus, pe mijloc sus, jos, pe mijloc jos si ma lasa sa ii ridic/ las buza in dreptul dintilor, acolo unde este mai greu accesibil periajul in functie de cum tine buzele).

      Cand am ales aceasta periuta am tinut cont de mai multe aspecte care le-am regasit la modelul achizitionat:

– sa aibe manerul din cauciuc, pentru o prindere mai buna, ca sa nu alunece din mainile mici ale baietelului si sa fie placut la atingere;

– sa aibe exteriorul capului din cauciuc, pentru a resimti o suprafata moale, tocmai buna de mestecat;

– sa aibe peri moi, care sa nu il deranjeze in momentul periajului sau sa ii irite gingia;

– sa aibe forma scurta, nu prea lunga si subtire, ca sa nu poata fi introdusa/ impinsa prea mult pe gat de catre cel mic.

  • Puterea exemplului

     Cum celor mici le place si le este la indemana sa imite ce vad in mediul familial, conteaza sa vada ca noi avem aceleasi reguli de igiena ca cele pe care ne dorim sa le respecte ei. Spalati-va pe dinti odata cu ei sau in prezenta lor, inainte de a-i peria pe cei mici. Daca observa activitatea facuta de mami si/ sau tati, le va fi mai usor sa o perceapa ca fiind parte din rutina zilnica si va fi astfel mai usor acceptat periajul dentar, observand ca nu li se intampla nimic neplacut de fapt.

  • Respectarea programului de spalat pe dinti

     Constanta trebuie sa fie in tot ceea ce facem, mai ales in ceea ce ii implica pe copiii nostri, pentru a le fi mai usor sa perceapa schimbarile si activitatile desfasurate. Asadar, periajul nu face exceptie de la regula si daca le spunem celor mici ca ne spalam pe dinti de doua ori pe zi, sa respectam frecventa spalarilor zilnice pentru a le oferi un bun exemplu de respectare a rutinei si de a se obisnui cu ordinea activitatilor.

  • Sa ne distram in timpul periajului dentar

     Putina distractie, amuzament nu strica nimanui. In timpul periajului puteti face schimb de roluri, copilul sa va spele pe dinti in timp ce voi il spalati pe el pe dinti; de asemenea, ce mai fac eu (in timpul periajului amandurora) si pentru cel mic e o incantare permanenta, este sa scot diverse sunete care il amuza, impreuna cu o mimica a fetei adecvata care il face mereu sa rada, punand accent pe zona ochilor si sprancenelor.

     In speranta ca va vor ajuta aceste sfaturi, spor si distractie la periat!

     Voi ce alte metode ati incercat pentru a-i face pe cei mici sa accepte periajul dintilor?

 

Sursa foto: Pexels

Iubiti-va copiii, nu-i mai raniti!

     Astazi am fost martora unei scene la care mi-as fi dorit sa nu iau parte si din pacate sunt prea dese aceste tipuri de scene cand nu ar trebui sa se intample deloc.

     Eram in parc, in plimbare, zapada multa, temperaturi negative, aer curat, oarecum liniste si cel mic dormea atat de linistit in brate, in manduca.

     La un moment dat, plimbandu-ma pe langa lac, in departare imi atrage atentia o persoana care parea ca face niste miscari brutale, bruste. Uitandu-ma mai atent, era o mamica impreuna cu cele doua fiice ale sale, una de maximum 2 ani, nu parea a fi cu mult mai mare decat al meu baietel, iar a doua fetita cred ca avea cam 3,5 – 4 ani.

     Mama brusca sania pe care statea mezina si aceasta se auzea cum a inceput sa planga, pesemne ca nu ii placea, nu se simtea bine si s-a speriat de brutalitatea miscarilor parintelui. Mai grav este ca dupa ce micuta a inceput sa se exteriorizeze, mama nu s-a gandit sa o linisteasca, ci s-a lasat la nivelul ei si s-a aplecat peste ea, sufocand-o cu zapada luata de pe jos, de mai multe ori.

     Nu-mi venea sa cred ca vad, eram oripilata! Cu cat ma apropiam, cu atat vedeam mai clar scena de groaza. Nu mai vorbesc de cat vizibil speriata era si sora mai mare. Eu mergeam incet, cel mic dormea, nu m-as fi putut deplasa prea repede (pe jos fiind gheata) si daca as fi reusit totusi sa intervin, ma gandeam sa nu se sperie cel mic din somn. Totusi, femeia incepuse sa tipe in timp ce ii tot punea fetitei zapada pe fata. De asemenea, nu stiam cum ar fi reactionat, avand un comportament violent am luat in calcul si posibilitatea de a da in mine sau inspre cel mic si nu doream sa risc.

     Cand m-am apropiat suficient de mult, dupa cum era drumul in parc, am auzit un glas mic, tremurand al surorii, care o intreba pe mama de ce planga sora ei. Mama, tipand, a raspuns ca nu stie de ce plange, poate ca-i e rau, nu? Mai vrei, ha? Mai vrei? Si iar o tura de zapada aplicata peste fata si in gura, insa tot acest comportament abuziv nu facea decat sa inteteasca spaima micutelor si pe cea mai mica dintre ele clar nu o oprea acest act din plans.

     Pentru o zi de luni erau surprinzator de multi oameni in parc, insa de inteles, fiind inca vacanta pentru copii. Nimeni nu intervenea, de cand imi atrasese mie atentia, in departare si cu cat ma apropiam, trecusera atatia oameni pe langa, multi adulti, care ar fi putut macar sa incerce sa o opreasca din acest comportament, macar sa ii atraga atentia verbal, sau sa o intrebe daca are nevoie de ajutor (poate efectiv simtea ca are nevoie de o pauza, e clar ca are probleme personale bine inradacinate, insa copiii nu sunt sacul de box ai nimanui pentru eliberarea de stres, doar de aceea exista ajutor specializat).

     De-abia cand am ajuns aproape in dreptul lor, un baiat ce parea nu mai mare de varsta adolescentei, s-a dus la mama si a inceput sa strige, sa ii atraga atentia sa nu mai maltrateze copilul.

     Ce vina avea copilul acela? Ce vina are orice copil care este abuzat verbal si/ sau fizic de catre parinte/ bunic/ tutore/ orice adult? Niciun copil nu ar trebui sa treaca prin astfel de experiente traumatizante, cu atat mai mult sustinute de oamenii care i-au dat viata, care se presupune ca il iubesc neconditionat, in care copilul ar trebui sa aiba cea mai mare incredere si sa se simta cel mai in siguranta.

     Tot universul este dat peste cap si copilul va ramane cu sechele pe viata, devine o victima care va ajunge un viitor adult fie abuzat, fie abuzator. Va creste cu o viziune gresita asupra lumii si va ajunge sa creada ca nu e suficient de bun ca sa fie iubit si sa ofere altor persoane iubire la randu-i. Va ajunge sa aibe probleme de adaptare in societate, va deveni antisocial sau va ajunge sa aibe manifestari violente din motive puerile.

     Avem o lege a copilului (Legea 272/2004) care interzice orice tip de pedeapsa, de abuz fizic, verbal, emotional sau de alta natura si totusi care in parcuri si in multe alte locuri pare ca nu exista sau ca nu se poate aplica. Chiar daca noi suntem adultii si ei copiii, nimic nu ne da dreptul sa ne aratam puterea in fata lor si sa ii umilim, sa ii injosim si sa ii intimidam doar pentru ca putem si pentru ca ei nu au capacitatea fizica si mentala de a ne face fata sau de a se opune comportamentului atat de nefiresc din partea adultilor.

     Imi doresc ca nimeni sa nu isi desconsidere copilul sau sa il priveze de iubire, cu atat mai mult sa nu il abuzeze, indiferent de forma de abuz. Copiii au nevoie iubire, de imbratisari calde, de parintii lor ca sa ii ghideze, sa creasca armonios si sa isi dezvolte capacitatile fizice si mentale, inteligenta emotionala pe care ar trebui sa se puna mai mult accent decat se face in prezent. Toti copiii merita mai bine si au nevoie de un mediu propice potrivit lor.

     Vazand scena de azi, dar si altele si citind si auzind tot felul de alte astfel de comportamente nedorite care au loc zilnic in jurul nostru, m-am bucurat si mai mult pentru al nostru copil, imi dau seama cat de norocos este cu noi, cu parintii lui, dar si cu cei din jurul sau, cu bunicii si prietenii apropiati, fara acte de violenta sau intimidari emotionale care vor lasa urme ce nu pot fi sterse vreodata.

 

Sursa foto: Pexels


     Mai puteti citi:

“Ce atata iubire…”

“I-auzi, altul care tuseste…”

De ce sa le spunem copiilor de unde vin bebelusii

     Vorbeam acum cateva zile cu verisoara mea, viitoare mamica, de care sunt foarte apropiata si cu care povestesc orice. Cum se apropie cu pasi repezi ziua nasterii celui mic, am atins intr-una din discutiile noastre aspectele nasterii, travaliului si alte lucruri asociate lor.

     La un moment dat, tot povestind, mi-a spus faptul ca are emotii si ca ar fi fost mai simplu daca bebelusii veneau intr-adevar cu barza. O inteleg perfect, isi pune multe intrebari, urmeaza un moment netrait pana acum, necunoscut si de obicei atunci cand urmeaza un astfel de moment, noi oamenii intram intr-o stare de nesiguranta, intrucat nu putem controla multe lucruri pe care am dori sa le stim cu certitudine. Si eu am trecut prin acest cumul de stari care simteam ca imi inunda corpul, cu toate intrebarile aferente, insa l-am tinut in frau ca sa nu ma doboare psihic, sa nu ma simt vulnerabila in fata momentului nasterii si a functionat.

     Sa fim sinceri, imi imaginez ca toti viitorii parinti (cu atat mai mult viitoarele mame) au emotii cu atat mai mari cu cat se apropie momentul nasterii, un moment unic, plin de emotii traite intens si totodata un moment ce marcheaza venirea pe lume a celui mai asteptat membru al familiei.

     Pana la urma cine nu se gandeste la ziua cea mare, la nastere, la momentul intalnirii cu bebelusul? Cine nu isi pune intrebari daca o sa fie bine, daca o sa decurga asa cum trebuie, cand va stii ca a intrat cu adevarat in travaliu, daca o sa se nasca la termen, daca o sa apara complicatii? Cred ca toti ne-am pus aceste intrebari inainte de momentul cel mare. Totusi, conteaza sa fim tari, puternici, sa ne mentinem sub control emotiile, trairile si sentimentele puternice si sa le temperam ca sa nu ne conduca ele pe noi.

     Poate va intrebati ce i-am spus verisoarei dupa acea afirmatie cu barza. Am spus ceva ce m-a facut sa scriu acest articol, sa impartasesc cu voi, pentru ca mi se pare atat de frumos, de firesc si de important si mi-as dori ca toate mamele sa se simta asa cum ma simt eu impreuna cu puisorul meu atunci cand ne jucam astfel, dupa cum voi povesti in continuare.

     I-am spus ca este mai bine ca bebelusii nu vin cu adevarat cu barza, desi o inteleg de ce afirma acel lucru si nu este de condamnat. Daca bebelusii erau adusi de barza, nasterea nu ar mai fi resimtita atat de personal, ca parte din noi, iar copilul totodata, desi al nostru, nu l-am resimti ca parte din noi.

     Baiatul nostru are 1 an si 4 luni si intelege foarte multe, ii vorbim normal si corect, nu stalcit si cu cuvinte inlocuitoare folosite pentru anumite obiecte/ lucruri/ parti ale corpului. Pana la urma, orice copil, cat de mic ar fi, daca i se ofera ocazia, daca este auzit, ascultat, daca se simte iubit, respectat si mereu in siguranta cu parintii, va intelege mai multe decat un alt copil caruia nu i se ofera atentia cuvenita si explicatii (simple, dar atat de utile) cu privire la tot ce este in jurul sau, pentru a intelege lumea mai bine.

     Cel mic stie ca a fost in uter, in interiorul burtii lui mami si stie ca a fost conectat cu mami la buric, in interior, ca sa poata manca si sa creasca. Atunci cand vrea sa ii mai repovestesc asta, isi ridica bluza si imi indica buricul lui, apoi indica spre mine, ca sa ii arat buricul meu si sa ii mai povestesc cum eram legati prin intermediul unui cordon ombilical la buric. Este ceva minunat, este un sentiment pe care nu il pot descrie, dar care este atat de intim, plin de esenta, de emotii pozitive, de fericire.

     Este ceva ce merita simtit in fiecare zi, copilul chiar face parte din noi si ne dorim sa impartaseasca aceste trairi cu noi, atat cat poate luand in calcul varsta si nivelul sau de intelegere.

     Bineinteles, copiii vor creste si vor aparea alte intrebari care sa aprofundeze subiectul, insa este un aspect firesc, normal din natura umana si pe de alta parte nu dorim sa le ascundem lucruri sau sa ii mintim cu privire la ele pentru ca atunci cand vor auzi adevarul din alta parte si vor confrunta informatiile cu ceea ce stiu de la noi, increderea le va scadea si nu vor mai fi asa dispusi sa povesteasca parintilor orice; cu siguranta ca nu ne dorim sa afle aspecte de natura si educatie sexuala din alta parte decat din intimitatea casei, unde mama si tatal decid cum sa abordeze mai bine esenta situatiei. Altfel, ar putea incepe sa se ascunda, sa caute raspunsuri pe internet sau din alte surse si cand vor creste sa fie mai curiosi decat ar fi cazul.

     Voi cum ati abordat acest subiect cu cei mici?

 

Sursa foto: Pexels


     Mai puteti citi:

Atunci cand dormi…

Travaliul si nasterea naturala

O pauza binemeritata

Alegerea medicului ginecolog potrivit

Scutecele in primul an de viata al bebelusului

     Pe cand eram insarcinata, am citit mult despre tot felul de produse necesare nou-nascutului, iar printre acestea se numara si scutecele, bineinteles. Sunt necesare si este important sa ne inarmam cu informatii utile din timp, sa incercam sa alegem masura potrivita, un tip de scutec cat mai bun pentru copilul nostru si sa ne pregatim mental pentru o perioada de consum constant de scutece si implicit, de cheltuieli, fara a o prelua asupra noastra ca un factor de stres, ci ca un lucru absolut normal care se intampla odata cu nasterea mult doritului copil.

     Noi alternam inca din primele luni scutecele de unica folosinta cu cele lavabile (ceea ce ne-a scutit de multe cheltuieli), insa daca e sa facem cateva calcule luand in calcul doar scutecele din prima categorie, numarul de scutece folosite si banii platiti pe acestea ajung la niste numere impresionant de mari.

     Desi pare un proces neplacut, schimbatul scutecelor este un aspect foarte important care ne poate ghida daca cel mic este sanatos sau daca sufera de deshidratare, constipatie sau daca sunt necesare anumite investigatii si cu cat veti avea exercitiu in schimbatul scutecelor, cu atat va va fi mai usor sa o faceti. In functie de numarul de scutece schimbate, de culoarea si/ sau mirosul urinei si al scaunului, dar si in functie de starea de spirit a bebelusului, ne putem da seama daca ii este bine (pana la urma nu sta totul in numere, acestea fiind estimative, ci in cum ii observati comportamentul).

     Cum fiecare dintre noi are un buget alocat pentru anumite lucruri si dupa cum stiti, este important sa fim chibzuiti in ceea ce priveste cheltuielile aferente odata cu nasterea copilului, mai jos va redau cateva calcule ca sa va fie mai usor sa stiti la ce sa va asteptati, de cate scutece aveti nevoie pentru bebelus si care ar fi costul aproximativ.

     In prima luna de viata, un bebelus foloseste, in medie, 10 – 12 scutece pe zi, ceea ce duce la o medie de 320 de scutece utilizate.

    Dupa prima luna, intre lunile 1 – 5 de viata, numarul de scaune scade si astfel se reduce si numarul de scutece folosite, fiind necesare aproximativ 8 – 10 scutece pe zi, ducand consumul la o medie de 260 de scutece pe luna.

     Din luna a cincea, tranzitul intestinal se stabilizeaza, organele interne fiind mai dezvoltate acum si pe zi un bebelus va avea nevoie de circa 8 schimburi de scutece, adica 240 de scutece pe luna.

     Luand in calcul brandul Pufies (l-am dat ca exemplu pe acesta intrucat noi am ales cu mare atentie acest brand, fiind mai subtiri, cu aspect atragator pentru cei mici, cu grad de absorbtie mare si pret potrivit, dar si cu pachete BIG BOX economice, precum acesta), pentru 320 de scutece puteti plati aproximativ 190 lei, pentru 260 de scutece pretul este in jur de 156 lei, iar 240 de scutece costa aproximativ 144 lei. Bineinteles, preturile difera in functie de cantitatea luata si magazinul de la care le achizitionati.

     Este important sa verificam scutecele constant si sa le schimbam de indata ce acestea s-au udat/ murdarit, pentru a evita contactul prelungit al pielii bebelusului cu bacteriile din urina si din materiile fecale. Cel mai indicat este sa fie schimbat inainte de masa, mai ales atunci cand este foarte mic, pentru a putea observa ritmul de eliminare.

     In concluzie, in primul an de viata al bebelusului, in functie de greutatea acestuia si numarul de scutece schimbate, puteti achizitiona intre 2500 si 3000 de scutece.

 

Sursa articol: Link 1

Sursa foto: Pixabay


     Mai puteti citi:

Scutece lavabile vs. scutece de unica folosinta

Lista extinsa de cumparaturi pentru proaspetii parinti

Documente necesare dupa nastere

Alegerea pediatrului potrivit

Pregatirea camerei pentru nou-nascut

Aspecte care influenteaza starea de bine a bebelusului

Sughitul la bebelusi

     Stiu de la parintii mei ca atunci cand eram mica, sughitam foarte des si nu stiau ce modalitati sa mai gaseasca pentru a reduce sughitul. Totusi, pe atunci existau putine surse de informare si tot ce se stia se transmitea pe cale orale, neexistand acces la atatea studii, carti si site-uri cu detalii medicale de acest gen.

     Sughitul este un proces extrem de comun la bebelusi, nu este nimic anormal in a sughita, dar nici periculos si desi pare ca provoaca discomfort, bebelusii nu sunt deranjati de sughit. Pana la urma, sughitul apare chiar si atunci cand bebelusii sunt inca in uterul mamei, fiind un reflex natural al organismului.

  • De ce apare sughitul

     Sughitul la bebelusi este un “simptom” al bunei dezvoltari a organismului si s-a observat faptul ca acesta poate fi declansat in urmatoarele situatii cel mai adesea:

– bebelusul mananca prea mult;

– mananca prea repede;

– inhaleaza prea mult aer (eventual in timpul suptului/ mesei);

– se schimba brusc temperatura in stomac (daca spre exemplu mananca un preparat cald si la cateva minute bea apa/ lapte rece);

– reflux gastroesofaginal – mancarea partial digerata, impreuna cu sucul gastric din stomac urca inapoi pe esofag, cauzand discomfort si arsuri, care trecand de diafragma o pot irita si cauza sughiturile (de aceea este indicat dupa fiecare supt/ masa sa tinem ridicat bebelusul pentru a eructa, pentru a elimina aerul inghitit in timpul meselor).

     Totusi, daca bebelusul sughite pentru perioade foarte lungi de timp si pe langa refluxul gastroesofagian mai prezinta si alte simptome care arata discomfortul resimtit, este indicat sa va sfatuiti cu medicul pediatru care urmareste evolutia copilului, pentru un tratament adecvat prescris de specialist si nu “dupa ureche”.

  • Durata sughitului

     Sughitul poate dura in unele momente si 10 minute, sau chiar mai mult si se poate repeta de mai multe ori pe zi. Important este sa urmariti starea bebelusului, pentru ca atat timp cat acesta se simte bine, este fericit, se comporta firesc si nu pare deranjat de sughituri, este bine si nu aveti motive de ingrijorare.

  • Metode de reducere a sughitului

– dupa fiecare supt este bine sa ridicati pe umar bebelusul pentru a putea ragai;

– daca se intampla foarte des sa sughite dupa supt, incercati o reatasare corecta la san, ca cel mic sa cuprinda si mamelonul cu buzele, nu doar sfarcul;

– daca cel mic este hranit cu biberonul, doctorii pediatri recomanda ca dupa o jumatate din cantitatea totala de lapte de consumat sa ii oferiti o pauza de eructare, urmand ca dupa 5 minute sa reveniti la momentul hranirii;

– incercati repozitionarea biberonului astfel incat aerul din sticla sa fie la fundul acesteia, si nu langa tetina;

– este indicat, ca indiferent de metoda de hranire (san sau biberon) a bebelusului, daca nu adoarme in timpul mesei, dupa ce termina de mancat sa il tineti ridicat pentru 20 de minute;

– mai pot ajuta mangaierile pe spate care transmit caldura sau leganatul usor in brate;

– daca sughitul apare de la frig, imbratisarile ajuta (la fel si invelirea temporara cu un strat subtire/ o paturica) – caldura relaxeaza difragma si atsfel inceteaza sughiturile.

  • Ce sa nu incercati pentru incetarea sughitului

– sucul de lamaie – bebelusii au nevoie doar de lapte, nu de lamaie, mai ales in primele 6 luni de viata; sucul de lamaie creste aciditatea in stomac si poate irita tubul digestiv. In plus, lamaia se recomanda a fi introdusa in alimentatia celui mic abia dupa 7-8 luni, in functie de gradul de dezvoltare;

– nu zdruncinati/ nu speriati bebelusul – aceste metoda provoaca discomfort si nu atenueaza sughitul;

– nu incercati niciodata sa tineti respiratia bebelusului;

– nu il trageti de limba, urmat de apasarea fruntii sau a fontanelei (sincer am fost socata sa gasesc ca aceasta metoda este incercata de multi parinti, in special in Statele Unite, nu stiu la noi care este situatia, dar sigur merita sa fie mentionata ca fiind periculoasa pentru bebelus).

     In concluzie, copiii mici nu au nevoie de remedii “minune” ci de rabdare, sughitul va trece de la sine si este mai bine sa nu “interferam” in acest proces natural al organismului, iar daca aveti nelamuriri sau anumite temeri, discutati-le fara probleme cu pediatrul bebelusului.

 

Surse articol: Link 1Link 2

Sursa foto: Pexels

Ikigai, o filozofie de urmat

     Parentingul este despre parinti, si nu despre copii. Daca noi suntem bine cu noi insine, vor fi si copiii, pentru ca, stim foarte bine cu totii, copiii sunt foarte usor influentati de noi, de starile noastre si atunci avem mult de “lucru” cu propria persoana ca sa atingem acele puncte de fericire, de relaxare, de intelegere, de rabdare si sa le putem oferi celor mici sansa sa ne simta complet implicati si iubitori, indiferent de situatie.

     Avem nevoie sa ne reamintim constant sa nu uitam de noi, parintii, iar in momentele cand copiii nostri se odihnesc sau sunt plecati la bunici/ prieteni, este important sa avem si mai multa grija de noi, de bunastarea noastra si daca simtim nevoia sau dorinta de a face ceva care pare dificil de parcurs cu cel mic in zona sau pur si simplu nu avem timp cat suntem cu el/ ea, sa punem in aplicare atunci cand nu sunt in preajma (aici putem sa ne gandim la activitati variate precum citit, scris, lego pentru adulti, activitati casnice sau alte activitati sau proiecte personale care necesita timp dedicat si care va fac placere).

     La ultimul Craciun, printre cadourile primite am regasit o carte care mi-a atras atentia imediat si pe care stiam ca o voi parcurge cu foarte mare interes. M-as bucura sa o citeasca cat mai multe persoane, intrucat este un adevarat izvor de informatii care pot fi puse in practica cu usurinta si care cu siguranta vor ajuta la imbunatatirea calitatii vietii adultilor, dar si pe a celor mai mici membri.

      Cartea se numeste “Ikigai – Secrete japoneze pentru o viata lunga si fericita” si este foarte usor de citit, de inteles, cu explicatii foarte clare, avand la baza 1 an de cercetari teoretice asupra conceptului de ikigai si interviuri cu persoane din Japonia care practica ikigai, de la care avem ce invata.

     Cartea o puteti gasi aici, dar si pe site-ul editurii Humanitas, pe elefant.ro sau pe site-ul magazinului online eMAG.

  • Ce este, de fapt, ikigai?

     Ikigai este un concept japonez care inseamna “fericirea de a fi mereu ocupat” si reprezinta sensul vietii, misiunea pe care fiecare dintre noi o stabileste. Ikigai se regaseste ascuns in interiorul nostru si este responsabil de o existenta indelungata si fericita in randul niponilor, iar potrivit locuitorilor din Okinawa, insula cu cele mai multe persoane centenare din lume, ikigai este motivul pentru care ne trezim dimineata.

     Atunci cand avem un ikigai concret, cand avem o mare pasiune care ne ofera satisfactie si fericire, avem un sens al vietii bine stabilit, iar cu ajutorul acestei carti am putut descoperi numeroase aspecte ale filozofiei japoneze care pot fi urmate, pentru “o sanatate de durata a corpului, mintii si spiritului”, dupa cum mentioneaza autorii cartii.

  • Factori care favorizeaza o viata indelungata si fericita

mentinerea unei minti active – atunci cand ne mentinem mintea activa, ocupata cu activitati care ne fac placere si care ne stimuleaza creierul, procesul de imbatranire se reduce. Lipsa exercitiului mental provoaca pierderi la nivel neuronal si astfel se diminueaza capacitatea de reactie la diversi stimuli.

reducerea nivelului de stres in mod constient – stresul are o mare influenta asupra persoanelor si din cauza acestui fapt, multe dintre acestea imbatranesc prematur. Chiar si Institutul American al Stresului a ajuns la concluzia ca cele mai multe probleme de sanatate sunt cauzate din cauza nivelului ridicat de stres, in urma cercetarilor facute.

     Ritmul alert, competitia continua, conectarea 24 ore din 24 la tehnologie supune corpul la niste factori de stres care fac ca neuronii sa activeze glanda suprarenala, glanda responsabila de eliberarea adrenalinei si a cortizolului, iar in exces, stresul afecteaza neuronii asociati cu memoria si inhiba secretia altor hormoni, acest proces putand duce la aparitia insomniei, anxietatii, cresterea presiunii arteriale sau chiar depresie.

     Tocmai din motivele enumerate este important sa avem grija, sa prevenim aparitia unui nivel prea mare de stres resimtit, sa devenim mai constienti de noi, de actiunile noastre si de ce se intampla in jur. In acest sens, ajuta exersarea constiintiei depline (mindfulness) si prin mult exercitiu, meditatie, yoga, exercitii de respiratie si cunoasterea corpului putem ajunge la aceasta stare de relaxare.

– mentinerea unui regim alimentar sanatos – hara hachi bu sau “stomacul la 80%”, o intelepciune dupa care japonezii se ghideaza si care recomanda sa nu se manance pana la satietate; atunci cand percep stomacul plin in proportie de 80%, cand simt ca sunt aproape satui, nu mai mananca.

     De asemenea, alimentele consumate conteaza foarte mult, iar printre cele considerate secrete ale longevitatii locuitorilor din Okinawa, datorita continutului lor de antioxidanti se regasesc tofu, morcovi, varza, alge, ceapa, muguri de soia, boabe de soia, cartoful dulce si ardeiul. Niponii mananca cel putin cinci feluri de mancare cu legume sau fructe, pe zi, cerealele sunt la baza alimentatiei si consuma foarte putin zahar (iar atunci cand o fac, utilizeaza zahar din trestie).

reducerea sedentarismului – asa cum mintea necesita antrenament ca sa nu se deterioreze, acelasi lucru este valabil si pentru corp. Sedentarismul favorizeaza aparitia obezitatii prin dereglari alimentare sau a hipertensiunii arteriale, dar si a altor patologii precum bolile cardiovasculare, osteoporoza sau chiar anumite tipuri de cancer, care afecteaza longevitatea omului.

     Sunt multe studii efectuate in ultimii zeci de ani care ne demonstreaza efectele negative ale sedentarismului si fiind o problema intalnita in toate etapele vietii, este important sa avem o viata activa si sanatoasa, de la varste mici pana la cele mai inaintate.

     Un stil de viata mai activ ne face sa ne simtim mai bine, mai impliniti, in armonie cu noi si cu doar cateva modificari mici de rutina zilnica putem face acest lucru posibil. Pana la urma, nu este neaparat vorba despre efort sustinut (precum practicarea unui sport sau mers la sala de sport/ fitness), ci este despre a fi activi pe parcursul zilei:

– putem merge pe jos la serviciu, sau daca drumul este prea lung, sa parcurgem macar o portiune din drum in plimbare (coboram cu 1 – 2 statii mai devreme/ mergem 20 de minute si luam din drum transportul pana la serviciu);

– putem urca si cobori scarile in loc de lift sau scari rulante;

– este indicat sa ne gasim activitati sociale, pentru a evita statul in fata televizorului;

– inlocuirea gustarilor nesanatoase cu fructe, alune, nuci;

– sa ne facem numarul de ore de somn necesar (indicat intre 7 ore si 9 ore pe noapte, in functie de persoana, varsta, si alti factori care tin de individ).

  • Este important sa dam un sens vietii, pentru a trai mai mult si mai bine 

     Noi, oamenii, avem nevoie de un motiv pentru a trai si, odata descoperit propriul ikigai, este important sa nu ne abatem din drum, cu mult curaj si perseverenta.

     Dupa cum spun chiar Hector Garcia si Francesc Miralles in carte, “nu exista nicio reteta magica pentru fericire, pentru a trai propriul ikigai, dar unul dintre ingredientele fundamentale este capacitatea de a intra in starea de flux”.

     Acest flux de care pomenesc cei doi autori este acea stare in care suntem complet implicati intr-o activitate, incat nimic altceva nu mai conteaza si in care suntem atat de concentrati, incat timpul pare ca trece mai repede.

     Pentru a intra si a ne pastra in starea de flux pentru mai mult timp, putem aplica cateva tehnici:

– alegerea unei provocari suficient de dificle, fara a fi in exces;

– desemnarea unor obiective clare;

– concentrarea pe o singura activitate si nu multitasking.

     Pentru a ne mentine un ikigai bine definit, avem nevoie de rezilienta – capacitatea noastra de a face fata problemelor aparute, obstacolelor intampinate. Este ideal sa ramanem concentrati pe obiectivele stabilite, pe ce este cu adevarat important pentru noi si la primele dificultati aparute sa nu ne descurajam. Cu rabdare, flexibilitate, usurinta de adaptare la situatiile aparute putem atinge si pastra ikigai-ul; de retinut este faptul ca trebuie sa ne concentram pe factorii pe care ii putem controla, si nu pe cei asupra carora nu avem niciun control.

  • Cele 10 legi ale Ikigai-ului

Cartea este cuprinzatoare, contine multe elemente care merita mentionate, printre care si aceasta lista cu cele 10 legi care stau la baza filozofiei japoneze:

  1. Fii mereu activ, nu te pensiona niciodata;
  2. Priveste lucrurile cu calm;
  3. Nu manca pe saturate;
  4. Inconjoara-te de prieteni buni;
  5. Fii in forma pentru urmatoarea ta aniversare;
  6. Zambeste;
  7. Reconecteaza-te la natura;
  8. Fii recunoscator;
  9. Traieste clipa;
  10. Urmeaza-ti ikigai-ul.

     Fiecare dintre noi are o pasiune, un talent si odata ce ne descoperim ikigai-ul, este benefic pentru noi sa ni-l mentinem activ, sa-l urmam si sa-l cultivam zilnic. Acesta ne da sens vietii si ne ajuta sa avem activitati placute in care sa ne cufundam cu toata fiinta si ne face sa dam tot ce e mai bun din noi.

     Va doresc sa va descoperiti si voi ikigai-ul si sa va mentineti corpul si mintea sanatoase.

 

Sursa articol: Cartea “Ikigai – Secrete japoneze pentru o viata lunga si fericita”

Sursa foto: Pexels

Atmosfera de Craciun si de ce nu ne-am mintit copilul in legatura cu existenta lui Mos Craciun

     Doar ce au trecut zilele de Craciun. Zilele trecute eram impreuna cu familia, adunati toti in sufragerie, intr-un decor festiv, cu muzica de sezon pe fundal, langa brad, cu cadou ce astepta sa fie desfacut, mancare gustoasa de consumat si un baietel sprinten care adora sa fie inconjurat de cei mai apropiati, fara sa fie atras de cadouri (mai ales ca nu punem accent pe acest aspect).

     Si nu doar in ziua de Craciun. Noi am inceput oficial mesele de Craciun din prima saptamana completa din decembrie – nu va ganditi ca este ceva stresant, chiar deloc (nu pentru noi). Intrucat ne dorim sa facem resimtita atmosfera de Craciun inca de la inceputul lunii si cum dorim sa ne potrivim la program cu prietenii, ne stabilim datele astfel incat sa ne putem intalni cu toti pana in ziua de Craciun, ca mai apoi sa putem petrece timp alaturi de bunicii celui mic (facem asa anual, devenind o traditie pentru noi).

  • Nu cadourile sunt importante, ci atmosfera creata si timpul petrecut impreuna

     Baiatului nostru i-am povestit din timp de aceasta sarbatoare, ce presupune, faptul ca vom petrece timp impreuna cu prieteni dragi si cu bunicii, asa cum facem de obicei, totodata cu 3 elemente nou introduse: bradul de Craciun, cadourile si Mos Craciun.

     Cu bradul de Craciun am rezolvat repede, pe 6 decembrie am fost impreuna la piata de brazi si l-am rugat pe cel mic sa isi aleaga un brad din doi selectati de noi (brazi naturali, crescuti in pepiniere special concepute pentru a fi vanduti si mai apoi decorati pentru sarbatoarea Craciunului).

     S-a acomodat imediat cu existenta bradului in casa fara a reprezenta o piedica sau un pericol pentru el si ulterior ne-a urmarit atent cum il decoram.

     Desi noi nu punem accent deloc pe aspectul cadourilor, intrucat mai important este timpul de calitate impreuna cu cei dragi noua, iar cel mic resimte din plin implicarea, prezenta si conectarea cu noi, i-am povestit de faptul ca in acele zile organizate ca mese de Craciun, va primi cadouri (am stabilit sa i se ofere un cadou de la fiecare si nu mai multe: un cadou de la prieteni, doua cadouri din partea ambelor perechi de bunici si un cadou din partea noastra, a parintilor, mai mult decat suficient).

    Argumentele care stau la baza sunt reprezentate de faptul ca nu ne dorim ca cel mic sa se simta coplesit si suprastimulat de prea multe cadouri de care nu are nevoie, in special pentru ca noi petrecem foarte mult timp impreuna cu el si nu simte nevoia de a compensa cu jucarii. Are si el jucarii, nu ma intelegeti gresit, insa are cateva cu care se joaca cu adevarat (foarte putine), impreuna cu noi, iar cel mai mult timp il petrecem citind, explicand imagini din carti alese de el, joaca cu motanul, cu carioci si alte activitati casnice pe care le facem impreuna si care ii ofera o satisfactie intrinseca exceptional de mare.

     Copiii care primesc multe cadouri sunt mai agitati, se joaca superficial cu cele primite, nu se pot bucura cu adevarat doar de unul/ doua obiecte si se plictisesc repede, dorind altele (acestia, de obicei, ajung sa fie greu de multumit, fiind rasfatati cu tot felul de lucruri).

  • De Craciun nu il sarbatorim pe Mos Craciun, ci sarbatorim Craciunul

     Cel mic stie faptul ca Mos Craciun este un simbol al Craciunului, un personaj de poveste si ca face parte din povestile de Craciun, fara a avea nimic de a face cu oferirea cadourilor de Craciun.

     Mos Craciun este pana la urma, fiecare dintre noi, cei darnici, si nu ne-am pus niciodata in gand sa-l mintim in legatura cu acest personaj. Stie faptul ca toate cadourile primite sunt de la mami si tati, bunici, nasi si nu de la o persoana straina care pune darurile sub brad intrand prin efractie in casa (clar ca astfel nu se transmite un sentiment de siguranta).

     Magia sarbatorilor nu dispare odata cu cunoasterea adevarului despre Mos. Atmosfera de sarbatori este redata de noi, oamenii de pretutindeni, prin muzica, dans, voie buna, prin diverse elemente specifice Craciunului si prin tot felul de activitati desfasurate impreuna cu cei mici, cu familia si prietenii. Sarbatoarea Craciunului este pana la urma despre timp petrecut impreuna si iubire neconditionata, astfel ca si darurile ar trebui oferite din suflet, fara a se astepta nimic in schimb si fara a fi introdus in plan o persoana necunoscuta.

     De asemenea, copiii, in general, daca asteapta cadouri, se vor bucura sa le primeasca de la parinti/ bunici/ alte persoane apropiate, stiind ca acestia din urma au tinut cont de dorintele lor. In plus, cu cat copilul va creste, cu atat vor aparea intrebari noi, logice, mai elaborate pentru a intelege mai bine care este treaba cu Mosul asta si nu e indicat sa ne afundam in minciuni.

     Pana la urma, ce exemplu oferim celor mici, daca ii mintim/ pacalim? Asa cum noi nu ne dorim sa avem o realitate alterata, nici ei nu isi doresc sa le fie prezentata o realitate falsa, iar atunci cand, inevitabil, se ajunge la momentul adevarului, copilul poate suferi o deceptie cu atat mai profunda cu cat este mai implicat in aceasta poveste cu Mos Craciun si existenta sa.

     Pe de alta parte, dupa ce vor afla adevarul, vor incepe sa se indoiasca si de alte lucruri spuse de parinti si cu cat afla ca li s-au spus mai multe neadevaruri, cu atat relatia de incredere formata se destabilizeaza.

  • Psihologii sustin parintii care nu isi mint copiii in legatura cu existenta lui Mos Craciun

     Aceasta situatie a fost dezbatuta si de psihologi, care sustin, de asemenea, faptul ca este mai bine sa le spunem de la inceput adevarul copiilor nostri (acest adevar doar ii va ajuta si nu ii va afecta in mod negativ, nici nu le va distruge sarbatorile de iarna).

     Printre motivele sustinute de Dr. Justin Coulson este si faptul ca mintindu-i, nu le sustinem imaginatia. Copiii, atunci cand au sustinere, ajutor si multe povesti deja citite si aspecte reale in legatura cu care nu sunt pacalitit, isi pot dezvolta mai usor imaginatia, pot crea ei insisi mai multe povesti sau mai multe variante ale aceleasi povesti si cunoscand adevarul despre personaje precum Mos Craciun, ca fiind doar un simbol si un personaj, isi pot imagina ca exista. Astfel, va puteti crea propriile povesti si jocuri de Craciun, facand totul mai amuzant, fara sa fiti nevoiti sa inventati minciuni.

     In concluzie, copiii ai caror parinti nu ii mint in legatura cu existenta mult cunoscutului Mos Craciun (sau a altor personaje), dupa cum spun si unele cercetari, isi pot dezvolta mai usor imaginatia si pot face mai usor diferenta intre ce exista in realitate si fantezie.

 

Sursa foto: Pexels


Mai puteti citi:

Sfaturi pentru un Craciun fara pericole pentru cei mici

Pregatiti pentru Craciun

De ce isi lovesc copiii intentionat capul

      Lovirea capului in mod intentionat este un aspect comun in cazul copiilor trecuti de varsta de 1 an. In jur de 20% din numarul copiilor cu varsta cuprinsa intre 1 – 3 ani dezvolta acest obicei, baietii fiind mai predispusi la acest comportament decat fetele.

     Cel mai adesea, copiii sanatosi incep sa-si loveasca/ legene mai puternic capul de anumite obiecte (perete, calorifer, scaun, mobila, alte obiecte masive si/ sau eventual cu suprafete dure) dupa 1 an, apogeul fiind atins intre 18 si 24 de luni – la unii copii aceasta etapa poate dura cateva luni, iar in cazul altor micuti, chiar ani, desi cei mai multi dintre ei dupa varsta de 3 ani inceteaza sa mai repete miscarea.

  • Motive pentru care cei mici isi lovesc capul in mod intentionat

– relaxare – desi suna ciudat, expertii considera ca multi copii fac acest gest pentru relaxare; isi lovesc capul in mod ritmic pentru a-si spori starea de confort sau de a-si induce starea de somn;

– reducerea nivelului de durere – copiii isi lovesc capul intentionat de perete, calorifer, televizor, pat sau alte obiecte mari atunci cand resimt durere, in special cauzata de aparitia dintilor sau infectie la nivelul urechii. Loviturile ii fac pe cei mici sa se simta mai bine, distragandu-si atentia de la sursa principala de durere;

– frustrare – pot exista cazuri in care copiii de peste 1 an care au un tantrum sa isi loveasca capul in mod intentionat in acel moment pentru a incerca sa se “elibereze” de emotiile puternic resimtite; intrucat le este dificil sa se exprime verbal, neintelegand toata paleta de emotii si sentimente, reactioneaza fizic, incercand sa se calmeze/ relaxeze;

– nevoia de atentie – daca copilul mic se loveste cu capul de perete/ alte obiecte in mod repetat, acest lucru poate sugera ca doreste sa atraga atentia, iar daca din partea parintelui atrage o reactie puternica, va face aceasta actiune in continuare pentru ca simte nevoie de atentie si observa ca este usor sa o “castige” asa (de obicei, acest lucru se intampla cand parintii nu petrec, din varii motive, suficient timp cu cel mic/ cea mica si copilul ajunge sa recurga la aceasta metoda pentru a se simti vazut si auzit;

– problema de dezvoltare – in anumite cazuri, lovitul capului poate fi un simptom asociat autismului si altor tulburari in dezvoltare, insa este intotdeauna insotit si de alte aspecte ce indica o problema medicala (rareori, lovitul capului, fara alte indicii, poate semnala o problema serioasa).

  • Aspecte importante de urmarit 

– lipsa abilitatii de a indica – in jurul varstei de 14 luni, cei mai multi dintre copii indica anumite obiecte pentru a ii face pe ceilalti sa se uite/ sa numeasca acele obiecte;

– inabilitatea de a urmari cu privirea – pana la implinirea varstei de 14 luni, cei mici invata sa se uite in aceeasi directie in care se uita si adultul care ii insoteste;

inabilitatea de a pretinde ca se joaca – pana la 14 luni, copiii isi dezvolta abilitatea de a se juca utilizand obiecte in alt scop decat cel real (de exemplu, pretind ca se piaptana cu un cub, sau isi pun un cub in cap care sa aibe rol de palarie).

     Aceste comportamente sunt, adesea, absente in cazul copiilor care sufera de tulburare de spectru autist, insa cel mai indicat este sa urmariti evolutia copilului si daca in jurul varstei de 1 an si 6 luni incepe sa dezvolte macar una dintre aceste abilitati, sansele de a dezvolta autism sunt foarte mici. Daca totusi, aveti anumite ingrijorari, dupa aceasta varsta cel mai indicat este sa vorbiti cu medicul pediatru si sa mergeti la un consult de specialitate pentru a va infirma/ confirma banuielile.

  • Ce se poate face 

     Oferiti-le copiilor vostri atentia cuvenita (petreceti timp cu ei, jucati-va impreuna), dar nu atunci cand se lovesc intentionat. Daca acestia observa ca va deranjeaza puternic actiunea desfasurata, o vor repeta pentru a va face sa reactionati la fel, considerand ca doar asa va pot capta atentia.

     De asemenea, puteti pretinde ca nu se intampla – de obicei, loviturile sunt usoare si daca nu observa vreo reactie din partea parintilor, dupa cateva incercari, renunta si isi gasesc alta activitate de facut.

     Daca nu este pus accentul pe De ce faci asa? Termina!  si incercati sa ii distrageti atentia cu alte activitati/ obiecte, explicandu-i pe scurt, pe un ton bland, ca nu e indicat sa faca asa, nu isi va canaliza toata energia in repetarea lovitului intentionat si astfel etapa va trece de la sine mai usor.

     Copiii nu se ranesc cu adevarat, iar cei mai multi dintre cei sub 3 ani nu pot genera suficienta forta ca sa isi cauzeze durere puternica sau probleme neurologice. Copiii care dezvolta acest comportament nu vor avea probleme de dezvoltare si coordonare, avand parte de dezvoltare in mod corespunzator varstei lor.

     Un studiu de avengura axat pe aceasta problema relativ minora din punct de vedere comportamental in cazul copiilor sanatosi a evidentiat faptul ca acestia sunt vizibil mai avansati (in dezvoltarea fizica si mentala) in comparatie cu copiii care nu dezvolta acest obicei. Asadar, reiese faptul ca lovitul capului in mod intentionat de catre copiii sanatosi poate fi un semn de inteligenta ridicata.

  • Cum este in cazul nostru

    In cazul nostru, cel mic a dezvoltat acest comportament in jurul varstei de 1 an si 2 saptamani. Il face destul de rar, insa il remarcam atunci cand se loveste intentionat cu capul.

     De obicei, da cu capul destul de usor fie de perete, de calorifer, sau de televizor (atunci cand se catara pe comoda TV si in foloseste pe post de spatar). Neobservand o reactie vizibila din partea noastra, inceteaza foarte repede actul in sine si isi vede de alte activitati.

     Zilele acestea, trecut abia de pragul de 1 an si 4 luni, intrucat urmeaza sa ii mai sparga un dinte gingia, se simte frustrat si cateodata oboseste mai repede din cauza durerii resimtite la nivelul gurii si urechii si are momente cand se loveste mai des singur (de cateva ori pe zi). Cum are cate o zi cand nu resimte durerea (sau cel putin, nu asa puternic), cum e linistit si nu mai repeta miscarea.

     Intrucat se dezvolta normal, este atent la tot ce se intampla in jurul sau si la noi, se concentreaza, se joaca pretins si nu prezinta alte simptome pentru a ne pune semne de intrebare, nu avem motive de ingrijorare si sunt convinsa ca va trece destul de repede peste aceasta etapa, aparent destul de normala, din viata lui de “toddler”.

     In cazul copilului vostru, ati observat un astfel de comportament? La ce varsta a inceput sa se loveasca in mod intentionat?

 

Surse articol: Link 1Link 2

Sursa foto: Pexels

Puseele de crestere in primul an de viata al bebelusului

     Puseele de crestere reprezinta acele perioade in care bebelusii cresc cel mai mult, atat din punct de vedere al masei corporale, cat si in lungime.

     In timpul unui puseu de crestere, bebelusii alaptati mananca mai mult decat de obicei (de multe ori chiar si la fiecare ora). Cresterea cantitatii de lapte este doar temporara, fiind semnificativ observata in special in primele saptamani de viata.

     Printre factorii care determina nevoia crescuta de hrana nu se numara doar dezvoltarea fizica a bebelusului; aceasta poate aparea si in momentele in care copilul urmeaza sa atinga anumite praguri de dezvoltare.

  • Perioadele de aparitie a puseelor de crestere

     In general, cel mai adesea, puseele de crestere au fost declansate in primele zile dupa nastere, dar si cu aproximatie la 7 – 10 zile, 2 – 3 saptamani, 6 saptamani, 3 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni, 11 luni (mai rar).

     Bineinteles, aceste intervale de zile/ luni sunt informative, fiecare bebelus avand propriul sau ritm de dezvoltare si nu este obligatoriu sa “respecte” aceste perioade pentru aparitia puseelor.

  • Durata puseelor de crestere

     In medie, un puseu inregistrat dureaza 2 – 3 zile, insa pot exista perioade in care puseul se exinde pe durata unei intregi saptamani, sau chiar doua.

  • Semne care indica aparitia unui puseu de crestere

foame permanenta – numarul meselor creste exponential pentru bebelusii exclusiv alaptati, fiind o perioada de alaptare aproape continua pentru cateva zile, iar bebelusii hraniti cu biberonul pare ca nu sunt satui dupa cantitatea de lapte consumata;

– modificarea temporara a duratei de somn – in functie de fiecare bebelus in parte, durata somnului ar putea fi mai scurta sau mai lunga decat programul obisnuit inregistrat pana atunci;

– iritabilitate – poate aparea in special in perioada puseului, cand tendoanele si muschii se intind, se lungesc odata cu intreg organismul si determina o durere la nivel local care transmite o stare de disconfort;

– vrea doar in brate – toti bebelusii vor in brate si este un aspect perfect normal (nu doar cand sunt mici), insa in special in perioadele acestea in care apar puseele si schimbarile mari in organism, sunt si mai “lipiti” de mama lor decat inainte;

– atingerea anumitor praguri de dezvoltare, precum rostogolire, tarat, mers sau vorbit.

  • Ce e de facut

     In aceste perioade este indicat sa urmati ritmul bebelusului, fie ca este vorba de perioade de alaptat mai dese si mai lungi, somn mai lung sau perioade suplimentare de liniste si alint in brate.

     Din punct de vedere al cantitatii de lapte matern nu e nevoie sa va faceti griji, organismul se adapteaza foarte usor acestor perioade si cu cat bebelusul suge mai des, cu atat creste mai rapid productia de lapte.

     In unele situatii, in functie de organismul mamei, este necesara o zi/ doua de adaptare, dar este important sa nu cedati si sa va hraniti in continuare puiul. Pe parcursul momentelor de alaptat este bine sa va mentineti la un nivel optim de hidratare si de nutrienti, intrucat cel mic/ cea mica va reduce din rezerva organismului vostru. Ascultati-va, deci, organismul, ca sa nu ajungeti in stadiul de deshidratare sau foame excesiva; in plus, hidratarea constanta ajuta producerea de lapte.

  • Cum a fost in cazul nostru

     Daca stau bine sa ma gandesc, in primele 6 luni am avut parte de foarte multe pusee de crestere, primul aparand cam la o saptamana si jumatate – doua dupa nastere. Urmatoarele pusee le-am inregistrat in jurul varstelor de 2 luni, 2 luni si jumatate, 4 luni si 5 – 6 luni.

     In medie un puseu de crestere a durat intre 2 si 4 zile, apogeul fiind atins de puseul de crestere de la 4 luni (care o coincis si cu regresie de somn cateva zile), durata acestuia fiind de aproape 2 saptamani.

     Printre simptome, cel mai adesea era frecventa crescuta de alaptare, urmata de treziri mai dese si usoara iritabilitate in primele doua zile de puseu; in brate la mine a fost si este permanent, deci nu-l iau in calcul ca un simptom exclusiv puseelor.

     Cu multa apropiere, conectare, alaptat, rabdare si sustinere din partea sotului, am trecut foarte usor peste aceste perioade, impreuna.

     In cazul copilului vostru care a fost frecventa puseelor de crestere? Cum ati trecut mai usor peste ele?

 

Sursa articol: Link1

Sursa foto: Pexels

Copiii mici si placerea aruncatului cu obiecte

   Incepand cu varsta de 1 an, in majoritatea cazurilor, copiii isi descopera o noua abilitate, aceea de a apuca un obiect si de a-l arunca pe jos. Intre 1 an si jumatate si 3 ani, aceasta abilitate este repetata de zeci sau chiar sute de ori  pe zi.

     Copiii mici descopera ca isi pot deschide mana, pot apuca si manevra obiectul si ii pot da drumul (coordonare mana-ochi) si astfel sunt curiosi ce se intampla cu acesta. Toata actiunea face parte din procesul lor de dezvoltare, de invatare, de descoperire.

    Aruncatul marcheaza o noua experienta vazuta, simtita si auzita: copilul observa faptul ca obiectul se va duce mereu in jos, nu in sus; este prea devreme sa invete ce este gravitatia si alte legi ale fizicii, insa cu siguranta poate observa efectele asupra lucrurilor din jurul sau. Astfel invata despre cauza si efect, observa daca un obiect se sparge, isi schimba forma la atingerea cu solul, daca ramane la fel, daca se aude vreun sunet specific atunci cand cade sau nu.

    Daca nu este vorba de aruncatul de obiecte periculoase, care pot strica, rani alte persoane sau pe insusi copilul, nu incercati sa il opriti din acest obicei, ci ajutati-l sa si-l “cultive” intr-un mediu controlat, tinand cont de cateva aspecte:

  • Indicati obiectele ce pot fi aruncate

      Cel mic/ cea mica va invata ce sa arunce si ce nu, avandu-va pe voi in preajma pentru ajutor. Copiii simt nevoia sa fie ghidati si chiar daca nu pot exprima acest lucru, ne au pe noi, parintii, mereu in preajma.

     Este indicat sa inteleaga de mici ca este in regula sa arunce cu obiecte atat timp cat nu se strica altceva sau nu ranesc pe cineva; de asemenea, conteaza mediul in care se intampla actiunea si este bine sa le spuneti, de exemplu, ca acasa pot arunca cu mingi din spuma sau bile mici din plastic/ hartie mototolita sau alte lucruri inofensive, dar in alte zone sau cand mergeti in vizita la cineva, sa gaseasca altceva de facut/ jucat.

     Daca se indreapta spre un obiect, spre exemplu, incaltamintea de la usa/ trotineta sau alte obiecte similare, ii puteti spune ca incaltamintea nu este pentru aruncat; daca doresti sa arunci cu ceva, avem aici mingile.

  • Descurajati aruncatul de obiecte agresiv

     Daca copilul arunca cu obiecte precum nisip, piatra, jucarii din material dur sau cu alte obiecte nepotrivi, la care dintr-un motiv sau altul are acces, spuneti-i ca nu este bine ce face, ca obiectele acelea nu sunt pentru aruncat, este indicat sa ii spuneti motivele (pe scurt) de ce sa nu mai arunce, apeland la empatie: te vei rani si nu ne dorim asta, deoarece te va durea; vei lovi copiii si nici tie nu iti place sa te lovesti/ sa fii lovit/ lovita; se va strica acel lucru si apoi nu te vei mai putea juca cu el.

     De asemenea, este foarte important sa ramaneti calm in tot acest proces, fara sa aveti reactii exagerate, intrucat, daca i se va parea amuzant sau pur si simplu va dori sa va atraga atentia cand nu i-o oferiti, cel mai probabil va repeta aruncatul agresiv.

     Daca aruncatul de obiecte implica alti copii, prin lovirea lor (in joaca), pe langa cele de mai sus, indepartati copilul din zona “de actiune” si oferiti-i un moment ca sa isi iasa din acea stare de a arunca un obiect catre cineva.

     Daca aruncatul de obiecte observati ca se face atunci cand sunt implicate emotii puternic negative si copilul este suparat, nervos, frustrat, incurajati-l pe cel mic sa va vorbeasca despre ceea ce simte, incurajati exprimarea emotiilor – copilul reactioneaza violent pentru ca nu stie sa isi expuna verbal supararea/ durerea, dar cu ajutorul vostru o poate face, simtindu-se astfel in siguranta si avand incredere sa va spuna mereu ce il/ o supara (aici exista implicatii de natura neurologica (neurostiinta), pentru ca actiunea face apel la creierul reptilian, cu care ne nastem toti, unde au loc doar actiunile de supravietuire, fara sa fie zona emotionala implicata, inca nedezvoltata la copiii mici – va voi povesti mai multe despre acest subiect intr-un articol viitor).

  • Atasati jucariile la carut/ scaun

     Atunci cand mergeti la plimbare cu carutul, tricicleta sau cu masina si copilul este pus in scaunul sau special, incercati sa atasati la acestea jucariile pe care a dorit sa si le ia, ca sa se poata juca cu acestea fara sa le poata arunca sau sa le scape pe jos sau printre scaunele masinii.

  • Strangeti obiectele impreuna

     Dupa ce a aruncat anumite obiecte/ jucarii pe jos, il puteti ruga pe copil sa ridice un anumit obiect, insa daca sunt prea multe s-ar putea, cel mai probabil, sa nu reactioneze si sa le lase acolo. Astfel ca, cea mai potrivita abordare este sa coborati la nivelul copilului si pe un ton cald, bland sa il intrebati daca doreste sa strangeti/ ridicati obiectele impreuna, punandu-l sa aleaga ce doreste sa ridice: ai nevoie de ajutor? doresti sa strangem jucariile impreuna? da-mi voie sa te ajut sa le ridicam. ce cub/ jucarie ai dori sa pui pe masa, cubul galben sau pe cel rosu? tu poti strange mingile/ cuburile de culoare albastra si eu le pot strange pe cele de culoare rosie. 

     Daca va pastrati o abordare blanda, veti observa cooperare din partea celui mic si totul va decurge bine.

  • Oferiti-le un exemplu de urmat

     Stim cu totii, copiii adora sa ne imite si e bine, asta ii ajuta sa se dezvolte, asa invata. De aceea e important sa facem lucrurile noi bine de la inceput pentru a-i invata corect. Astfel, ii puteti arata cum aruncati usor pernele pe pat, cum strangeti jucariile impreuna, cum aruncati ambalaje/ cojile de fructe la cosul de gunoi, dar si alte activitati similare, ca sa inteleaga ce locuri sunt potrivite pentru anumite obiecte.

  • Pastrati-va conectati cu copilul la masa

     Copiii mici, in multe cazuri, la ora mesei mai mult se joaca cu mancarea si respectiv, o arunca pe jos, decat sa o manance. Insa acest lucru se intampla fie pentru ca parintele nu e implicat/ conectat cu cel mic pe perioada mesei, fie a reactionat intr-un anumit fel (chiar si amuzant, nu doar distant) in momentul aruncarii mancarii si pe cel mic l-a amuzat astfel ca va repeta “scena”.

    Daca pe perioada mesei, sunteti fizic prezenti si il hraniti, dar mental nu sunteti implicati, conectati cu cel mic prin priviri si comunicare, copilul imediat simte, preia starea si va face orice ca sa va atraga atentia spre el/ ea, incluzand jucatul cu mancarea, aruncatul tacamurilor si/ sau a farfuriei.

  • Concluzie

     Toti parintii au trecut sau vor trece cu ai lor pui prin aceasta etapa si este important sa ii sustinem in dezvoltare. Cel mai indicat este sa le oferim un cadru sigur, unde isi pot testa limitele, abilitatile si in interiorul caruia sa va puteti juca impreuna, ca sa isi “sature” pofta de aruncat si daramat lucruri, in special pentru momentele cand urmeaza sa mergeti in vizita sau in alte spatii unde nu si-ar putea desfasura activitatea asa cum o fac acasa.

     Jucati-va impreuna cu frunze sau cu bulgari de zapada, daca sunteti afara, iar in casa cu perne, aruncati servetele sau hartie mototolita la cosul de gunoi, sosete/ prosoape mici in cosul pentru rufe murdare sau chiar direct in masina de spalat rufe, mingi colorate intr-o cutie sau intr-un cos mic de bachet (sau cos improvizat), faceti astfel incat sa se desfasoare totul cu placere atat de partea lor, cat si pentru voi.

    Odata ce au descoperit ca au mobilitate sustinuta sa faca aceasta miscare si toate actiunile implicate derivate, o vor face de multe ori pentru ca le place, sunt curiosi si astfel exerseaza, bazandu-se pe noi sa le imbunatatim aceasta experienta.

 

Sursa articol: Link 1Link 2

Sursa foto: Unsplash

Sfaturi pentru un Craciun fara pericole pentru cei mici

    Urmeaza o perioada incarcata (la propriu) in casele noastre: ornamente, brazi de craciun, luminite, beteala, lumanari parfumate si multe alte decoratiuni care inveselesc atmosfera incaperilor de pretutindeni in perioada sarbatorilor de iarna.

     Pe langa aspectul festiv pe care il confera, decoratiunile pe care le expunem impreuna cu cei mici le pot transmite copiilor o legatura puternica cu traditiile desfasurate in cadrul familiei.

    Pentru a fi siguri ca ornamentele nu reprezinta un pericol pentru copii, Academia Americana de Pediatrie ne ofera cateva sfaturi:

– atunci cand achizitionati un brad natural, verificati sa nu fie imbatranit, ci sanatos, proaspat. Acele bradului ar trebui sa iasa foarte greu, daca sunt trase si nu ar trebui sa se rupa atunci cand le indoiti. Cand desfaceti si pozitionati bradul, ar trebui sa cada foarte putine ace. De asemenea, pastrati suportul bradului permanent plin cu apa, pentru a se evita uscarea acestuia.

– daca aveti brad artificial, verificati sa faca parte din categoria celor rezistenti la foc.

– cand montati/ aduceti bradul de craciun, asezati-l cat mai departe de seminee, radiatoare, sau alte surse de incalzire a locuintei. De asemenea, pozitionati bradul intr-un loc unde sa nu va incurce pe voi sau pe cei mici si sa nu blocheze calea usilor.

– verificati instalatiile de lumini pe care urmeaza sa le folositi pentru decorarea bradului si/ sau a altor locuri din casa, chiar daca sunt noi; fiti siguri ca becurile functioneaza si ca nu sunt fire rupte sau desprinse.

– este indicat sa aveti grija cu instalatiile de craciun care pot contine plumb. Este indicat sa cititi pe cutie si sa incercati sa evitati achizitionarea acestor tipuri de instalatii. Partile componente ale instalatiei de craciun pot contine plumb in cantitati mari cateodata si este bine sa va asigurati ca nu au contact cu ele copii mici, care le-ar putea baga in gura; intotdeauna, spalati-va pe maini dupa ce le montati/ demontati.

– inainte de a folosi instalatii cu lumini afara, in gradina sau pe fatada cladirilor/ apartamentului, verificati intotdeauna eticheta care atesta ca sunt certificate pentru uz extern. Ca sa fixati beculetele, prindeti-le cu ajutorul unor capse speciale sau pe niste carlige mici fixate inainte, nu prin prindere cu cuie sau piuneze. Nu trageti/ smulgeti luminite pentru a le strange.

– cand aprindeti lumanari, indepartati orice material inflamabil ar putea exista in proximitatea lor si asezati-le in zonele unde nu pot fi daramate. Nu lasati niciodata o lumanare aprinsa daca parasiti camera respectiva; nu folositi lumanari aprinse pentru a le monta in brad sau la alte plante.

– se doreste atentie speciala si in ceea ce priveste evitarea decoratiunilor/ globurilor care sunt ascutite sau care se pot sparge. De asemenea, evitati sa expuneti, in locurile cu acces usor pentru copii, ornamente cu portiuni mici detasabile (reprezinta pericol de inghitire) sau sub forma de dulciuri/ mancare, care ii pot atrage sa le bage in gura.

– este indicat sa folositi manusi daca folositi spray-uri cu zapada artificiala pentru decorare, pentru a se evita iritatiile la nivelul pielii si mentineti tuburile departe de nivelul fetei pentru evitarea aparitiei iritatiilor la nivelul ochilor si plamanilor.

– dupa despachetarea cadourilor, indepartati toate hartiile de impachetat cadouri, funde, pungi si alte elemente similare – prezinta pericol de inec/ sufocare, daca sunt inghitite bucati din acestea si poate exista pericol de incendiu daca se regasesc in apropiere de semineu/ radiator/ alte surse de caldura.

– pastrati toate plantele decorative si naturale potential periculoase in zone neaccesibile copiilor mici (aici am detaliat care sunt plantele ce pot fi toxice pentru copii, daca sunt inghitite/ atinse).

     Voi ce masuri de protectie ati luat pentru un Craciun fara griji alaturi de copii?

 

Sursa articol: Link1

Sursa foto: Pexels

Atunci cand dormi…

     Atunci cand dormi, te ador, copilul meu. Mi se umple sufletul de bucurie cand te am langa mine, cand te simt, cand te vad si cand iti simt mirosul.

     Esti o fiinta mica (momentan) care ne impacteaza pentru tot restul vietii intr-un mod atat de placut, incat cuvintele nu pot exprima tot ceea ce simt.

     Atunci cand dormi, nu-mi pot lua ochii de la tine. Ma uit frapata la tine, cata siguranta resimti din partea noastra, cu cata dorinta si nerabdare iti doresti mereu sa adormi cu mami si cu tati langa tine seara.

      Atunci cand dormi, te analizez – esti atat de calm si imi transmiti o stare de pace.

     Atunci cand dormi, iti simt pe fata mea parul valvoi cu tenta roscata, iti vad conturul fetei, observ tampla usor transpirata, urechea perfect conturata, genele bogate si mai negre decat noaptea, obrazul pufos si nasul rotunjior.

     Atunci cand dormi, pun mana usor pe tine, te invalui cu multa iubire si caldura. Iti simt pulsul, iti aud respiratia si observ cum pieptul tau mic se ridica in ritm cu aceasta. In ritm cu respiratia noastra.

     Atunci cand dormi, ma uit la mainile tale mici si solide, cu degete pufoase si lungi, maini impreunate cateodata, relaxate, amortite de somn.

     Atunci cand dormi, suntem atenti sa nu te deranjam, te asezi atat de bine, in pozitii numai de tine resimtite confortabil. Cateodata te lipesti de pieptul meu, cateodata de cel al lui tati, iti place mult sa resimti bratele noastre si sa auzi vocile linistite care iti canta sau iti povestesc.

     Atunci cand dormi, deja simtim lipsa…lipsa vocii tale, a ganguritului si a cuvintelor pe care ni le adresezi sau pe care incerci sa le pronunti, simtim lipsa zambetului tau larg si a rasului care ne umple sufletele si ne face fericiti pe tot parcursul zilei.

     Atunci cand dormi si noi suntem destinsi. Iti zambim si iti uram “noapte buna”. O  noapte buna sa avem cu totii la fiecare final de zi.

 

Sursa foto: Pexels

Eruptia dentara la copii

     Una dintre preocuparile majore ale parintilor o reprezinta eruptia dentara, perioada care incepe in majoritatea cazurilor la 6 luni ale bebelusului si dureaza pana spre varsta de 2 ani si jumatate. In toata aceasta perioada si nu numai, este nevoie de o ingrijire atenta a dintilor de lapte.

      Ceea ce nu cunoastem multi dintre noi este ca radacinile (mugurii) dintilor se formeaza inca din viata intrauterina, la nastere dintii avand deja o mare parte din smalt formata, iar in cazuri extrem de rare, pot fi bebelusi care se nasc cu cativa dinti erupti.

  • Perioadele aproximative de timp in care apar dintii de lapte

     Dentitia temporara este alcatuita din 20 de dinti care vor erupe, in general, astfel:

– 6 luni – 8 luni – incisivii centrali inferiori;

– 8 luni – 10 luni – incisivii centrali superiori;

– 10 luni – 12 luni – incisivii laterali superiori si inferiori;

– 12 luni – 18 luni –  molarii primi inferiori si superiori;

– 18 luni – 24 luni – caninii;

– 24 luni – 30 luni – molarii secunzi inferiori si superiori.

     Important de mentionat faptul ca perioada de eruptie nu reprezinta o regula si este doar informativ scrisa, astfel ca bebelusul vostru poate avea traseul general cel mai des intalnit in cazul eruptiei dentare, sau poate avea parte de eruptie mai devreme (de la 2 – 3 luni) sau mai tarziu decat media copiilor (11 – 12 luni). Cel mai indicat este sa nu va induceti un stres suplimentar daca nu “urmareste” ordinea de aparitie in perioadele mentionate, atat timp cat totul decurge normal si este sanatos.

     Totusi, daca considerati ca perioada de incepere a dentitiei temporare este cu mult intarziata, cel mai bine este sa vorbiti cu medicul pediatru care urmareste evolutia copilului si sa faceti o vizita medicului pedodont, pentru verificari suplimentare.

  • Simptome care indica aparitia dintilor de lapte

– saliva abundenta;

– iritabilitate;

– eventuala tuse cauzata de saliva in exces;

– iritatie la nivelul pielii in jurul gurii din cauza salivei in exces;

– gingie inrosita, inflamata;

– mancarime la nivelul gingiei;

– gingie intarita in locul unde va erupe dintele;

– durere locala;

– apasat/ tras de urechi (durere extinsa din cauza eruptiei dentare);

– frecatul/ palmuitul obrajilor;

– apasarea gingiei cu degetul;

– muscat/ ros jucarii si orice alte obiecte ii ies in cale;

– somn des intrerupt.

  • Ingrijirea gingiei si a dentitiei temporare

     Inca de la primele semne de salivat excesiv, este bine sa curatam zilnic, de doua ori pe zi, gingia prin masarea acesteia cu un degetar special textil sau compresa sterila, care ajuta la mentinerea unei cavitati bucale curate.

     Incepand cu aparitia primului dinte, este indicat sa facem trecerea de la degetar la periuta de dinti speciala, cu peri moi (noi, dupa cautari selective, am ramas fideli acestui model, cu care cel mic se impaca foarte bine, acceptand-o cu usurinta), impreuna cu care putem folosi o pasta de dinti fara fluor (sau cu o cantitate minima de fluor) – acest aspect este foarte important, intrucat copiii mici nu isi pot clati gura singuri.

     De asemenea, pentru prevenirea problemelor dentare, cel mai indicat este sa evitam ingredientele si respectiv, mancarurile provocatoare de carii, precum zaharul si dulciurile, in general, care contin zahar si alti aditivi.

  • Reducerea nivelului de durere cauzat de eruptia dentara

     Intrucat eruptia dentara, de cele mai multe ori, cauzeaza un nivel de discomfort ridicat bebelusului, putem incerca sa ii reducem intensitatea durerilor prin:

– oferirea de jucarii/ inele dentare special concepute pentru ros/ muscat;

– aplicarea unui gel gingival la nivel local;

– masarea gingiilor;

– alaptat

  • Cum a fost, pana acum, in cazul nostru

     La 1 an si 3 luni, cel mic are 4 dinti si este pe cale sa isi faca aparitia al cincilea.

     In cazul lui, durerile asociate eruptiei dentare au inceput in jurul varstei de 3 luni, insa prima eruptie a avut loc de-abia la 11 luni.

     Simptomele cele mai frecvent manifestate sunt apasarea gingiei, trasul de urechi, gingie inflamata, salivare excesiva si iritatie cutanata, in jurul gurii si la nivelul barbiei, impreuna cu treziri dese noaptea, cand durerea incepe sa fie de nesuportat.

     Desi dintii au inceput sa iasa destul de tarziu, nu au fost probleme de nivel medical, nu ne-am facut griji si nici nu au fost probleme in ceea ce priveste alimentatia, el adaptandu-se sa manance muscat cu gingia bucati de mancare, inainte de aparitia dintilor.

     Tot ce va pot spune este ca in anumite momente, cand durerea isi atinge apogeul, devine sensibilizat rau in zona cu pricina si nu doreste sa il atingem, nici macar pentru a-l masa cu gel.

     Oricum ar fi si oricat de repede sau de lent ar erupe dintii temporari, imi doresc sa ramaneti rabdatori, calmi, empatici, alaturi de cei mici. Este important sa le puteti alina durerea cum puteti mai bine, chiar si prin simplia prezenta si imbratisari. Stiindu-va langa ei, vor trece mai usor peste aceasta perioada si daca sunt implicati cu voi in diverse activitati, vor percepe ca fiind mai suportabila durerea.

 

Surse articol: Link1Link2Link3

Sursa foto: Pexels

Pregatiti pentru Craciun

     Luna decembrie: o luna de relaxare, liniste, pace, final de an, sarbatoare, timp impreuna cu familia, bradul de Craciun, culori peste tot, oras vesel. Cam asta imi vine in minte cand ma gandesc la perioada sarbatorilor de iarna.

     Este o perioada frumoasa, destinata odihnei si reflectarii de sine, a timpului de calitate in care macar pentru o clipa sa nu stam pe fuga ci sa ne bucuram impreuna de moment si sa fim recunoscatori pentru tot ce avem (este mult mai importanta implinirea sufleteasca, decat orice bogatie materiala).

     Totodata, luna decembrie, dupa cum multa lume cunoaste, se mai numeste si “luna cadourilor”, intrucat la final de luna vine Mos Craciun (pentru cei care transmit povestea asta copiilor lor) si cumva parca retraim copilaria prin ochii celor mici, imbiati de muzica de poveste, mirosul specific de mandarine si scortisoara, bradul colorat si surprizele de sub acesta.

     Recunosc, nu suntem genul de oameni care sa cumpere excesiv, mereu am fost practici si am incercat de cele mai multe ori sa luam cadouri utile, necesare persoanelor carora le adresam surpriza.

     Pe de alta parte, in ceea ce priveste cadourile care ne sunt adresate, nu ne deranjeaza absolut deloc sa nu primim si chiar mentionam acest aspect prietenilor si rudelor, consideram ca atmosfera creata si oamenii cu care ne inconjuram conteaza mult mai mult si suntem mai fericiti asa.

     Avem tot ce ne este necesar si chiar suplimentar, apreciem acest lucru enorm si atunci nu punem pret pe obiecte – pana la urma, daca stam sa ne gandim, cadourile primite ne ofera o satisfactie temporara, un sentiment de placere de scurta durata, insa aminitirile momentului si bucuria resimtita vor ramane “inregistrate” in subconstient si acest lucru ne implineste, ne ofera o stare de bine de lunga durata.

     Intrucat luna decembrie este presarata cu multe mese de Craciun, organizate cu parintii si cu prietenii (care in cazul nostru de obieci incep din a doua saptamana a lunii) si cum nu toata lumea accepta Craciunul “fara cadouri”, am inceput sa ne pregatim din timp lista de cumparaturi si astfel la jumatatea lunii noiembrie deja aveam toate cadourile achizitionate si impachetate. Nu sunt extravagante, nu sunt scumpe, sunt utile, unele sunt produse consumabile si pana la urma important este sa fie cu totii multumiti in ziua cu pricina, sa se poata bucura de ele si sa le poata folosi.

     Intotdeauna ne pregatim din timp in ceea ce priveste cumparatul de cadouri, fie ca vorbim de zile de nastere sau sarbatori mai mari, precum Craciunul. Intrucat oamenii intra in “febra sarbatorilor de iarna” de cum se termina noiembrie si pentru evitarea aglomeratiei din magazinele online sau fizice, ni s-a dovedit ca e cea mai buna abordare pentru noi: nu stam pe fuga cu cumparaturile, avem timp sa gasim ceva potrivit daca nu avem inspiratie de moment, evitam aglomeratia si astfel nivelul de stres e redus la minimum (mai ales in ceea ce priveste gasirea produsului dorit pe stoc sau durata de livrare a coletului).

     Voi cum v-ati organizat in ceea ce priveste cadourile?

 

Sursa foto: Pexels

Activitati de interior cu copiii mici pentru momentele cand este prea frig afara

     Iarna si-a intrat in drepturi (cel putin in Bucuresti), nu a mai avut rabdare sa intram oficial in prima luna de anotimp rece. Incepand de astazi, cu putine exceptii, ne rezumam la o singura iesire pe zi, intrucat vremea nu ne mai permite sa stam atat de mult afara ca inainte. Ne bucuram de ninsoare, de zapada depusa, de linistea asternuta in parcuri si de aerul tare si curat in continuare, totodata cu masura.

     Dat fiind faptul ca pe timp de iarna iesim mai putin sau in unele zile chiar deloc (luand in calcul momentele cand temperaturile scad drastic si este ger), avem nevoie de mai multe idei de activitati in interiorul casei.

     Stim cu totii, copiii au o sursa inepuizabila de energie si noi avem nevoie sa ne tinem tari, energici, rabdatori, cu bateriile incarcate si cu mintea limpede, relaxata si in deplina conectare cu cel mic/ cea mica cand vine vorba de activitati impreuna, pentru a ne simti cu totii cat mai bine.

     Noi incercam de fiecare data sa ne mentinem ocupati intr-un mod cat mai placut si distractiv cat este ziua de lunga, indiferent de locul in care ne aflam, afara sau in interior. In casa noastra veselia, rasetele, alergatul, joaca libera, gadilatul sunt la ordinea zilei si este o atmosfera incantatoare.

     Este foarte important pentru sanatatea noastra si a copilului, dar si pentru starea de spirit sa ne simtim conectati, implicati in joaca sub orice forma, prezenti cat putem de mult, sa avem timp de calitate petrecut impreuna – la final de zi, desi mai obositi (ca doar depunem efort suficient), ne simtim atat de bine, plini de fericire, mai plini de iubire, pregatiti pentru inca un rand de joaca, incarcati cu energie pozitiva, fara urma de stari negative, incarcate de stres.

     Fiind mult timp petrecut in casa in perioada urmatoare, m-am gandit sa impartasesc cu voi cateva activitati pe care noi le facem pe parcursul unei zile impreuna cu cel mic, o lista din care sa va puteti inspira atunci cand ramaneti fara idei (bineinteles, joaca este condusa de baietelul nostru in varsta de 1 an si aproape 3 luni, el ne ghideaza in aceasta directie in functie de ce se simte mai confortabil sa faca intr-un moment sau altul):

“v-ati ascunselea” ori de cate ori se poate – de cateva saptamani, este jocul preferat al baiatului nostru si devine din ce in ce mai bun la acest joc pe zi ce trece, e fascinant sa-l urmaresc cum se cuibareste intr-un colt, cum se ascunde dupa mobila, cand vede ca ma apropii de zona unde s-a ascuns (intreband “unde este oare? ca nu il vad“, il vad cu coada ochiului (ca sa nu fac contact vizual direct, sa creada ca nu il vad) cum isi muta pozitionarea discret pe jos, pe sub masa/ scaun ca sa nu il gasesc asa usor;

sortam piese impreuna – avem cateva jocuri de sortat si le aranjam piesele componente in functie de forme/ culori/ perechi de animale, dar incercam sa fim creativi si sa ne extindem imaginatia in afara placajului de lemn pe care ar trebui puse piesele. Atunci cand doreste sa se joace cu ele, are momente cand se joaca concentrat, singur, dar se uita din cand in cand sa verifice ca sunt cu el in camera si are momente cand doreste sa ne implice si pe noi; il rog sa aleaga o piesa din cateva selectate de mine pe care sa o potriveasca, ne impartim piesele de lemn in functie de culoare (mami alege sa potriveasca piesele de culoare verde, tu ce culoare preferi din rosu/ albastru/galben etc.?), sau sa le aranjam sub forma de turn sau chiar sa facem un domino din ele (adica eu il fac si el imprumuta piese de pe parcurs sau le darama cu efect);

facem puzzle-uri, sau mai bine spus le potriveste singur – ii place sa le aibe la indemana si cand se plictiseste de alte activitati, se opreste la puzzle, scoate piesele si potriveste cateva, iar cu celelalte piese incepe sa se plimbe prin casa;

ne uitam pe ilustratiile din carti/ citim/ povestim – in fiecare camera din casa avem cel putin trei carte la vedere pe care cel mic se poate uita linistit, cu mentiunea ca la el in dormitor are acces la doua zone cu carti variate si poate alege altceva oricand doreste. Cand vrea sa faca o pauza de joaca/ alergare/ alte activitati, isi indreapta atentia in directia cartilor (printre cartile sale preferate sunt cele de la National Geographic Kids, cele de la Usborne, Disney si cartile cu Mog). In functie de cartea aleasa, fie da paginile in timp ce eu ii spun ce vede pe pagina sau ii numesc animale/ pasari/ planete, fie imi arata anumite pagini/ ilustratii si ii povestesc despre ce este vorba pe scurt in ele sau daca vrea, ii prezint cartea si personajele principale de pe coperta, iar apoi ii citesc, in timp ce el sta in preajma sau in brate;

Lego si alte seturi de construit – ne jucam clasic, potrivind piesele, insa cateodata ne jucam cu cuburile aranjandu-le sub forma de piramida sau alte forme neunite si il amuza tare ca le poate darama foarte usor;

– ascultam muzica si atunci cand simte nevoia, dansam – noi ascultam muzica multa zilnic, in cazul in care nu cantam la vreun instrument prin casa si il intreb adesea daca doreste sa dansam, iar atunci cand simte nevoia vine in brate, imi confirma ca doreste sa dansam si ne punem pe treaba;

facem muzica – daca nu dispuneti de instrumente muzicale, puteti improviza. Noi avem cateva instrumente muzicale, insa cand dorim sa extindem aceasta sfera, improvizam si transformam si alte obiecte in instrumente muzicale (de exemplu, avem o cutie rotunda simpatica in care isi tine niste mingi cel mic si cateodata o intoarcem si devine toba; la bucatarie anumite obiecte/ ustensile suna foarte melodios si e placut sa devenim creativi);

– pase cu mingea – fie arunca o minge mai mare prin casa pentru a o plimba si a da cateodata cu piciorul in ea, fie ia mingile mici si le arunca in directia motanului pentru ca acesta sa le prinda, intrucat il amuza ca pisicul doreste sa se joace cu obiectele rotunde;

– “zburam” – are un avion mic cu cheita, pe care o invartim si avionul incearca sa inainteze pe jos si ii place sa il tina in mana dupa ce intorc cheita si fuge cu el dintr-o camera in alta, iar noi fugim dupa el si il intrebam unde zboara;

– “coloram” – sa zicem ca putem numi aceasta activitate in acest fel, dar mai degraba se intampla astfel: avem carioci speciale pentru varsta de 1 an + (superlavabile, non-toxice) si noi ii aratam cum se face, cum desenam cateva forme geometrice si apoi cum le umplem cu culoare, apoi el ia foaia si fuge prin casa cu ea sau degusta cariocile; recunosc ca a incercat de cateva ori sa puna varful pe foaie, nu i-a iesit tocmai cum se astepta, dar o sa ajunga si in acel punct;

plimbare cu cutia – avem o cutie de depozitare pe care o folosim pe post de lighean atunci cand sortam rufele pentru spalat/ uscat si ii place la nebunie sa se urce in ea si sa il impingem prin casa, se distreaza pe cinste si joaca poate sa dureze si 7 – 10 minute neintrerupte (timp in care spatele nostru nu mai “zice” nimic, ca doar nu mai poate);

ne jucam cu perne moi de decor – pe coltarul din sufragerie ne-am alocat un mic spatiu doar pentru pernele de acest fel, sunt tare simpatice si celui mic ii place sa se joace cu ele, sa se arunce in ele efectiv; altfel, se lasa pe spate pe coltar si ii aruncam usor perna spre el sau facem pase cu perna, de la mami la tati si invers – cel mic se amuza copios si are momente cand se intinde dupa perna sa o prinda, e foarte amuzant.

     Ce alte activitati desfasurati in casa cu cei mici atunci cand vremea nu va permite sa va plimbati?

Sursa foto: Pexels

Magica varsta de 1 an – cum am sarbatorit ziua de nastere

     Timpul trecea, asa ca vazand ca ne apropiam de momentul zilei de nastere a celui mic ne-am gandit sa organizam o mica petrecere.

     Nu va ganditi ca am facut clasicul demers al sarbatoririi varstei de 1 an cu “taierea motului”, “ruperea turtei”, “alegerea obiectelor din tavita” sau alte obiceiuri si traditii. Nu, nu suntem traditionalisti, mereu am considerat ca e necesar sa ne adaptam stilului nostru si da, am citit despre obiceiuri (ce se organizeaza in mod clasic si de ce se face o activitate anume), insa daca am considerat ca nu ni se potrivesc, nu am pus in practica, mai ales ca nu suntem genul de persoane care sa faca un lucru doar de dragul de a-l face, pentru ca asa se face/ asa se stie/ nu s-a vazut altfel.

     Daca facem lucrurile diferit nu inseamna ca le facem gresit, ci doar ca nu le facem ca majoritatea; celor mai multi oameni le este teama sa iasa din tipar, sa isi expuna parerea si sa isi aplice punctul de vedere, mai ales in momentele in care pot decide acest lucru si nu de putine ori ajung sa se complaca in situatii care nu le surad, dar le lasa fara sa se implice mai mult doar ca sa “faca pe placul celorlalti”, pentru ca asa se asteapta cei din jur sa se intample (de exemplu la evenimente precum nunta, botez, alt tip de petrecere/ zile de nastere).

  • Organizarea zilei de nastere

     Am pastrat modelul nostru de a-l sarbatori pe baiatul nostru mult iubit cu un grup restrans de persoane, dupa cum ne-am organizat si alte evenimente importante din viata noastra. Cel mai bine si placut este sa fim inconjurati de oamenii cei mai apropiati noua, cei mai dragi, parinti si prieteni apropiati, oameni cu care ne simtim cel mai confortabil.

     Organizarea efectiva cred ca a inceput cu doua luni inainte – dupa ce am scris lista cu cei pe care doream sa ii invitam sa sarbatoreasca alaturi de noi ziua de nastere, am numarat 24 de persoane. Perfect! Nu aveam nevoie de mai multi oameni (cunoscuti, rude) ca sa ne simtim bine si sa fie o zi minunata. Am mentionat persoanelor din timp, pentru a fi siguri ca nu e din scurt si ca pot participa alaturi de noi la ziua celui mic.

     Cunoscand numarul de persoane care ni se vor alatura (intrucat au confirmat toti prezenta si le multumim foarte mult pentru asta), am putut face rezervare la un restaurant local, discret, unde aveam siguranta ca mancarea este gustoasa, preturile sunt mai mult decat accesibile, restaurantul este curat si cu o atmosfera placuta, si muzica buna. Nu mai era altceva de bifat.

  • Cum a decurs totul

     Ca sa ne pastram “aura de netraditionalisti”, am specificat expres ca va fi o iesire intre apropiati pe care o vom plati noi si nu o masa la restaurant pe care sa se simta ei nevoiti sa o plateasca. Nu am facut petrecere cu meniu (sincer, nu agreez deloc ideea de “bani in plic”), ci am lasat la latitudinea fiecaruia sosit sa isi comande dupa preferinta, considerand ca e cea mai potrivita abordare. Si nu am dat gres – toata lumea a fost multumita, fiecare putand sa comande dupa bunul plac ce dorea sa incerce in ziua respectiva, fara a avea impuse anumite feluri de mancare care poate nu ar fi fost pe gustul lor.

     Intre timp, cu cel mic am mers la locul de joaca, iar apoi a dorit sa se joace cu cateva dintre lucrurile pe care le primise cadou si care i-au atras atentia la prima vedere.

     Iesirea a fost timp de cateva ore la restaurant, ora stabilita acomodand programul de somn al celui mic si fara sa ii afecteze ulterior programul de somn – am stabilit ora 16 si am petrecut timp impreuna pana la ora 19:30. Cu restaurantul aproape de casa, am ajuns in timp pentru a ne pregati de seara si pentru odihna fara decalarea orei de somn.

     De asemenea, a ajutat foarte mult faptul ca i-am povestit din timp unde mergem, cu cine ne intalnim acolo si care este scopul iesirii la restaurant, a ajutat faptul ca ii cunostea pe toti cei prezenti si la final de zi nu s-a simtit iritat sau suprastimulat.

  • Aspecte care au contat in organizarea petrecerii pentru ziua de nastere a copilului mic

– sa facem totul cat mai placut, cat mai simplu, fara traditii si obiceiuri;

– restaurantul sa fie aproape de casa, pentru a nu-l decala pe cel mic cu programul de somn din timpul zilei;

– sa fie loc de joaca in interiorul/ exteriorul restaurantului pentru a oferi alternativa de joaca copiilor;

– petrecerea sa fie organizata ziua, nu seara/ noaptea pentru a nu-l debusola in ceea ce priveste somnul din timpul noptii (daca ar fi fost eveniment organizat noaptea cu siguranta agitatia si galagia nu i-ar fi priit si nu s-ar fi odihnit corespunzator);

– sa se mentina un cerc restrans de oameni invitati, ideal sa fie cunoscuti si de copil (daca nu ii poate cunoaste pe toti inainte, sa ii aratati fotografii cu persoanele respective, pentru a-l familiariza pe copil cu fetele invitatilor);

– sa fie o atmosfera familiara;

– sa fie un nvel redus de zgomot si de agitatie pentru a evita suprastimularea baietelului nostru;

– sa nu fim inconjurati de ecrane (dupa cum bine stim, in multe restaurante exista televizoare cu diagonala mare care nu pot fi evitate de copii);

– financiar, costurile sa nu fie prea ridicate.

     Voi cum ati organizat petrecerea pentru sarbatorirea varstei de 1 an a copilului?

 

Sursa foto: Pexels