Concediul pe timpul sarcinii

     De cele mai multe ori, viitorii parinti vor sa mearga in concediu inainte de nasterea copilului lor mult asteptat. Bineinteles, viata si calatoriile nu se sfarsesc odata cu sosirea noului membru in familie , dimpotriva, este minunat sa mergeti impreuna cu bebelusul peste tot (chiar daca e prea mic ca sa isi aminteasca, experienta locului nou il/ o va ajuta in dezvoltare, indiferent de varsta la care plecati pentru o perioada de relaxare binemeritata).

     In cazul calatoriilor, ca in orice alta situatie, daca sunt facute in decursul celor 9 luni de sarcina, este bine sa tineti cont de mai multe aspecte care pot impacta bunul curs al sarcinii.

  • Cat este de sigur calatoritul pe timpul sarcinii

     Pentru femeile insarcinate, in majoritatea cazurilor, calatoritul, indiferent cu ce vehicul se face (masina, tren, avion, vapor) este sigur. Daca nu exista probleme detectate pe timpul sarcinii care sa va tina aproape de casa, atunci nu aveti de ce sa va temeti. Important este ca inainte sa plecati sa va informati foarte bine.

  • Cea mai buna perioada pentru calatorii

     Perioada propice calatoritului este in trimestrul al doilea, in intervalul saptamanilor 14 – 28, intrucat sarcina trece de perioada cea mai mare de risc (asociata primului trimestru, atunci cand pot exista greturi matinale sau riscul pierderii sarcinii), dar nu este nici prea inaintata (ajunsa in al treilea trimestru), cand poate fi mai dificila deplasarea si este bine sa nu fiti prea departe in caz de declansare a nasterii.

  • Cand nu este sigur sa calatoriti

     Calatoritul nu este indicat in situatia in care femeile cu sarcina multipla si/ sau cele care au o sarcina cu probleme, pot avea complicatii – precum cele care sufera de preeclampsie (hipertensiune arteriala), rupturi precoce ale membranelor, cele care prezinta riscul unei nasteri premature sau alte situatii neplacute, care pot afecta fatul.

  • Destinatii de evitat

     Indiferent de perioada sarcinii in care va regasiti, este indicat sa evitati calatoriile in zone unde aveti obligatia de a va vaccina, de obicei aceste destinatii sunt cu grad mare de imbolnavire, precum cele unde se poate transmite malaria sau virusul Zika (prin intermediul intepaturii de tantar).

  • Sfaturi pentru o calatorie fara probleme

– indiferent de destinatia aleasa si de perioada de concediu stabilita, indicat este sa mai aveti cel putin o intrevedere cu doctorul care urmareste sarcina, inainte de plecare, pentru a cunoaste exact toate detaliile dezvoltarii fatului si daca sunt sau nu situatii in care e necesara o atentie si mai sporita decat e deja cazul;

– este important sa aveti documentele care atesta starea de graviditate si ultimele analize, in cazul unor potentiale (si nedorite) complicatii pe timpul calatoriei;

– planificarea timpurie este de mare ajutor – va puteti face o lista cu tot ce aveti de luat, pentru a va fi mai usor in organizarea bagajelor si a traseelor de efectuat;

– nu uitati acasa suplimentele si alte medicamente recomandate care va sustin sarcina sanatoasa;

– indicat sa aveti mereu servetele uscate, umede, gel antibacterian, mai ales daca nu aveti acces la o baie curata si aveti nevoie sa folositi toalete publice;

– hidratare constanta – sa aveti mereu cel putin o sticla de apa, dar si gustari sanatoase, care va revigoreaza – calatoriile presupun miscare si aveti nevoie de energie pe tot parcursul acestora;

– oriunde v-ati petrece concediul, consumati doar apa imbuteliata (pentru a reduce la minimum riscul de contaminare) si spalati foarte bine fructele si legumele pe care urmeaza sa le consumati;

– evitati contactul cu animalele intalnite, in special cele fara stapan, intrucat poate creste riscul de transmitere a toxoplasmozei;

– spalati-va pe maini foarte bine dupa contactul cu animalele de companie si inainte de fiecare masa/ gustare;

– verificati intotdeauna (oricat de curat si cunoscut ar fi localul unde urmeaza sa mancati) cat de bine este gatit preparatul; dupa ce il primiti, verificati in special carnea, sa fie gatita corect;

– sa aveti la indemana medicamentele pentru raul de miscare, recomandate de doctorul care urmareste parcursul sarcinii;

– organizati-va traseul astfel incat sa aveti multe puncte de oprire pentru miscare (daca mergeti cu avionul, o data la 30 de minute faceti cel putin o plimbare de-a lungul culoarului, iar cand stati pe scaun va mai puteti misca picioarele pentru dezmortire);

– intotdeauna purtati centura de siguranta;

– in functie de anotimp, este important sa purtati haine adecvate, confortabile, din materiale care nu mentin umezeala in caz de transpiratie si incaltaminte comoda care sa nu forteze picioarele;

– evitati expunerea prelungita la soare si folositi o crema cu factor de protectie solara adecvat pentru femeile insarcinate, daca mergeti la mare;

– evitati sa urcati mai mult de 2500 m altitudine, daca luati in calcul sa mergeti la munte;

– la ce sa mai aveti grija (ce sa evitati) pe timpul sarcinii indiferent de locul in care va aflati, am scris in detaliu aici.

  • Concediul nostru inainte de bebelus

     Noi suntem adeptii calatoriilor – ne place mult sa vizitam locuri noi, sa ne incarcam cu energie pozitiva, toate aceste experiente sunt de nepretuit, amintiri de neuitat, de care ne aducem aminte cu drag de fiecare data cand povestim sau ne uitam la pozele dintr-o anumita destinatie.

     Nu am considerat nici inainte de copil, nici in prezent, ca un bebelus ar putea provoca un “blocaj” in ceea ce priveste vacantele. De-abia asteptam sa mergem impreuna, toti trei, sa ne bucuram impreuna de tot.

     Pe parcursul celor noua luni de sarcina am avut diverse iesiri scurte in afara Bucurestiului, am fost prin Delta, am mai vizitat cateva orase, dar concediu mare a fost atunci cand eram insarcinata in luna a treia (tocmai ce intram in saptamana 14 de sarcina) si am mers in Insulele Canare, am stat in Tenerife – cateva zile de neuitat.

     Sarcina a decurs bine si nu am avut greturile matinale in primul trimestru, ori ulterior alte complicatii, iar legat de concediu recunosc ca am fost foarte relaxata si de-abia asteptam sa ne continuam seria de “vizite” in strainatate. Fiind o fire activa, nu m-am suprasolicitat si nu am avut probleme.

     Au fost cateva zile pline de miscare, de aventura, de aer mai curat decat vom respira vreodata aici (in Bucuresti cel putin) si spre finalul vacantei am urcat si pe vulcanul Teide (cel mai inalt punct din Spania – 3718 m altitudine).

     Desi nu e indicat sa urci ca femeie insarcinata la mai mult de 2500 m (nu recomand sa faceti ca mine, in special daca nu faceti miscare in aer liber regulat), am urcat pana aproape de cota 3000, pe jos, de la baza vulcanului (simteam pe masura ce urcam cum aerul se rarefiaza si organismul meu depunea si mai mult efort ca sa urce, insa fara probleme). Sincer, as mai fi continuat traseul macar cativa metri, insa am luat in calcul timpul de urcare ca sa avem timp si pentru coborare, sa ajungem inapoi in camera de hotel pana la final de zi (aveam ceva de mers cu masina, efectiv trebuia sa ocolim jumatate de insula ca sa ajungem la hotel, trei sferturi din drum doar serpentine). M-am hidratat corespunzator pe tot parcursul timpului, am avut gustari cu mine si totul a decurs foarte bine; bebelusul a fost si el fericit de miscarea facuta si i-a priit urcarea si coborarea de pe vulcan.

     Un ultim sfat: bucurati-va de vacanta, relaxati-va si incercati sa nu va incarcati negativ inainte; daca sunteti detasate si implicit relaxate, totul va decurge bine, iar potentialele probleme se vor rezolva mai usor cu mintea limpede.

     Concediu frumos si fara complicatii va doresc.

 

Surse articol: Link1, Link2.

Sursa foto: Pexels

Indicele de masa corporala (IMC) pe timpul sarcinii

     Odata cu trecerea primului prag, si anume confirmarea sarcinii, incepi sa ai tot felul de ganduri, emotii si te incearca sentimente straine poate pana atunci. Incepi sa iti pui tot felul de intrebari, sa faci cercetari, sa cauti ce e bine/ ce nu e bine, cum iei in greutate, cum se dezvolta fatul, cum va arata etc. Este normal si este sanatos sa avem toate acestea in minte odata cu confirmarea faptului ca un pui de om incepe sa se formeze in interiorul nostru.

     Unul dintre cele mai importante aspecte de care depinde dezvoltarea viitorului bebelus este organismul mamei: dieta acesteia pe parcursul sarcinii ii va influenta mult dezvoltarea intrauterina, dar si dupa nastere, iar pe langa aceasta, greutatea corporala se modifica odata cu cresterea fatului si e indicat sa fie pastrata intr-un anumit interval masurat de indicele de masa corporala (IMC).

  • Ce este indicele de masa corporal

     Indicele de masa corporala este un indicator recunoscut oficial care, tinand cont de inaltime si de numarul de kilograme avute la momentul respectiv, reda un calcul orientativ al greutatii corporale ideale pentru persoana in cauza. In functie de rezultatul obtinut, IMC-ul poate avea urmatoarele valori:

– Subponderabilitate: IMC < 18,5;

– Greutate normala: IMC = 18,5 – 24,9;

– Supraponderabilitate: IMC = 25 – 29,9;

– Obezitate de gradul I: IMC = 30 – 34,9;

– Obezitate de gradul 2: IMC = 35 – 39,9;

– Obezitate morbida: IMC =/>40.

     In cazul femeilor insarcinate, este cu atat mai important acest indice, cu cat daca viitoarea mama nu se incadreaza in categoria de “greutate normala”, are nevoie de atentie sporita pentru a nu afecta fatul. 

      Pentru fiecare categorie redata de IMC, corespunde un anumit interval de crestere in greutate pentru femeile insarcinate:

– pentru femeile subponderale: 13 – 18 kg in caz de sarcina monofetala;

– in cazul femeilor insarcinate care au o greutate normala: 11 – 16 kg (sarcina monofetala) sau 17 – 25 kg (sarcina gemelara);

– in cazul femeilor insarcinate supraponderale: 7 – 11 (sarcina monofetala) sau 14 – 23 kg (sarcina gemelara);

– pentru femeile care sufera de obezitate: 5 – 9 kg (sarcina monofetala) sau 11 – 19 (sarcina gemelara).

     Femeile subponderale sunt mai predispuse greturilor matinale si ca atare acestea pot duce la diminuari in greutate. Important este ca pe parcursul sarcinii sa creasca in greutate constant, acest lucru sustinand o dezvoltare buna pentru fat. Daca dimpotriva, nu se ia in greutate sau chiar ajunge sa scada drastic numarul de kilograme, indicand astfel un IMC si mai mic, atunci exista riscul crescut ca bebelusul sa se nasca prematur sau sa aiba sub greutatea normala si pot aparea complicatii in primele luni.

     Organismul femeilor supraponderale pe de alta parte poate influenta in mod negativ parcursul sarcinii, rezultand in aparitia diabetului gestational sau hipertensiune arteriala pe parcursul celor 9 luni de sarcina, iar ulterior nasterii pot aparea probleme de sanatate, precum obezitatea in copilarie.

     Cel mai indicat este ca viitoarea mamica sa isi pastreze un ritm cat mai scazut de stres, alaturi de o alimentatie sanatoasa si bogata in nutrienti, hranitoare pentru viitorul bebelus.

     Pana la finalul sarcinii se vor adauga mai multe kilograme care vor reprezenta in limite aproximative:

– bebelusul: 3 – 3,6 kg

– sani mariti: 0,5 – 1 kg;

– uter marit: 0,8 – 1 kg;

– placenta: 0,7 kg;

– lichidul amniotic: 0,8 – 1 kg;

– volum marit de sange: 1,4 – 1,8 kg;

– depozitele de grasime: 2,6 – 3,7 kg.

     Cel mai usor si placut mod de a scapa de kilogramele in plus ramase dupa nastere il reprezinta alaptatul (voi detalia subiectul intr-un alt articol).

  • Cum a fost in cazul meu

     Cine ma cunoaste, stie ca desi mananc bine si respect atat mesele principale din zi, cat si gustarile, sunt subponderala. Totusi, nu a influentat (spre fericirea mea) cu nimic dezvoltarea fatului si inaintarea in sarcina.

     Dupa ce mi s-a confirmat sarcina, m-am gandit sa pastrez un jurnal in care sa imi notez modificarile aparute, kilogramele luate in plus, dar si alte detalii pretioase, astfel incat sa am informatii clare pe care sa i le pot furniza doctorei in caz de nevoie, dar si pentru confortul meu emotional, ca sa stiu ca bebelusul este bine.

     Asadar am inceput sa ma cantaresc saptamanal, desi pana atunci, daca imi aduceam aminte sa ma cantaresc o data pe an (nu glumesc), era ceva. Uitandu-ma acum pe numarul de kilograme inregistrat pentru fiecare saptamana, observ ca am scazut o singura data la inceputul primului trimestru (asa cum am mentionat mai sus ca se poate intampla), iar apoi cresterea a fost constanta (au fost saptamani in care am luat 0,2 kg, iar in alte dati chiar si 1 kg pe saptamana).

     Pana la finalul sarcinii am avut inregistrata o crestere in greutate de 14,7 kg, care din fericire pentru mine nu s-a observat, parea ca doar bebelusul creste (sarcina fiind vizibila din luna a 7-a).

     Dupa sarcina, organismul m-a ajutat sa ma recuperez foarte usor, la 3 luni revenind (fara efort, fara diete, cu respectarea meselor si sustinerea organismului cu suplimente recomandate de doctor) la greutatea avuta inainte de sarcina; in decursul urmatoarelor 2 luni am scazut cu 2 kg sub numarul de kilograme avute initial si m-am stabilizat de atunci si pana in prezent, fiind cu o greutate mai scazuta decat inainte.

     Cel mai important este faptul ca ma simt bine, sunt energica si nu m-au afectat kilogramele in plus, nici reducerea lor dupa nastere.

     Voi cum ati gestionat modificarea masei corporale?

 

Surse articol: Link 1Link 2Link 3.

Sursa foto: Pexels

Alimente, bauturi si alte lucruri interzise pe timpul sarcinii

     Imediat ce am ramas insarcinata, am inceput sa ma informez cu privire la ce puteam face si ce puteam consuma pe parcursul sarcinii.

     Daca inainte de sarcina, nu aveam o lista cu alimente de care sa tin cont si pe care sa nu le consum (desi intotdeauna am fost un consumator moderat si pot spune ca am mancat sanatos, in limite normale si nu exagerate), acum crestea cineva in interiorul meu care imi transmitea ca are nevoi si necesita o grija suplimentara.

     Clar, nu mai hraneam un singur organism, ci doua, iar al doilea de-abia se forma, nu era ajuns la maturitate.  Asa ca mi-am propus sa ofer o atentie deosebita nevoilor sale si sa dau deoparte tot ce nu i-ar fi facut bine si nu l-ar fi ajutat sa se dezvolte corespunzator.

     Cautand, am gasit multe informatii pe diverse site-uri sau in carti si dupa ce am selectat bine sursele de informare, mi-am facut o lista cuprinzatoare pe care doresc sa o impartasesc cu voi, ce contine tot ceea ce nu e indicat pentru o femeie insarcinata:

  • Alimente:

carne cruda – imi inchipui (sau sper) ca nimeni nu isi doreste sa consume carne in stare negatita, totusi o atentie sporita este necesara nu doar acasa, ci in special la restaurant, cand nu vezi cum este preparata carnea, intrucat gradul de infestare cu bacterii, toxoplasma sau salmonella este foarte ridicat si poate duce la complicatii in sarcina;

mezeluri – se cunoaste de multi ani faptul ca mezelurile nu sunt bune pentru organismul uman, pentru ca nu sunt facute doar din carne, sunt injectate cu diversi compusi chimici pentru a le face sa aiba o anumita textura/ gust; cu atat mai mult o femeie insarcinata are nevoie de indepartarea mezelurilor din meniul ei, intrucat acestea pot fi contaminate cu listeria, o bacterie ce se transmite prin intermediul placentei direct la fat. Listeria poate provoca infectii, poate compromite sangele si poate cauza in final chiar pierderea sarcinii;

peste cu continut ridicat de mercur – pestele e bun pentru organism in general, insa este indicat ca pe parcursul sarcinii sa se evite consumul de rechin, peste-spada, macrou si taler. Cantitatile ridicate de mercur din acestia pot conduce la intarzieri in dezvoltare, sau chiar la leziuni ale creierului (cum organele copilului de-abia acum se formeaza si va continua acest proces si dupa nastere, este foarte important sa tinem cont de acest aspect);

pesti si fructe de mare afumate – cumparate congelate, pot fi contaminate cu listeria; singura data cand este permis consumul lor este daca fac parte ca ingredient dintr-o mancare gatita, ambalata in caserole;

peste cu expunere la poluanti industriali – cei din lacuri si rauri contaminate, care pot avea niveluri ridicate de bifenili policlorurati precum stiuca, pastrav si somon, de asemenea pot duce la intarzieri in dezvoltare, leziuni cerebrale sau chiar pierderea sarcinii (daca este consumat in primul trimestru de sarcina mai ales, cand exista cel mai mare risc pentru pierderea sarcinii);

ou crud – consumat crud, fie preparatul in sine, fie daca este ingredient in mancare, ar trebui evitat complet din cauza riscului crescut de salmonella. De mentionat faptul ca unele sosuri olandeze, inghetate si dressing-ul din salata Caesar sunt pregatite cu oua crude;

branzeturi moi – feta, Brie, Camembert, Roquefort, Gorgonzola, blue cheese, questo blanco si questo fresco nu ar trebui mancate, deoarece exista o probabilitate mare sa contina listeria, ceea ce poate duce la toxiinfectii alimentare grave;

lapte nepasteurizat – poate contine listeria;

legume si fructe nespalate – pot transmite toxoplasma;

– anumite fructe, precum citricele si strugurii – provoaca balonare, rodia si ananasul – poate conduce la avort spontan;

ficat – acest aliment, dar si produsele ce contin ficat au cantitati de retinol (vitamina A) care in exces pot dauna sanatatii fatului.

  • Condimente si plante (pot provoca arsuri la stomac, contractii ale uterului, malformatii ale fatului, nastere prematura sau chiar pierderea sarcinii): usturoi, chilli, rozmarin, ardei iute, cimbru, aloe vera, musetel, radacina de rubarba, patrunjel, anason, fenicul, salvia, lamaita, coada soricelului si rostopasca.
  • Bauturi:

ceai negru – poate provoca palpitatii, cresterea pulsului;

– cafeaua (de evitat sau de redus consumul la minimum in special in primul trimestru de sarcina pentru evitarea pierderii sarcinii);

bauturi alcoolice (pot provoca intarzieri in dezvoltarea fatului, leziuni cerebrale sau alte complicatii, in functie de cantitatea, momentul sarcinii si constanta consumului de alcool).

  • Fumul de tigara – fumatul sau expunerea la fumul de tigara poate provoca:

pe parcursul sarcinii: cresterea frecventei cardiace a fatului, probleme ale placentei, intarzieri in dezvoltare sau leziuni la nivelul organelor in formare, nastere prematura sau avort spontan;

dupa nastere: colici, astm sau alte probleme respiratorii, probleme cardiace, obezitate, sindrom de moarte subita la sugari.

  • Dusurile si baile fierbinti – pot aparea malformatii congenitale daca temperatura apei depaseste 39ºC.
  • Ridicarea de greutati mari – centrul de greutate al femeii insarcinate se modifica odata cu dezvoltarea fatului intrauterin si tot ce depaseste greutatea de 2 kg poate duce la probleme de dezvoltare sau chiar pierderea sarcinii.
  • Anumite sporturi: parasutism, ski, sporturile de contact, sarituri la trambulina, echitatie, tenis, mountain biking, scuba diving, spinning, snowboard, gimnastica, surf, hockey – din cauza riscului de cadere, lovire, punere de presiune pe anumite parti ale corpului si incordare, este bine sa se evite pentru a nu provoca probleme de dezvoltare ale fatului sau avort spontan.

 

  • Cosmetice care au in compozitie ingredientele urmatoare:

clorura de aluminiu hexahidrat – se gaseste in anumite antiperspirante;

beta hidroxi acizi (acid salicilic, acid 3-hidroxipropionic, acid trantocanic si acid tropic);

avobenzona, homosalat, octisalat, octocrilena, oxibenzona, oxtinoxat, antranilat de mentil și oxtocrilena – se gasesc in multe dintre produsele de protectie solara;

dietanolamina (DEA) (dietanolamina, oleamida, lauramid si cocamida) – gasite in produsele de ingrijire pentru corp si pentru par;

dihidroxiacetona (DHA) – gasit in cosmeticele cu pulverizator;

formaldehida (quaternium-15, dimetil-dimetil (DMDM), hidantoina, imidazolidinil uree, diazolidinil uree, hidroximetilglicinat de sodiu și 2-bromo-2nitropropan-1,3-diol (bromopol)) – gasite in tratamente pentru par, lacuri de unghii si geluri pentru atasarea genelor false;

hidrochina (obtinut din compusii hidrochinona, idrochinona și chinol/ 1-4 dihidroxibenzen/ 1-4 hidroxibenzen) – gasit in produsele cu efect de iluminare a tenului;

parabeni (propil, butil, izopropil, izobutil si metil);

ftalati (dietil, dibutil) – gasiti in special in produsele cu parfumuri sintetice si lacuri de unghii;

retinol (vitamina A, acid retinoic, palmitat de retinil, retinaldehida, adapalena, tretinoin, tazaroten si izotretinoin);

acid tioglicolic (acetil mercaptan, mercaptoacetat, acid mercaptoacetic, acid tiovanic) – gasit in cremele depilatoare;

toluen (metilbenzen, toluol si antisal 1a) – se gaseste in lacurile de unghii.

     Luand in calcul toate aspectele mentionate mai sus si dorindu-mi nespus de mult sa am grija atat de mine, cat si de minunatia care crestea inauntrul meu, nu mi-a fost dificil sa respect indicatiile oferite de specialisti.

     Sunt mereu incantata cand descopar informatii noi atat de utile si apreciez faptul ca putem avea acces usor la ele – informatii atat de vitale pentru o noua viata. Sper ca detaliile oferite sa va ajute, sa va ghideze si va doresc sa aveti parte de o sarcina cat mai sanatoasa.

 

Surse articol: Link 1Link 2Link 3Link 4Link 5Link 6.

Sursa foto: Pexels